Viaţa trecând prin poezie...

Fapta răsplătită

Un copil mergând la şcoală,
Se opreşte pe o stradă
Şi-şi aşteaptă al său coleg,
Să apară dintr-o curte.

Cum stătea, el, cuminţel,
Iată că zăreşte-o babă,
Ce-o valiză, ea, căra.
Apropiindu-se de el.

Obosită fiind sărmana
Se opreşte lângă el,
Şi cu vocea-i răguşită,
Ruga şi-o-n dreaptă spre el:

Maică, ajută-mă niţel!
Dar băiatul se scuză
Şi se-ndepărtă de ea,
Înspre şcoala ponosită...

Nici n-ajunse, bine-n clasă,
Că a lui învăţătoare,
Nota patru îi dădu,
Căci văzuse întâmplarea!

Iar băiatul tot plângea
Şi-o-ntrebă pe-nvăţătoare,
De ce patru la purtare?
Dar răspunsul, nu veni!

Şi prin minte îi veni,
Un gând firav, risipit:
Dacă baba a venit...?
Oare cine m-a pârât?

Şi uitându-se prin clasă,
Nu zări defel nimic,
Gândul i se-ntoarse iute,
Întrebând cu voce tare: De ce...?

Supărată învăţătoarea... îl ochi,
Mâinile-n şold îşi puse
Şi cu-n glas amar, grăi:
După faptă şi răsplată!

 Calea vieţii

Prin viaţa asta pasageră,
Un singur drum există
Şi de vei face cale-ntoarsă,
Doar necazul te cuprinde.

Amintiri, bune sau rele,
Le vei trăi la nesfârşit,
De vei face cale-ntoarsă,
De la al tău drum din viaţă.

Ia aminte ce grăieşte,
Domnu' Sfântu', pentru tine
Şi nu uita un lucru simplu,
Calea să nu ţi-o pierzi!

O ultimă-ncercare

Alerg şi fug în disperare,
Prin codrul sumbru, cenuşiu,
Mă pierd şi mă regăsesc pustiu
Şi-un gol imens apare.

Mă zbat şi mă scufund încet,
Prin apele mâhnirii adânci,
Alor mele gânduri tulburi,
Ce cândva, erau, atât de line...

Cu un efort şi un suspin,
Întind mâna în disperare
Încercând să apuc ceva,
Dar nimic nu e în jur.

Gândul resemnării nu-mi dă pace
Şi-ncep a mă ruga la Ceruri,
Că poate are ca să vină,
Un înger, un om să mă salveze.

Când, însfârşit, eu renunţasem,
Am zis să fac o ultimă-ncercare,
Strângând aerul, tot, în pieptu-mi,
Strigând din nou după ajutor.

Dar nimeni nu m-aude
Şi eu pierdut pe veci voi fi,
De n-am să fac ceva pe dată...
Pierdut voi fi pe veci aici!

Ochii-mi sunt atât de grei
Şi întunericul se lăsă,
Gândurile-mi sunt atât de sumbre...
Acestea sunt ultimele clipe?

Dar din depărtări se vede,
O rază de lumina aparte
Şi speranţă... iar apare,
Mă zbat din nou cu dezolare...

Şi-mi doresc o ultimă-ncercare,
De-aş mai putea să strig odată,
De-aş mai putea să-ntind o mână,
De-aş mai putea...

Dacă nu ar exista?

Dacă n-ar exista bine,
Ar mai exista Dumnezeu?
Dacă n-ar exista rău,
Ar mai exista Demoni?

Atunci lumea cum ar fi...?
Când răul te-nconjoară
Ori binele-ţi dă târcoale
Ai distinge... toate astea?

Ce-am încerca să facem,
Într-o astfel de lume?
Când binele e rău
Şi răul este bine?

Când totul este invers
Şi nimic nu mai există,
Într-o lume risipită, pierdută...
Am mai exista noi, oare?

De n-ar exista Dumnezeu,
Noi nu am mai fi!
Şi răul nu ia fiinţă,
De omul nu se naşte...!

Evoluţie

Şi ce de nu există,
O fiinţă de protecţie?
Noi am învăţat la ştiinţe
Că am evoluat în erudiţie!

Şi de nu mă crezi pe mine,
Deschide-o carte de la ştiinţe

Şi vei descoperii acolo,
Că omul este omniscient!

Nu eşti încă convins de asta?
Ia scara evoluţiei în mână
Şi vei descoperi în dată,
Un neam sălbatic, primitiv!

Ce la început... era odată,
Maimuţă educată, dar astăzi...
A evoluat cu ştiinţa,
În omul ce-l zăreşti-n promenadă!

De vrei să fi ateu

Dacă vrei să fi ateu, reţine:
Nu vei mai putea crede defel...
Nici în mamă sau în tată,
Nici în fraţi sau în surori.

De vrei să fi ateu, defel...
Nu vei mai avea păreri,
Nici regrete ori idei!
De vrei să fi ateu, defel...

De-ntrebi de ce-i aşa,
Eu îţi zic aşa:
Căci astea toate nu există,
De vrei ateu să fi defel!

Bonus:

 
Dacă...?

Dacă totu-i infinit în lume
Şi toate-s infinite-n Cosmos,
Atunci iubirea-mi este...
Mai mult decât...

Dar nu pot...
Nu pot a-ţi zice,
Ce sentiment am eu...
Pentru tine, dragul meu!

Atunci când te privesc,
Cum apari în calea-mi
Şi mă cuprinzi în braţe,
Iar sărutări-le-ţi simt!

În clipa aceea...
Nimic nu mai contează,
Căci te am alături,
Acum şi pentru eternitate!