Era o zi frumoasă şi soarele strălucea în toată splendoarea lui, doar eu simţeam că vremea se va schimba şi că va veni furtuna. Nu puteam să spun nimănui despre presimţirea mea, pentru că m-ar fi desconsiderat, iar eu nu vroiam acest lucru. Mi-am propus să mă pregătesc pentru ce era mai greu, pentru că o vijelie în largul mării de cele mai multe ori se încheie cu stricăciuni majore asupra vaselor ce se aflau în larg. Dintr-o dată cerul se întunecă şi fulgerele încep să împresoare marea învolburată, simt că nu vom mai putea scăpa din aceste valuri şi atunci încep să strig în disperare. Dar un tunet îmi acoperă glasul disperat. Barca, izbită de atâtea valuri, se sparse şi apa invadă cala, parcă marea, vroia să ne cuprindă pe toţi în îmbrăţişarea ei rece şi întunecoasă. Nu ştiu ce să fac, toată lumea în jurul meu se agită şi încercau să îşi găsească o cale de scăpare. Doar eu, parcă, îmi accept destinul tragic, fără să lupt ci stau în picioare aşteptând sfârşitul, care părea să fie tot mai aproape. Îmi închid ochi şi îmi spun că aşa a vrut Dumnezeu şi că nu am cum să schimb ceva. Răsuflu adânc şi aştept ca să vină acel final prevăzut de mine. Dintr-o dată simt cum cineva mă prinde de mână şi mă trage într-o parte, simt cum mă împinge, parcă pic de pe un munte, dar nu pot să îmi deschid ochi sau poate nu vreau ori mie frică... Da aşa este! Mie frică să deschid ochi. Mie frică să descopăr unde sunt. Mie frică de necunoscut. La un moment dat aud un glas care îmi spune că sunt în siguranţă şi că nu ar trebui să îmi fie frică căci mă va proteja. Îmi fac curaj şi într-un final deschid ochi, marea se liniştise şi pe cer apăruse soarele. Realizez că mă aflu într-o barcă de salvare şi lângă mine nu era nimeni. Atunci mă gândesc ce s-a întâmplat şi încerc să analizez toată situaţia. Nu ajung la nici un rezultat căci mă trezesc brusc în patul meu şi descopăr că tot ce s-a întâmplat a fost doar un vis, care m-a ajutat să realizez ce este mai importat pentru mine. Căci cu o seară înainte în sufletul meu se dădea o luptă, apărea o furtună din care nu aveam cum să scap... Mă întreb şi acum cine m-a salvat în acel moment, nu ştiu, dar un lucru este sigur... M-am rugat şi am primit răspuns...
Nu voi uita niciodată persoana care m-a învăţat cum să mă ridic după o furtună...
Nu voi uita niciodată persoana care m-a învăţat cum să mă ridic după o furtună...
Bonus:
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Sunteti de acord sa nu scrieti niciun material abuziv, obscen, vulgar, calomnios, de ura, amenintare, orientare-sexuala sau orice alt material care poate viola prevederile legale ale tarii dumneavoastra, ale tarii unde „Despre-tot-si-nimic” este gazduit sau ale legislatiei internationale. Nerespectarea acestor prevederi poate duce la blocarea imediata si permanenta insotita de notificarea Internet Service Provider-ului dumneavoastra daca vom considera necesar. Adresele IP ale tuturor mesajelor sunt inregistrate pentru a ajuta la respectarea acestor condiţii. Sunteti de acord ca „Despre-tot-si-nimic” sa aiba dreptul de a sterge, modifica, muta sau inchide orice subiect in orice moment in care considera necesar. Ca utilizator sunteti de acord ca orice informatie introdusa sa fie stocata in baza de date. Aceste informatii nu vor fi dezvaluite niciunei terte parti fara acordul dumneavoastra, iar „Despre-tot-si-nimic” nu poate fi considerat responsabil pentru vreo incercare de hacking care poate duce la compromiterea datelor.