Un urlet se auzi, urmat de alte strigăte, făcând cupola sub care se află oraşul, să se cutremure datorită vibraţiilor produse de acele sunete răcnire. Toţi locuitorii se treziră şi ieşiră din casele lor spre a vedea ce se întâmplă. Spaima se observa pe feţele lor şi nedumerirea lor, transformându-se în groază...
Ziais, speriată, merse în camera bunici sale. O luă în braţe şi încerca să îşi înfrunte frica. Bunica ei o îmbrăţişă cu drag şi calm, astfel că se linişti pe loc. Apoi ieşiră amândouă pe balcon, încercând să înţeleagă ce se întâmplă. Priveau în sus şi teama le cuprinse că tavanul are să cedeze, căci de fiecare dată când strigătul înfiorător se auzea, din cupolă cădeau pietricele şi pământ.
Nu trecu mult timp şi Maris îşi făcu apariţia. De îndată ce ajunse le explică situaţia în care se aflau şi le mai spuse că în exterior, roieşte câteva sute de dragoni. Cu toate că printre ei se afla şi unul foarte mare, care face acele sunete, ceilalţi sunt uşor de învins.
Cele două răsuflară uşurate când au auzit aceste veşti. Ştiau că trebuia să apară dragoni, căci era într-un document amintiţi. Tot acolo scria şi cum să fie răpus liderul dragonilor. Aşa că Ziais, îl luă pe Maris şi se duse la biroul unde se afla planul de atac, deja pregătit de către ea.
Cu strategia creată de Ziais, soldaţii au reuşit să învingă prima ameninţare în doar două zile. Dar nici nu apucară să se odihnească, căci din depărtări se întrezăreau călăreţi fantomatici. Probabil nu i-ar fi observat dacă aceştia nu începeau să facă sunete înfiorătoare de luptă. Maris se hotărî să de semnalul de retragere şi să se gândească la ceva pentru a para valul atacatorilor. Intuiţia lui, îi spunea că nu vor avea nici o şansă. Şi acum ştia că armele moderne, nu au nici o şansă asupra acestor creaturi. Doar cele create din bronz puteau să facă răni adânci şi chiar mortale.
Retragerea trupelor a fost un succes, nu pierduse nici un om. Aveau printre ei câţiva răniţi de către dragoni, dar au reuşit cumva să supravieţuiască. Maris încercă să creeze o strategie pentru a triumfa în noul atac, dar nu putea să se gândească la nimic, decât la Ziais, care îl ajutate în urmă cu două-trei zile.
Astfel că se hotărî să meargă din nou la ea şi să îi ceară ajutorul. Mare îi fusese mirarea, când şi de această dată, fata era pregătită pentru apărarea şi chiar îi dăduse un plan elaborat. Ştia că dacă reuşea să îl respecte are să fie un succes pentru ei. Totuşi îi era cam greu să facă ceea ce scria în el. Se gândea cum poate să fie luate prin surprindere fantomele. Cum vor reuşi să facă acest lucru, fără să îi observe călăreţi... Cu toate că Ziais îi explicase că ei vor trebui să se contopească cu mediul, să se ascundă prin vegetaţie şi pe după pietrele imense ori stânci... Lui îi era greu să creadă că acest lucru va funcţiona şi că vor putea să îi surprindă, făcându-i pe atacatori să îşi piardă capetele.
Dar nu se descurajă, se convinse că nu are rost să mai critice această strategie şi începu să o pună în practică. Era fericit, când observă că planul se dovedi eficient. Până la urmă reuşiră să respingă cavaleria fantomatică. Iar în scurt timp, pacea şi liniştea se aşternu din nou peste acele meleaguri. Toţi se bucurară că au reuşit să treacă cu bine peste primejdiile acestea.
Doar Ziais nu putea să se bucure de această, căci era convinsă că încă nu s-a terminat. De fapt, abia a început totul. O teamă cumplită îi apăsa pieptul. Ceva nu era în regulă, căci ar fi trebuit să apară soldaţii pedeştrii fantomatici. Dar încă nu se întrezăreau din nici o parte. Era ceva la mijloc, ceva nu se lega. Apoi dintr-o dată îşi dădu seama că greşise undeva. Că ar fi trebuit să apară spionii fantomatici. Se învinovăţea cum de nu şi-a dat seama până atunci. Dar se gândi că încă nu e prea târziu şi îl chemă la ea pe Maris ca să îi explice ce va urma să se întâmple.
Se gândea că încă nu s-au infiltrat printre ei. Un gând îi veni în minte spunându-i că dacă au făcut acest lucru ce se va întâmpla, care vor fi urmările nici ea nu ştia. Dar spera să nu fie să, pentru că apărarea din interior era puternică, sistemele de siguranţă funcţionau mai mult decât bine. În plus, primise un raport de la magicieni că baricadele şi câmpurile de forţă magică sunt ridicate. Doar cei care poartă sângele neamului puteau să păşească prin ele...
Maris acceptă misiunea care a primit-o de la Ziais. Cu toate că o credea puţin paranoică, acceptase provocare, pentru că în minte îi apăru un proverb vechi care spunea că mai bine verifici de două ori decât să îţi pară rău... Caută peste tot, prin case, pe străzi, în locurile cele mai întunecate şi îndepărtate de orice aşezare. Dar nu găsise nimic, simţea că a pierdut mult timp căutând, când ar fi putut face altceva. Era gata să le dea liber oamenilor săi, când îşi aminti că mai are de verificat tunelurile create în urmă cu câteva luni. Ajunşi în dreptul lor şi verificând sigiliul porţi de la intrare, Maris, răsuflă uşurat că nu era nimic nici aici. Dădu comandă de retragere, dar nici nu făcură doi paşi, că din tunel se auzi o bubuitură puternică, ca şi când căzuse o piatră. Îşi spuse că probabil nu au pus suficienţi stâlpi şi are să se cadă tavanul din cauza aceasta. Aşa că nu se îngrijoră şi se îndepărtară mai mult de intrare.
O bubuitură puternică în poarta tunelului, îl făcu pe Maris să dea ordinul de atac, căci uşa cedase şi din ea începură să iese asasini. Le era destul de greu să se apere şi au fost luaţi prin surprindere. Asasinii nu erau mulţi doar douăzeci şi ei erau peste o sută, ar fi trebuit să îi doboare până acum. Cu toate acestea, atacatori se mişcau lejer şi chiar au reuşit să omoare mai bine de jumătate din soldaţi. Iar asasini nu au avut cine ştie ce pierderi, doar trei dintre ei erau răniţi grav.
Maris încercă să îi ţină în loc şi trimise pe unul dintre oamenii săi să aducă ajutoare. Era la capătul puterilor, plin de răni şi aproape era învis de duşmani. Dar nu vroia încă să moară şi luptă pentru propria sa viaţă. Toţi oameni lui erau grav răniţi şi uni probabil nici nu mai trăiau din cauza pierderilor de sânge. Pe când duşmanul era, încă mare. Numărase vreo opt asasini care nu aveau nici măcar o zgârietură. Disperarea îl cuprinse şi cu un ultim efort, Maris, porni la atac, stricând un ultim răcnet de luptă, care parcă îl mai îmbărbătă. O mână îl prinse şi îl trase înapoi, iar pe lângă el trecu soldaţii aduşi de către mesagerul său. Căzu în genunchi epuizat şi răsuflă uşurat, pentru că veniseră cei mai buni oameni din apărare. Maris îşi spuse că acum se poate odihni puţin. Îşi închise ochii şi adormi pe loc.
Între timp, Ziais, hotărî să pună pe altcineva că înlocuitor al lui Maris, iar când acesta se va recupera, avea să îşi reieie îndatoririle. În fiecare zi, fata împreună cu bunica ei, îl vizitau. Încercând să îi mai aline suferinţa fizică şi sufletească a lui Maris. Ele ştiau că timpul le vindecă pe toate, doar că nu prea aveau timp. Teama că vor fi atacaţi în orice clipă nu le dădea pace. Iar Ziais încerca să observe cele mai mici detalii şi chiar creă diferite planuri pentru a nu fi luată prin surprindere că ultima oară. Când aproape îl pierduse pe băiatul pe care îl iubea. Nu mai dorea să se întâmple acest lucru, nu mai vroia să se simtă tristă şi speriată. Îşi propuse ca de acum înainte să nu mai facă nici măcar o greşeală!
Ziais, speriată, merse în camera bunici sale. O luă în braţe şi încerca să îşi înfrunte frica. Bunica ei o îmbrăţişă cu drag şi calm, astfel că se linişti pe loc. Apoi ieşiră amândouă pe balcon, încercând să înţeleagă ce se întâmplă. Priveau în sus şi teama le cuprinse că tavanul are să cedeze, căci de fiecare dată când strigătul înfiorător se auzea, din cupolă cădeau pietricele şi pământ.
Nu trecu mult timp şi Maris îşi făcu apariţia. De îndată ce ajunse le explică situaţia în care se aflau şi le mai spuse că în exterior, roieşte câteva sute de dragoni. Cu toate că printre ei se afla şi unul foarte mare, care face acele sunete, ceilalţi sunt uşor de învins.
Cele două răsuflară uşurate când au auzit aceste veşti. Ştiau că trebuia să apară dragoni, căci era într-un document amintiţi. Tot acolo scria şi cum să fie răpus liderul dragonilor. Aşa că Ziais, îl luă pe Maris şi se duse la biroul unde se afla planul de atac, deja pregătit de către ea.
Cu strategia creată de Ziais, soldaţii au reuşit să învingă prima ameninţare în doar două zile. Dar nici nu apucară să se odihnească, căci din depărtări se întrezăreau călăreţi fantomatici. Probabil nu i-ar fi observat dacă aceştia nu începeau să facă sunete înfiorătoare de luptă. Maris se hotărî să de semnalul de retragere şi să se gândească la ceva pentru a para valul atacatorilor. Intuiţia lui, îi spunea că nu vor avea nici o şansă. Şi acum ştia că armele moderne, nu au nici o şansă asupra acestor creaturi. Doar cele create din bronz puteau să facă răni adânci şi chiar mortale.
Retragerea trupelor a fost un succes, nu pierduse nici un om. Aveau printre ei câţiva răniţi de către dragoni, dar au reuşit cumva să supravieţuiască. Maris încercă să creeze o strategie pentru a triumfa în noul atac, dar nu putea să se gândească la nimic, decât la Ziais, care îl ajutate în urmă cu două-trei zile.
Astfel că se hotărî să meargă din nou la ea şi să îi ceară ajutorul. Mare îi fusese mirarea, când şi de această dată, fata era pregătită pentru apărarea şi chiar îi dăduse un plan elaborat. Ştia că dacă reuşea să îl respecte are să fie un succes pentru ei. Totuşi îi era cam greu să facă ceea ce scria în el. Se gândea cum poate să fie luate prin surprindere fantomele. Cum vor reuşi să facă acest lucru, fără să îi observe călăreţi... Cu toate că Ziais îi explicase că ei vor trebui să se contopească cu mediul, să se ascundă prin vegetaţie şi pe după pietrele imense ori stânci... Lui îi era greu să creadă că acest lucru va funcţiona şi că vor putea să îi surprindă, făcându-i pe atacatori să îşi piardă capetele.
Dar nu se descurajă, se convinse că nu are rost să mai critice această strategie şi începu să o pună în practică. Era fericit, când observă că planul se dovedi eficient. Până la urmă reuşiră să respingă cavaleria fantomatică. Iar în scurt timp, pacea şi liniştea se aşternu din nou peste acele meleaguri. Toţi se bucurară că au reuşit să treacă cu bine peste primejdiile acestea.
Doar Ziais nu putea să se bucure de această, căci era convinsă că încă nu s-a terminat. De fapt, abia a început totul. O teamă cumplită îi apăsa pieptul. Ceva nu era în regulă, căci ar fi trebuit să apară soldaţii pedeştrii fantomatici. Dar încă nu se întrezăreau din nici o parte. Era ceva la mijloc, ceva nu se lega. Apoi dintr-o dată îşi dădu seama că greşise undeva. Că ar fi trebuit să apară spionii fantomatici. Se învinovăţea cum de nu şi-a dat seama până atunci. Dar se gândi că încă nu e prea târziu şi îl chemă la ea pe Maris ca să îi explice ce va urma să se întâmple.
Se gândea că încă nu s-au infiltrat printre ei. Un gând îi veni în minte spunându-i că dacă au făcut acest lucru ce se va întâmpla, care vor fi urmările nici ea nu ştia. Dar spera să nu fie să, pentru că apărarea din interior era puternică, sistemele de siguranţă funcţionau mai mult decât bine. În plus, primise un raport de la magicieni că baricadele şi câmpurile de forţă magică sunt ridicate. Doar cei care poartă sângele neamului puteau să păşească prin ele...
Maris acceptă misiunea care a primit-o de la Ziais. Cu toate că o credea puţin paranoică, acceptase provocare, pentru că în minte îi apăru un proverb vechi care spunea că mai bine verifici de două ori decât să îţi pară rău... Caută peste tot, prin case, pe străzi, în locurile cele mai întunecate şi îndepărtate de orice aşezare. Dar nu găsise nimic, simţea că a pierdut mult timp căutând, când ar fi putut face altceva. Era gata să le dea liber oamenilor săi, când îşi aminti că mai are de verificat tunelurile create în urmă cu câteva luni. Ajunşi în dreptul lor şi verificând sigiliul porţi de la intrare, Maris, răsuflă uşurat că nu era nimic nici aici. Dădu comandă de retragere, dar nici nu făcură doi paşi, că din tunel se auzi o bubuitură puternică, ca şi când căzuse o piatră. Îşi spuse că probabil nu au pus suficienţi stâlpi şi are să se cadă tavanul din cauza aceasta. Aşa că nu se îngrijoră şi se îndepărtară mai mult de intrare.
O bubuitură puternică în poarta tunelului, îl făcu pe Maris să dea ordinul de atac, căci uşa cedase şi din ea începură să iese asasini. Le era destul de greu să se apere şi au fost luaţi prin surprindere. Asasinii nu erau mulţi doar douăzeci şi ei erau peste o sută, ar fi trebuit să îi doboare până acum. Cu toate acestea, atacatori se mişcau lejer şi chiar au reuşit să omoare mai bine de jumătate din soldaţi. Iar asasini nu au avut cine ştie ce pierderi, doar trei dintre ei erau răniţi grav.
Maris încercă să îi ţină în loc şi trimise pe unul dintre oamenii săi să aducă ajutoare. Era la capătul puterilor, plin de răni şi aproape era învis de duşmani. Dar nu vroia încă să moară şi luptă pentru propria sa viaţă. Toţi oameni lui erau grav răniţi şi uni probabil nici nu mai trăiau din cauza pierderilor de sânge. Pe când duşmanul era, încă mare. Numărase vreo opt asasini care nu aveau nici măcar o zgârietură. Disperarea îl cuprinse şi cu un ultim efort, Maris, porni la atac, stricând un ultim răcnet de luptă, care parcă îl mai îmbărbătă. O mână îl prinse şi îl trase înapoi, iar pe lângă el trecu soldaţii aduşi de către mesagerul său. Căzu în genunchi epuizat şi răsuflă uşurat, pentru că veniseră cei mai buni oameni din apărare. Maris îşi spuse că acum se poate odihni puţin. Îşi închise ochii şi adormi pe loc.
Între timp, Ziais, hotărî să pună pe altcineva că înlocuitor al lui Maris, iar când acesta se va recupera, avea să îşi reieie îndatoririle. În fiecare zi, fata împreună cu bunica ei, îl vizitau. Încercând să îi mai aline suferinţa fizică şi sufletească a lui Maris. Ele ştiau că timpul le vindecă pe toate, doar că nu prea aveau timp. Teama că vor fi atacaţi în orice clipă nu le dădea pace. Iar Ziais încerca să observe cele mai mici detalii şi chiar creă diferite planuri pentru a nu fi luată prin surprindere că ultima oară. Când aproape îl pierduse pe băiatul pe care îl iubea. Nu mai dorea să se întâmple acest lucru, nu mai vroia să se simtă tristă şi speriată. Îşi propuse ca de acum înainte să nu mai facă nici măcar o greşeală!
Bonus:
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Sunteti de acord sa nu scrieti niciun material abuziv, obscen, vulgar, calomnios, de ura, amenintare, orientare-sexuala sau orice alt material care poate viola prevederile legale ale tarii dumneavoastra, ale tarii unde „Despre-tot-si-nimic” este gazduit sau ale legislatiei internationale. Nerespectarea acestor prevederi poate duce la blocarea imediata si permanenta insotita de notificarea Internet Service Provider-ului dumneavoastra daca vom considera necesar. Adresele IP ale tuturor mesajelor sunt inregistrate pentru a ajuta la respectarea acestor condiţii. Sunteti de acord ca „Despre-tot-si-nimic” sa aiba dreptul de a sterge, modifica, muta sau inchide orice subiect in orice moment in care considera necesar. Ca utilizator sunteti de acord ca orice informatie introdusa sa fie stocata in baza de date. Aceste informatii nu vor fi dezvaluite niciunei terte parti fara acordul dumneavoastra, iar „Despre-tot-si-nimic” nu poate fi considerat responsabil pentru vreo incercare de hacking care poate duce la compromiterea datelor.