Când mă trezesc, observ că profesorul nu se mai afla în cameră. Acest lucru, mă face să mă simt uşurat, probabil că încă nu vroiam să îl văd. Mă ridic şi îmi spun că nu are cum să fie prea târziu. Aşa că mă schimb încet şi merg să iau masa. Nici aici nu era, şi-mi spun că probabil încă doarme, căci cu siguranţă, a stat până târziu azinoapte. Îmi beau cafeaua şi spre surprinderea mea, încă nu ştiam ce oră este. Eram uimit, de obicei, verificam ceasul ca să îmi dau seama cât de mult am dormit. Mă supăr pe mine, căci am uitat acest lucru, aşa că îmi scot ceasul din buzunar şi îl privesc... Sunt uimit era trecut de orele prânzului, aşa că mă ridic şi merg direct la uşa profesorului şi încep să bat în ea. La început încet, apoi tot mai tare, căci nu primisem nici un răspuns. Într-un final, apăs pe clanţă şi sunt uimit cât de neglijent este el. Uşa era deschisă şi îmi cer scuze intrând în cameră, dar aruncând o privire, îmi dau seama că nu era acolo şi nici lucrurile sale.Mă îndrept grăbit spre camera mea şi exact cum mă speriasem, toate lucrurile dispărură. Nu mai era nici măcar un echipament în cameră, doar obiectele mele personale. Ştiam ce a făcut şi unde să îl găsesc. Îmi strâng repede totul şi merg la gazdă să îi spun că noi nu vom mai locui acolo o perioadă. Aceasta nu părea uimită, căci, după cum aflasem mai târziu, a fost informată de către profesor. Nu mai pierd nici o clipă, îmi iau la revedere de la ea şi mă îndrept spre peşteră.
Nu după mult timp, iată-mă ajuns în galeria cu simboluri şi îl iau la rost pe profesor că mă lăsase în urmă. Acesta îşi ceruse scuze şi îmi prezentă cele descoperite până atunci de către el. În plus îmi spusese că geologul a fost deacord să mai rămână o perioadă cu noi. Când l-am întrebat de ce şi-a schimbat părerea, mi-a spus simplu că a făcut câteva cercetări la sol şi a descoperit ceva unic. Nu prea înţelegeam ce anume, dar nu am zis nimic. Nu puteam să îi stric această plăcere şi oricum, eu am fost cel care îşi dorise ca el să rămână.
Am ridicat cortul de cercetare, cei doi doar au stat şi au tot cercetat. Iar eu am plecat în sat şi am cumpărat provizi de hrană, cât pentru o săptămână. Speram să nu stăm mai mult de atât şi oricum, dacă ar fi să mai stăm, pur şi simplu, aş mai merge, în sat şi o să mai cumpăr. Cu rucsacul plin, mă îndrept spre peşteră şi când dau să ies din sat, sunt oprit de un localnic care îmi spune:
- Nu aveţi ce căuta în acea peşteră!
- De ce? întreb eu curios.
- O să cauzaţi multă suferinţă şi necaz în lume! Plecaţi cât încă mai puteţi!
- Ce este acolo? De ce spui asta?
- Necazul se va abate asupra voastră! Suferinţa o să vă distrugă! Ascultaţi şi plecaţi..!
Nu mai puteam spune nimic, oricum acel om nu spunea decât acelaşi lucru, iar eu îmi pierdusem răbdarea. Aşa că nu îi mai dau atenţie şi mă întorc la profesor, speram ca el să îmi spună ceva despre acea peşteră...
Aproape am ajuns la intrarea în încăperea unde se afla cortul, când aud conversaţia între cei doi:
- Deci acel simbol înseamnă Hel?
- Da!
- Este că cel din engleză?
- Care? Nu îmi place engleza, aşa că nu prea ştiu la ce te referi! îi aud tonul dezamăgit al profesorului.
- Adică se referă la iad? spuse speriat amicul meu.
- Nu! şi profesorul râde.
Ajunsesem la cort şi îmi las rucsacul din spate jos, apoi mă îndrept spre locul în care se aflau ei. Arunc o privire peste însemn şi îi spun prietenului meu:
- Intradevar este asemănător cu cuvântul din engleză... Doar la scriere! Dar de fapt înseamnă altceva!
- Dacă nu înseamnă iad, atunci ce înseamnă?
- Profesore, nu mai râde! mă răstesc la el, căci începuse acel râs să mă irite.
- Bine! Gata..! Nu mai râd... reuşise să îşi suprime râsul, aşa că eu îmi continui explicaţia:
- Înseamnă lumea de dincolo!
- Lumea de dincolo?
- Da! Iniţial a fost scandinav. Mai târziu, el se regăseşte, sub forme asemănătoare în limba germană şi cea engleză, însemnând... nu am mai apucat să îi spun, căci profesorul ne strigă.
- Priviţi aici! şi ne arată pe tavan, un semn pe care nu îl mai întâlnisem, aşa că întreb curios...
- Ce este acel semn?
- Nu sunt sigur... şi căzu pe gânduri.
Prietenul meu, mă cercetă cu privirea, doar am să îi explic şi lui, dar nu aveam ce să îi destăinui. Îi propun să îl lăsăm pe profesor ca să mediteze, iar noi să ne ocupăm de alte cercetări. Acesta a confirmat şi a început să adune, de ici, de colo, pământ pentru probe. Iar eu m-am îndreptat spre cort şi am început să prepar ceva de mâncare. După ce am terminat, am început să mă uit peste toate simbolurile pe care profesorul le notase. În timp ce le verificăm, mă uitam, atât, pe pereţii, cât şi pe tavanul peşterii. Speram să mai găsesc ceva care să ne ajute în dezlegarea misterului. Spre surprinderea mea, nu am mai găsit nimic. Dacă ne-am da seama ce reprezintă acel simbol, poate că o să descoperim ceva incredibil.
Se făcuse ora mesei, aşa că le propun să luăm prânzul şi să mai discutăm despre ce vom face în continuare. Aceştia au fost fericiţi şi nu m-au refuzat. Cu toate că păreau bucuroşi, în toată perioada în care am mâncat, nimeni nu a spus nimic. Acest lucru mă neliniştea, căci totul părea atât de liniştit şi de calm, ca înaintea unui război. Nu îmi plăcea să simt aceste lucruri, dar nici nu ştiam cum să sparg această tăcere...
Profesorul se ridică de pe scaun şi îşi duse mâna la ceafă şi exclamă:
- Doamne! Cât de prost sunt!
Mă uit la el şi îmi dau seama deîndată că şi-a amintit ce reprezintă acel simbol, aşa că îi spun:
- Profesore... Se pare că... nu mă lăsă să continui, căci spuse:
- Da! Ştiu! Acel însemn... cu omul ce ţine în mâini o furcă cu două corne, reprezintă perfecţiunea fizică şi spirituală!
- Nu prea înţeleg...
- Dragul meu Alex... îmi spuse trist şi se citea pe faţa sa dezamăgirea că nu mi-am dat seama încă, aşa că eu îi spun:
- Păi omul mereu şi-a dorit să fie perfect! Ori că este vorba de suflet ori că se gândeşte va viaţa în sine...
- Da! Doar că niciodată nu a ajuns la această perfecţiune! Iar aici în desen, coasa cu două coarne, reprezintă lumea fizică şi cea a sufletului!
- Înţeleg! Iar omul ce o ţine, reprezintă aspiraţia umană de perfecţionare a celor două stări! spun eu fericit că mi-am dat seama de ceea ce simboliza...
- Corect! Acum... Tot ce trebuie să facem e să punem la cap toate aceste informaţii!
- Aşa este! Şi dacă reuşim să înţelegem de ce sunt desenaţi zeii sumerieni, aici, pe tavan...
- Da, Alex! Cred... că vom devenii mult mai aproape de cunoaştere!
- Profesore! Unde este grologul?
- Nu ştiu! Probabil studiază mostrele de pământ! Cred că vrea să se facă cât mai folositor!
- Hmm... Merg să văd ce face!
- Bine, poţi să mergi! Oricum, dacă am nevoie de tine... am să te strig!
Zicând acestea, seindrepta spre semnul pe care tocmai îl interpretase. În schimb, eu adun farfuriile şi le curăţ. Apoi intru în cort, unde se află prietenul meu şi mă uit, din spatele său, cum îşi face studiu, scriind, din când în când, într-un caiet. Nu mă observase când intrasem, iar în momentul în care l-am atins pe umăr, prieteneşte, tresări speriat. Îl observ cum mă priveşte cu o faţă speriată şi spune:
- Nu mă mai speria aşa!
- Iartă-mă... Nu mi-am dat seama că eşti atât de absorbit de muncă!
- Nu-i nimic! Doar că... vocea începu să îi tremure şi îl observăm, clar, că nu poate să îşi mai continue propoziţia...
Îi dau ceva timp, în speranţa că îşi mai revine, dar el se întoarse, din nou, la ceea ce făcea. Parcă nu vroia să îmi spună nimic. Mă gândeam că, poate, l-am supărat cu ceva... Nu mai rezist şi mă hotărăsc să îl întreb direct:
- Vrei să... dar nu mă lăsă să spun mai multe, căci el speriat, zise:
- Trebuie să plecăm cât mai repede din această peşteră!
Uimirea mă cuprinse. Nu puteam să îl înţeleg şi vreau să îl întreb de ce. Nu mă lăsă să îi pun această întrebare. În schimb, îmi spuse că are să îmi explice, tot, când o să fie şi profesorul de faţă. Astfel că renunţ la al mai descoase şi îi spun că am să îl aduc pe profesor. Ies din cort şi mă duc, numaidecât, la profesor. După ce îi explic, despre ce este vorba, acesta acceptă să mă însoţească...
Ajunşi în cort, îl vedem pe geolog, cum îşi strângea în grabă toate lucrurile. Văzându-ne, nu se oprii din împachetat, dar începu să ne povestească:
- De când am ajuns, am strâns, multe straturi de pământ... Unele, le-am cules, mult în jos, după ce am săpat mulţi metri... Am vrut să văd toată structura lor! Dar... Am dat repede de rocă... începuse să răsufle tot mai greoi, probabil efortul pe care îl făcea, era destul de mare, căci vorbea în timp ce îşi aduna lucrurile.
Văzându-l aşa îi propun să se aşeze puţin, dar mă refuză, în plus, el, terminase de făcut bagajul şi şi-l scoase de în cort. Abia atunci, luă un scaun şi căzu puţin pe gânduri, apoi spuse:
- Asta este o peşteră blestemată!
- De ce spui asta? mi-o luă înainte profesorul.
- Pentru că toate straturile...şi iar începu să tremure de frică, aşa că eu îi pun o mână pe umăr şi spun:
- Ei... Lasă că nu e chiar aşa de rău... dar el mă întrerupse, strigând nervos:
- Totul este îmbibat de sânge! Absolut tot!
Auzind acestea, chiar şi eu am început să simt o teamă cumplită. Nu prea înţelegeam ce vroia să spună, aşa că îl întreb cu o voce gravă:
- Cum adică totul?
- Foarte bine! Toate straturile sunt pline de sânge! Sute sau poate mii de oameni şi-au pierdut viaţa aici! Probabil, încă, de la crearea acestei camere! şi dintr-o dată începu să strige: - Lăsaţi-mă să plec! Nu mai pot sta aici! Nu vreau să mai stau... şi căzu în genunchi, în timp ce continuă a spune: - nu o să mai rămân, nici măcar o secundă! iar lacrimile începură să îi curgă pe obraji.
- Alex... Lasă-l să plece! Nu putem să îl ţinem cu forţa!
Îl ascult pe profesor şi îl ajut să se ridice de jos, apoi îl conduc până la ieşirea din peşteră. Aici ne luăm rămas bun şi îmi spune să am grijă. L-am liniştit şi i-am spus că totul o să fie bine, căci îl am pe profesor cu mine. În plus, eu nu sunt o persoană care să se dea învinsă uşor...
Începea să se întunece, când m-am întors în peşteră şi nici măcar nu observase, profesorul, că am atât de mult plecat. Îl chem la masă şi după ce cinăm, mă pune la curent cu ce mai reuşise să descopere, apoi ne pregătim pentru somn.
Cu toate că era târziu, nu puteam să dorm. Mă gândeam, doar la ceea ce spuse geologul şi la faptul că această peşteră este un mormânt. Dacă avea dreptate, atunci... Încerc să îmi alung acest gând din minte. Oricum, profesorul nu era de aceeaşi părere şi credea că studiul amicului meu era eronat. Ştiam că ar putea să aibă dreptate, dar la fel de bine şi studiul, putea să fie corect. Şi dacă ambi aveau dreptate? Atunci eu... Ce ar trebui să fac? De fapt, dacă e aşa, atunci... Ar putea apărea sufletele sacrificate, aici, în orice moment. Acest gând nu îmi dădea pace şi trăiam o adevărată teamă. Până la urmă, dacă, aveam dreptate!? Dacă era aşa, atunci...
Nu după mult timp, iată-mă ajuns în galeria cu simboluri şi îl iau la rost pe profesor că mă lăsase în urmă. Acesta îşi ceruse scuze şi îmi prezentă cele descoperite până atunci de către el. În plus îmi spusese că geologul a fost deacord să mai rămână o perioadă cu noi. Când l-am întrebat de ce şi-a schimbat părerea, mi-a spus simplu că a făcut câteva cercetări la sol şi a descoperit ceva unic. Nu prea înţelegeam ce anume, dar nu am zis nimic. Nu puteam să îi stric această plăcere şi oricum, eu am fost cel care îşi dorise ca el să rămână.
Am ridicat cortul de cercetare, cei doi doar au stat şi au tot cercetat. Iar eu am plecat în sat şi am cumpărat provizi de hrană, cât pentru o săptămână. Speram să nu stăm mai mult de atât şi oricum, dacă ar fi să mai stăm, pur şi simplu, aş mai merge, în sat şi o să mai cumpăr. Cu rucsacul plin, mă îndrept spre peşteră şi când dau să ies din sat, sunt oprit de un localnic care îmi spune:
- Nu aveţi ce căuta în acea peşteră!
- De ce? întreb eu curios.
- O să cauzaţi multă suferinţă şi necaz în lume! Plecaţi cât încă mai puteţi!
- Ce este acolo? De ce spui asta?
- Necazul se va abate asupra voastră! Suferinţa o să vă distrugă! Ascultaţi şi plecaţi..!
Nu mai puteam spune nimic, oricum acel om nu spunea decât acelaşi lucru, iar eu îmi pierdusem răbdarea. Aşa că nu îi mai dau atenţie şi mă întorc la profesor, speram ca el să îmi spună ceva despre acea peşteră...
Aproape am ajuns la intrarea în încăperea unde se afla cortul, când aud conversaţia între cei doi:
- Deci acel simbol înseamnă Hel?
- Da!
- Este că cel din engleză?
- Care? Nu îmi place engleza, aşa că nu prea ştiu la ce te referi! îi aud tonul dezamăgit al profesorului.
- Adică se referă la iad? spuse speriat amicul meu.
- Nu! şi profesorul râde.
Ajunsesem la cort şi îmi las rucsacul din spate jos, apoi mă îndrept spre locul în care se aflau ei. Arunc o privire peste însemn şi îi spun prietenului meu:
- Intradevar este asemănător cu cuvântul din engleză... Doar la scriere! Dar de fapt înseamnă altceva!
- Dacă nu înseamnă iad, atunci ce înseamnă?
- Profesore, nu mai râde! mă răstesc la el, căci începuse acel râs să mă irite.
- Bine! Gata..! Nu mai râd... reuşise să îşi suprime râsul, aşa că eu îmi continui explicaţia:
- Înseamnă lumea de dincolo!
- Lumea de dincolo?
- Da! Iniţial a fost scandinav. Mai târziu, el se regăseşte, sub forme asemănătoare în limba germană şi cea engleză, însemnând... nu am mai apucat să îi spun, căci profesorul ne strigă.
- Priviţi aici! şi ne arată pe tavan, un semn pe care nu îl mai întâlnisem, aşa că întreb curios...
- Ce este acel semn?
- Nu sunt sigur... şi căzu pe gânduri.
Prietenul meu, mă cercetă cu privirea, doar am să îi explic şi lui, dar nu aveam ce să îi destăinui. Îi propun să îl lăsăm pe profesor ca să mediteze, iar noi să ne ocupăm de alte cercetări. Acesta a confirmat şi a început să adune, de ici, de colo, pământ pentru probe. Iar eu m-am îndreptat spre cort şi am început să prepar ceva de mâncare. După ce am terminat, am început să mă uit peste toate simbolurile pe care profesorul le notase. În timp ce le verificăm, mă uitam, atât, pe pereţii, cât şi pe tavanul peşterii. Speram să mai găsesc ceva care să ne ajute în dezlegarea misterului. Spre surprinderea mea, nu am mai găsit nimic. Dacă ne-am da seama ce reprezintă acel simbol, poate că o să descoperim ceva incredibil.
Se făcuse ora mesei, aşa că le propun să luăm prânzul şi să mai discutăm despre ce vom face în continuare. Aceştia au fost fericiţi şi nu m-au refuzat. Cu toate că păreau bucuroşi, în toată perioada în care am mâncat, nimeni nu a spus nimic. Acest lucru mă neliniştea, căci totul părea atât de liniştit şi de calm, ca înaintea unui război. Nu îmi plăcea să simt aceste lucruri, dar nici nu ştiam cum să sparg această tăcere...
Profesorul se ridică de pe scaun şi îşi duse mâna la ceafă şi exclamă:
- Doamne! Cât de prost sunt!
Mă uit la el şi îmi dau seama deîndată că şi-a amintit ce reprezintă acel simbol, aşa că îi spun:
- Profesore... Se pare că... nu mă lăsă să continui, căci spuse:
- Da! Ştiu! Acel însemn... cu omul ce ţine în mâini o furcă cu două corne, reprezintă perfecţiunea fizică şi spirituală!
- Nu prea înţeleg...
- Dragul meu Alex... îmi spuse trist şi se citea pe faţa sa dezamăgirea că nu mi-am dat seama încă, aşa că eu îi spun:
- Păi omul mereu şi-a dorit să fie perfect! Ori că este vorba de suflet ori că se gândeşte va viaţa în sine...
- Da! Doar că niciodată nu a ajuns la această perfecţiune! Iar aici în desen, coasa cu două coarne, reprezintă lumea fizică şi cea a sufletului!
- Înţeleg! Iar omul ce o ţine, reprezintă aspiraţia umană de perfecţionare a celor două stări! spun eu fericit că mi-am dat seama de ceea ce simboliza...
- Corect! Acum... Tot ce trebuie să facem e să punem la cap toate aceste informaţii!
- Aşa este! Şi dacă reuşim să înţelegem de ce sunt desenaţi zeii sumerieni, aici, pe tavan...
- Da, Alex! Cred... că vom devenii mult mai aproape de cunoaştere!
- Profesore! Unde este grologul?
- Nu ştiu! Probabil studiază mostrele de pământ! Cred că vrea să se facă cât mai folositor!
- Hmm... Merg să văd ce face!
- Bine, poţi să mergi! Oricum, dacă am nevoie de tine... am să te strig!
Zicând acestea, seindrepta spre semnul pe care tocmai îl interpretase. În schimb, eu adun farfuriile şi le curăţ. Apoi intru în cort, unde se află prietenul meu şi mă uit, din spatele său, cum îşi face studiu, scriind, din când în când, într-un caiet. Nu mă observase când intrasem, iar în momentul în care l-am atins pe umăr, prieteneşte, tresări speriat. Îl observ cum mă priveşte cu o faţă speriată şi spune:
- Nu mă mai speria aşa!
- Iartă-mă... Nu mi-am dat seama că eşti atât de absorbit de muncă!
- Nu-i nimic! Doar că... vocea începu să îi tremure şi îl observăm, clar, că nu poate să îşi mai continue propoziţia...
Îi dau ceva timp, în speranţa că îşi mai revine, dar el se întoarse, din nou, la ceea ce făcea. Parcă nu vroia să îmi spună nimic. Mă gândeam că, poate, l-am supărat cu ceva... Nu mai rezist şi mă hotărăsc să îl întreb direct:
- Vrei să... dar nu mă lăsă să spun mai multe, căci el speriat, zise:
- Trebuie să plecăm cât mai repede din această peşteră!
Uimirea mă cuprinse. Nu puteam să îl înţeleg şi vreau să îl întreb de ce. Nu mă lăsă să îi pun această întrebare. În schimb, îmi spuse că are să îmi explice, tot, când o să fie şi profesorul de faţă. Astfel că renunţ la al mai descoase şi îi spun că am să îl aduc pe profesor. Ies din cort şi mă duc, numaidecât, la profesor. După ce îi explic, despre ce este vorba, acesta acceptă să mă însoţească...
Ajunşi în cort, îl vedem pe geolog, cum îşi strângea în grabă toate lucrurile. Văzându-ne, nu se oprii din împachetat, dar începu să ne povestească:
- De când am ajuns, am strâns, multe straturi de pământ... Unele, le-am cules, mult în jos, după ce am săpat mulţi metri... Am vrut să văd toată structura lor! Dar... Am dat repede de rocă... începuse să răsufle tot mai greoi, probabil efortul pe care îl făcea, era destul de mare, căci vorbea în timp ce îşi aduna lucrurile.
Văzându-l aşa îi propun să se aşeze puţin, dar mă refuză, în plus, el, terminase de făcut bagajul şi şi-l scoase de în cort. Abia atunci, luă un scaun şi căzu puţin pe gânduri, apoi spuse:
- Asta este o peşteră blestemată!
- De ce spui asta? mi-o luă înainte profesorul.
- Pentru că toate straturile...şi iar începu să tremure de frică, aşa că eu îi pun o mână pe umăr şi spun:
- Ei... Lasă că nu e chiar aşa de rău... dar el mă întrerupse, strigând nervos:
- Totul este îmbibat de sânge! Absolut tot!
Auzind acestea, chiar şi eu am început să simt o teamă cumplită. Nu prea înţelegeam ce vroia să spună, aşa că îl întreb cu o voce gravă:
- Cum adică totul?
- Foarte bine! Toate straturile sunt pline de sânge! Sute sau poate mii de oameni şi-au pierdut viaţa aici! Probabil, încă, de la crearea acestei camere! şi dintr-o dată începu să strige: - Lăsaţi-mă să plec! Nu mai pot sta aici! Nu vreau să mai stau... şi căzu în genunchi, în timp ce continuă a spune: - nu o să mai rămân, nici măcar o secundă! iar lacrimile începură să îi curgă pe obraji.
- Alex... Lasă-l să plece! Nu putem să îl ţinem cu forţa!
Îl ascult pe profesor şi îl ajut să se ridice de jos, apoi îl conduc până la ieşirea din peşteră. Aici ne luăm rămas bun şi îmi spune să am grijă. L-am liniştit şi i-am spus că totul o să fie bine, căci îl am pe profesor cu mine. În plus, eu nu sunt o persoană care să se dea învinsă uşor...
Începea să se întunece, când m-am întors în peşteră şi nici măcar nu observase, profesorul, că am atât de mult plecat. Îl chem la masă şi după ce cinăm, mă pune la curent cu ce mai reuşise să descopere, apoi ne pregătim pentru somn.
Cu toate că era târziu, nu puteam să dorm. Mă gândeam, doar la ceea ce spuse geologul şi la faptul că această peşteră este un mormânt. Dacă avea dreptate, atunci... Încerc să îmi alung acest gând din minte. Oricum, profesorul nu era de aceeaşi părere şi credea că studiul amicului meu era eronat. Ştiam că ar putea să aibă dreptate, dar la fel de bine şi studiul, putea să fie corect. Şi dacă ambi aveau dreptate? Atunci eu... Ce ar trebui să fac? De fapt, dacă e aşa, atunci... Ar putea apărea sufletele sacrificate, aici, în orice moment. Acest gând nu îmi dădea pace şi trăiam o adevărată teamă. Până la urmă, dacă, aveam dreptate!? Dacă era aşa, atunci...
Bonus:
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Sunteti de acord sa nu scrieti niciun material abuziv, obscen, vulgar, calomnios, de ura, amenintare, orientare-sexuala sau orice alt material care poate viola prevederile legale ale tarii dumneavoastra, ale tarii unde „Despre-tot-si-nimic” este gazduit sau ale legislatiei internationale. Nerespectarea acestor prevederi poate duce la blocarea imediata si permanenta insotita de notificarea Internet Service Provider-ului dumneavoastra daca vom considera necesar. Adresele IP ale tuturor mesajelor sunt inregistrate pentru a ajuta la respectarea acestor condiţii. Sunteti de acord ca „Despre-tot-si-nimic” sa aiba dreptul de a sterge, modifica, muta sau inchide orice subiect in orice moment in care considera necesar. Ca utilizator sunteti de acord ca orice informatie introdusa sa fie stocata in baza de date. Aceste informatii nu vor fi dezvaluite niciunei terte parti fara acordul dumneavoastra, iar „Despre-tot-si-nimic” nu poate fi considerat responsabil pentru vreo incercare de hacking care poate duce la compromiterea datelor.