Într-un mic orăşel, dintr-o regiune montană, o familie, se pregătea să sărbătorească Învierea Domnului. Acest eveniment, pentru ei, era deosebit, căci în acest an, ziua Paştelui se nimerise chiar de aniversarea anuală a fetiţei lor. Astfel că vor fi de două ori mai fericiţi, dar vor avea şi mai mulţi oameni la masă...
Ziua Paştelui sosise şi de la primele raze ale soarelui, începură să sosească invitaţii. Cu toate că aceştia erau decât rude şi colegi de clasă a fetiţei lor, numărul lor era destul de mare, peste 50 de persoane... Gazdele, abia reuşeau să ţină pasul cu toată lumea şi cu greu reuşeau să aprovizioneze bufetul cu merinde. Doar fetiţa lor părea fericită şi într-un colţ al camerei îşi pusese toate cadourile primite. Nu vroia să le deschidă decât spre seară, când va rămâne singură cu părinţi ei.
Dintr-o dată se auzi un ciocănit în uşa de la intrare, dar nimeni nu auzi acele bătăi, decât fetiţa. Ea îşi privii părinţii şi văzându-i obosiţi, se gândi să se ducă şi să vadă cine este la uşă. De cum deschise uşa, observă că în faţa să se afla o bătrânică, pe care nu o cunoştea, dar nu se simţea speriată... Fără ezitare fata o pofti în casă şi apoi întinse mâna cerându-şi cadoul. Bătrânică se uită la ea şi îi spuse că trebuie să aibă puţină răbdare. Fata nu a prea înţeles ce a vrut noul musafir să spună, dar era dezamăgită că nu primise nimic. Se resemnă repede şi o conduse pe bătrână în camera unde se aflau şi ceilalţi invitaţi.
Odată ajunsă în încăpere, bătrâna, începu să cerceteze pe fiecare persoană, fără să spună ceva şi parcă nimeni nu îi acordă atenţie. Aveai senzaţia că nu se afla în acea încăpere şi parcă nici gazdele nu o observau, doar fetiţa se uita din când în când la ea, cu coada ochiului. Probabil că copila încă spera să primească ceva în dar, dar cu timpul, chiar şi ea uită de existenţa acestei doamne.
Seara se lăsă şi majoritatea musafirilor, începură să plece. Iar fetiţa, nemaiavând răbdare, începuse să îşi despacheteze cadourile. Era bucuroasă, când deschidea câte un dar şi cu toate că unele jucării primite, le mai avea, nu se întristă. Râdea şi spunea că acum are două la fel...
Se pregătea să se retragă în camera sa, când mama ei o chemă şi o rugă să îşi desfacă şi ultimul dar. Fata se miră, pentru că era convinsă că numărase bine câte cadouri primise şi câte a deschis. Dar îşi spuse că poate se înşela. Ştia că se putea să se întâmple acest lucru, căci avea doar 9 ani şi încă se mai încurca la calcule...
Întinse mâinile şi mama ei îi puse o cutie măricică în braţe. Când l-a privit, a realizat cu convingere că mai văzuse acest cadou până în acea clipă şi că nu ştia cine i-l dăruise. Încercă să îşi amintească măcar momentul când îl primise, dar nu reuşi acest lucru...
Lasă pe podea cutia şi încet, cu grijă începu să deschidă acea cutie neîmbrăcată în hârtie şi fără fotiţa. Nu ştia de ce îi tremurau mâinile, până în acea clipă nu i se mai întâmplase acest lucri şi astfel că se sperie. Dar îşi făcu curaj şi continuă să înlăture capacul cutiei şi să dea deoparte bucăţelele de ziar, care păreau tăiate egal... Când însfârşit ajunse la conţinutul cutiei, se minună, căci acolo se afla o păpuşă de porţelan foarte frumoasă. Părea atât de reală, parcă era umană şi acest lucru o încânta pe copilă. Nu mai stătu pe gânduri şi merse să îi arate mamei şi tatălui, cadoul minunat pe care îl primise. Dar cei doi părinţi, priviră puţin păpuşă şi apoi se întoarseră la treburile lor. Fata se simţea tristă şi chiar supărată, dar privindu-şi păpuşa, îşi şterse lacrimile din colţul ochilor şi începu să râdă. Fără să le mai spună ceva părinţilor, ea plecă în camera sa şi se hotărî să îi dea un nume păpuşii.
Stătea de ceva timp pe gânduri şi încerca să găsească un nume potrivit, când, deodată, auzi un glas subţire:
- Eu sunt Měilì*? Tu cine eşti?
- Měilì? Pe mine mă cheamă Ela!
- Vrei să fiu eu cea mai bună prietenă a ta? continuă păpuşa
- Da! spuse fata foarte fericită.
Din acea clipă, fetiţa era mereu însoţită de păpuşă, chiar şi când mergea la şcoală. Părinţii ei, credeau că acest lucru este drăguţ. Până într-o zi, când mama a descoperit în camera fetiţei, sub pat, diverse jucării distruse. Unele erau rupte, altele erau sparte, iar altora le lipseau diferite piese, făcându-le nefuncţionale. Pe moment, mama se supărase şi îi arătase şi tatălui ceea ce văzuse ea. Au stat puţin pe gânduri şi cei doi s-au hotărât să poarte o discuţie cu fiica lor când avea să vină de la bunici.
Trecuse vacanţă şi copila revenise acasă şi de îndată ce intră pe uşă, împreună cu bunica ei, mama începu să spună:
- Bine te-ai întors Ela! Cum a fost la bunici? Ţi-ai făcut prieteni?
- A fost bine mami! Nu mi-am făcut alţi prieteni!
- De ce?
- Mi-a spus Měilì că nu am nevoie de alţi prieteni!
- Cine este Měilì? şi mama părea dezamăgită când auzise ceea ce spusese copila mai înainte.
- Měilì? Aaa... Păi este ea! şi îşi ridică păpuşa în sus, spre faţa mamei ei.
- Înţeleg! Este păpuşa! Dar nu ai vrea să te joci şi cu alţi copii?
- Nu! spuse hotărâtă fata.
- De ce Ela? întrebă suspicioasă mama.
- Pentru că Měilì le va face rău da mă voi juca cu altcineva! zicând acestea fetiţa fugi în camera ei, trântind uşa în urma sa.
Mama vroia să o mai întrebe şi alte lucruri şi în a înţeles ceea ce vroia să spună copila prin faptul că păpuşa va face rău. Dar nu mai lăsă acele vorbe să îi tulbure gândirea şi îşi rugă mama să se facă comodă, până când va pregăti cafeaua...
Puse farfurioarele şi ceştile pe masă, apoi aduse şi ibricul cu cafea şi turnă în ceşti, apoi aduse laptele şi se aşeză lângă bunică zicând:
- Mamă...! Nu ştiu ce se întâmplă cu Ela! Am găsit, sub patul ei, zilele trecute, jucării distruse de ea... şi un oftat îi scăpă printre buze.
- Draga mea! Cred că este timpul să o faci să renunţe la păpuşa aceea! spuse bunica şi o prinse de mâini, adăugând: - Cat a stat la noi, mereu când spărgea ceva, spunea că păpuşa aceea a distrus!
- De ce ar face asta? Până nu de mult, îşi recunoştea vina! Nu înţeleg! şi mama fetiţei începu să plângă.
- Nu ştiu de ce face aceste lucruri! Dar parcă şi-a pierdut aceea inocentă pe care o avea înainte... a fost rândul bunici să ofteze.
Păstrară pentru un moment tăcerea, căci se auzise uşa de la camera Elei cum se întredeschise. Mama se ridică încet şi se uită peste coridor, înspre camera copilei. Vroia să se asigure că nu erau ascultate, nu înţelegea de ce făcea acest gest, doar că în acel moment, asta simţise că trebuia să facă. Răsuflă uşurată când îşi dădu seama că totul era în regulă. Se întoarse la masă şi se aşeză pe scaun, luă ceaşca de cafea şi sorbi puţin din ea. Dar se înecă, în momentul în care mama ei continuă să spun:
- Şi aseară ne-a ameninţat! Atât eu, cât şi tatăl tău, nu am putut să adormim de frică...
Îşi privea mama cu atenţie, spera ca aceasta să glumească. Dar observându-i faţa lividă, îşi dădu repede seama că aceasta nu minţea şi spunea adevărul. Îşi stăpânii emoţiile şi cu greutate întrebă:
- Ce s-a întâmplat aseară?
- Mi-a spus, când am învelit-o în pat: - Adio! Iar eu am corectat-o şi i-am spus că se spune: - Somn Uşor!.. dar a fost întreruptă de mama Elei:
- Dar mamă...! Ce e aşa rău în asta?
- Dar asta nu e tot! Căci mi-a spus că ştia acest lucru... Şi a mai zis că păpuşa îi spusese că de mâine nu are să ne mai vadă... bunica începuse să tremure şi lacrimile îi apărură.
Pentru un moment, se lăsă liniştea, nici una dintre ele nu putea să mai scoată vreun cuvânt. Până la urmă, fiică se ridică şi îşi luă mama în braţe, încercând să o liniştească, zicând:
- Gata, gata! O să discut şi eu şi el cu ea! Trebuie să vedem ce se întâmplă!
Printre suspine bunica spuse:
- Îţi dai seama că mi-a fost atât de frică! Nici nu îţi imaginezi cât de speriată am fost...
- Ştiu mamă! Dar... Gata! A trecut!
- Şi tatăl tău... făcu o scurtă pauză, apoi zise: - A patrulat din cinci în cinci minute prin casă şi a verificat-o pe Ela şi păpuşa ei!
- Păi de ce mamă? spuse mirată fiica ei.
- A făcut toate acestea doar ca să mă simt eu mai bine!
Au mai petrecut ceva timp împreună şi apoi s-au despărţit. Iar când se întorsese tatăl Elei acasă, acesta şi-a chemat fiica şi a început să îi pună fel de fel de întrebări. Aflase tot ce se discutase în lipsa lui şi era hotărât să descopere adevărul. Dar Ela mereu dădea vina pe păpuşă. Spunea că aceasta a distrus jucăriile atât din camera ei, cât şi pe cele din casa bunicilor. Tatăl văzând cum stă treaba, îi confiscă păpuşă şi pe faţă o pedepsi.
Puse păpuşa în noptieră de lângă patul său şi se hotăra să se întindă puţin până când masa era pregătită. Nici nu aţipise bine, că şi auzise cum sertarul noptierei era tras. Se întoarse şi dădu să o prindă pe fetiţa de mână, căci bănuia că aceasta ea. Dar mare ia fost mirarea când văzu că sertarul nu era tras ci era împins din interior spre exterior. Se sperie şi îl împinse înapoi, apoi suci cheia în încuietoare. Nu stătu să se gândească şi puse mâna pe telefon, sunându-l pe preot şi spunându-i ceea ce se întâmpla.
Clinchetul soneriei se auzi în toată casa, iar tatăl Elei deschise repede uşa de la intrare, lăsându-l pe preot să intre în casă. Apoi îl conduse în dormitorul său şi preotul se apropie de noptieră care scotea sunete ciudate. Nu mai avusese nevoie să fie ghidat spre ea, căci era limpede că acolo a fost închisă aceea păpuşă.
După multe eforturi şi cu mare greutate, preotul reuşi să potolească spiritul din păpuşă. Iar când reuşise acest lucru, deschise sertarul şi apucă mica figurină de picioare, băgând-o într-o cutie. Apoi începuse să spună rugăciuni de exorcizeze. Dar acestea nu au avut nici un efect şi nu prea mai avea opţiuni. Astfel că se hotăra să ceară voie să ia cu el păpuşă şi să o ducă la un exorcist profesionist. Părinţii au acceptat acest lucru şi chiar răsuflară uşuraţi când s-au văzut departe de acel obiect malefic.
Ela nu se supără, când a aflat, că Měilì părăsi casa şi era chiar fericită spunând că acum va putea să se joace din nou cu alte jucării. Iar la scurt timp faţă îşi reveni la normal şi chiar uită de existenţa acelei păpuşi frumoase...Cu toate acestea şi chiar cu trecerea timpul, părinţii ei au continuat să se îndoiască de comportamentul ei.
*Měilì - înseamnă frumoasă tradus din chineză
*Hireş - este un sinonim din Transilvania pentru cuvântul frumos
Ziua Paştelui sosise şi de la primele raze ale soarelui, începură să sosească invitaţii. Cu toate că aceştia erau decât rude şi colegi de clasă a fetiţei lor, numărul lor era destul de mare, peste 50 de persoane... Gazdele, abia reuşeau să ţină pasul cu toată lumea şi cu greu reuşeau să aprovizioneze bufetul cu merinde. Doar fetiţa lor părea fericită şi într-un colţ al camerei îşi pusese toate cadourile primite. Nu vroia să le deschidă decât spre seară, când va rămâne singură cu părinţi ei.
Dintr-o dată se auzi un ciocănit în uşa de la intrare, dar nimeni nu auzi acele bătăi, decât fetiţa. Ea îşi privii părinţii şi văzându-i obosiţi, se gândi să se ducă şi să vadă cine este la uşă. De cum deschise uşa, observă că în faţa să se afla o bătrânică, pe care nu o cunoştea, dar nu se simţea speriată... Fără ezitare fata o pofti în casă şi apoi întinse mâna cerându-şi cadoul. Bătrânică se uită la ea şi îi spuse că trebuie să aibă puţină răbdare. Fata nu a prea înţeles ce a vrut noul musafir să spună, dar era dezamăgită că nu primise nimic. Se resemnă repede şi o conduse pe bătrână în camera unde se aflau şi ceilalţi invitaţi.
Odată ajunsă în încăpere, bătrâna, începu să cerceteze pe fiecare persoană, fără să spună ceva şi parcă nimeni nu îi acordă atenţie. Aveai senzaţia că nu se afla în acea încăpere şi parcă nici gazdele nu o observau, doar fetiţa se uita din când în când la ea, cu coada ochiului. Probabil că copila încă spera să primească ceva în dar, dar cu timpul, chiar şi ea uită de existenţa acestei doamne.
Seara se lăsă şi majoritatea musafirilor, începură să plece. Iar fetiţa, nemaiavând răbdare, începuse să îşi despacheteze cadourile. Era bucuroasă, când deschidea câte un dar şi cu toate că unele jucării primite, le mai avea, nu se întristă. Râdea şi spunea că acum are două la fel...
Se pregătea să se retragă în camera sa, când mama ei o chemă şi o rugă să îşi desfacă şi ultimul dar. Fata se miră, pentru că era convinsă că numărase bine câte cadouri primise şi câte a deschis. Dar îşi spuse că poate se înşela. Ştia că se putea să se întâmple acest lucru, căci avea doar 9 ani şi încă se mai încurca la calcule...
Întinse mâinile şi mama ei îi puse o cutie măricică în braţe. Când l-a privit, a realizat cu convingere că mai văzuse acest cadou până în acea clipă şi că nu ştia cine i-l dăruise. Încercă să îşi amintească măcar momentul când îl primise, dar nu reuşi acest lucru...
Lasă pe podea cutia şi încet, cu grijă începu să deschidă acea cutie neîmbrăcată în hârtie şi fără fotiţa. Nu ştia de ce îi tremurau mâinile, până în acea clipă nu i se mai întâmplase acest lucri şi astfel că se sperie. Dar îşi făcu curaj şi continuă să înlăture capacul cutiei şi să dea deoparte bucăţelele de ziar, care păreau tăiate egal... Când însfârşit ajunse la conţinutul cutiei, se minună, căci acolo se afla o păpuşă de porţelan foarte frumoasă. Părea atât de reală, parcă era umană şi acest lucru o încânta pe copilă. Nu mai stătu pe gânduri şi merse să îi arate mamei şi tatălui, cadoul minunat pe care îl primise. Dar cei doi părinţi, priviră puţin păpuşă şi apoi se întoarseră la treburile lor. Fata se simţea tristă şi chiar supărată, dar privindu-şi păpuşa, îşi şterse lacrimile din colţul ochilor şi începu să râdă. Fără să le mai spună ceva părinţilor, ea plecă în camera sa şi se hotărî să îi dea un nume păpuşii.
Stătea de ceva timp pe gânduri şi încerca să găsească un nume potrivit, când, deodată, auzi un glas subţire:
- Eu sunt Měilì*? Tu cine eşti?
- Měilì? Pe mine mă cheamă Ela!
- Vrei să fiu eu cea mai bună prietenă a ta? continuă păpuşa
- Da! spuse fata foarte fericită.
Din acea clipă, fetiţa era mereu însoţită de păpuşă, chiar şi când mergea la şcoală. Părinţii ei, credeau că acest lucru este drăguţ. Până într-o zi, când mama a descoperit în camera fetiţei, sub pat, diverse jucării distruse. Unele erau rupte, altele erau sparte, iar altora le lipseau diferite piese, făcându-le nefuncţionale. Pe moment, mama se supărase şi îi arătase şi tatălui ceea ce văzuse ea. Au stat puţin pe gânduri şi cei doi s-au hotărât să poarte o discuţie cu fiica lor când avea să vină de la bunici.
Trecuse vacanţă şi copila revenise acasă şi de îndată ce intră pe uşă, împreună cu bunica ei, mama începu să spună:
- Bine te-ai întors Ela! Cum a fost la bunici? Ţi-ai făcut prieteni?
- A fost bine mami! Nu mi-am făcut alţi prieteni!
- De ce?
- Mi-a spus Měilì că nu am nevoie de alţi prieteni!
- Cine este Měilì? şi mama părea dezamăgită când auzise ceea ce spusese copila mai înainte.
- Měilì? Aaa... Păi este ea! şi îşi ridică păpuşa în sus, spre faţa mamei ei.
- Înţeleg! Este păpuşa! Dar nu ai vrea să te joci şi cu alţi copii?
- Nu! spuse hotărâtă fata.
- De ce Ela? întrebă suspicioasă mama.
- Pentru că Měilì le va face rău da mă voi juca cu altcineva! zicând acestea fetiţa fugi în camera ei, trântind uşa în urma sa.
Mama vroia să o mai întrebe şi alte lucruri şi în a înţeles ceea ce vroia să spună copila prin faptul că păpuşa va face rău. Dar nu mai lăsă acele vorbe să îi tulbure gândirea şi îşi rugă mama să se facă comodă, până când va pregăti cafeaua...
Puse farfurioarele şi ceştile pe masă, apoi aduse şi ibricul cu cafea şi turnă în ceşti, apoi aduse laptele şi se aşeză lângă bunică zicând:
- Mamă...! Nu ştiu ce se întâmplă cu Ela! Am găsit, sub patul ei, zilele trecute, jucării distruse de ea... şi un oftat îi scăpă printre buze.
- Draga mea! Cred că este timpul să o faci să renunţe la păpuşa aceea! spuse bunica şi o prinse de mâini, adăugând: - Cat a stat la noi, mereu când spărgea ceva, spunea că păpuşa aceea a distrus!
- De ce ar face asta? Până nu de mult, îşi recunoştea vina! Nu înţeleg! şi mama fetiţei începu să plângă.
- Nu ştiu de ce face aceste lucruri! Dar parcă şi-a pierdut aceea inocentă pe care o avea înainte... a fost rândul bunici să ofteze.
Păstrară pentru un moment tăcerea, căci se auzise uşa de la camera Elei cum se întredeschise. Mama se ridică încet şi se uită peste coridor, înspre camera copilei. Vroia să se asigure că nu erau ascultate, nu înţelegea de ce făcea acest gest, doar că în acel moment, asta simţise că trebuia să facă. Răsuflă uşurată când îşi dădu seama că totul era în regulă. Se întoarse la masă şi se aşeză pe scaun, luă ceaşca de cafea şi sorbi puţin din ea. Dar se înecă, în momentul în care mama ei continuă să spun:
- Şi aseară ne-a ameninţat! Atât eu, cât şi tatăl tău, nu am putut să adormim de frică...
Îşi privea mama cu atenţie, spera ca aceasta să glumească. Dar observându-i faţa lividă, îşi dădu repede seama că aceasta nu minţea şi spunea adevărul. Îşi stăpânii emoţiile şi cu greutate întrebă:
- Ce s-a întâmplat aseară?
- Mi-a spus, când am învelit-o în pat: - Adio! Iar eu am corectat-o şi i-am spus că se spune: - Somn Uşor!.. dar a fost întreruptă de mama Elei:
- Dar mamă...! Ce e aşa rău în asta?
- Dar asta nu e tot! Căci mi-a spus că ştia acest lucru... Şi a mai zis că păpuşa îi spusese că de mâine nu are să ne mai vadă... bunica începuse să tremure şi lacrimile îi apărură.
Pentru un moment, se lăsă liniştea, nici una dintre ele nu putea să mai scoată vreun cuvânt. Până la urmă, fiică se ridică şi îşi luă mama în braţe, încercând să o liniştească, zicând:
- Gata, gata! O să discut şi eu şi el cu ea! Trebuie să vedem ce se întâmplă!
Printre suspine bunica spuse:
- Îţi dai seama că mi-a fost atât de frică! Nici nu îţi imaginezi cât de speriată am fost...
- Ştiu mamă! Dar... Gata! A trecut!
- Şi tatăl tău... făcu o scurtă pauză, apoi zise: - A patrulat din cinci în cinci minute prin casă şi a verificat-o pe Ela şi păpuşa ei!
- Păi de ce mamă? spuse mirată fiica ei.
- A făcut toate acestea doar ca să mă simt eu mai bine!
Au mai petrecut ceva timp împreună şi apoi s-au despărţit. Iar când se întorsese tatăl Elei acasă, acesta şi-a chemat fiica şi a început să îi pună fel de fel de întrebări. Aflase tot ce se discutase în lipsa lui şi era hotărât să descopere adevărul. Dar Ela mereu dădea vina pe păpuşă. Spunea că aceasta a distrus jucăriile atât din camera ei, cât şi pe cele din casa bunicilor. Tatăl văzând cum stă treaba, îi confiscă păpuşă şi pe faţă o pedepsi.
Puse păpuşa în noptieră de lângă patul său şi se hotăra să se întindă puţin până când masa era pregătită. Nici nu aţipise bine, că şi auzise cum sertarul noptierei era tras. Se întoarse şi dădu să o prindă pe fetiţa de mână, căci bănuia că aceasta ea. Dar mare ia fost mirarea când văzu că sertarul nu era tras ci era împins din interior spre exterior. Se sperie şi îl împinse înapoi, apoi suci cheia în încuietoare. Nu stătu să se gândească şi puse mâna pe telefon, sunându-l pe preot şi spunându-i ceea ce se întâmpla.
Clinchetul soneriei se auzi în toată casa, iar tatăl Elei deschise repede uşa de la intrare, lăsându-l pe preot să intre în casă. Apoi îl conduse în dormitorul său şi preotul se apropie de noptieră care scotea sunete ciudate. Nu mai avusese nevoie să fie ghidat spre ea, căci era limpede că acolo a fost închisă aceea păpuşă.
După multe eforturi şi cu mare greutate, preotul reuşi să potolească spiritul din păpuşă. Iar când reuşise acest lucru, deschise sertarul şi apucă mica figurină de picioare, băgând-o într-o cutie. Apoi începuse să spună rugăciuni de exorcizeze. Dar acestea nu au avut nici un efect şi nu prea mai avea opţiuni. Astfel că se hotăra să ceară voie să ia cu el păpuşă şi să o ducă la un exorcist profesionist. Părinţii au acceptat acest lucru şi chiar răsuflară uşuraţi când s-au văzut departe de acel obiect malefic.
Ela nu se supără, când a aflat, că Měilì părăsi casa şi era chiar fericită spunând că acum va putea să se joace din nou cu alte jucării. Iar la scurt timp faţă îşi reveni la normal şi chiar uită de existenţa acelei păpuşi frumoase...Cu toate acestea şi chiar cu trecerea timpul, părinţii ei au continuat să se îndoiască de comportamentul ei.
Bonus:
*Hireş - este un sinonim din Transilvania pentru cuvântul frumos
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Sunteti de acord sa nu scrieti niciun material abuziv, obscen, vulgar, calomnios, de ura, amenintare, orientare-sexuala sau orice alt material care poate viola prevederile legale ale tarii dumneavoastra, ale tarii unde „Despre-tot-si-nimic” este gazduit sau ale legislatiei internationale. Nerespectarea acestor prevederi poate duce la blocarea imediata si permanenta insotita de notificarea Internet Service Provider-ului dumneavoastra daca vom considera necesar. Adresele IP ale tuturor mesajelor sunt inregistrate pentru a ajuta la respectarea acestor condiţii. Sunteti de acord ca „Despre-tot-si-nimic” sa aiba dreptul de a sterge, modifica, muta sau inchide orice subiect in orice moment in care considera necesar. Ca utilizator sunteti de acord ca orice informatie introdusa sa fie stocata in baza de date. Aceste informatii nu vor fi dezvaluite niciunei terte parti fara acordul dumneavoastra, iar „Despre-tot-si-nimic” nu poate fi considerat responsabil pentru vreo incercare de hacking care poate duce la compromiterea datelor.