Noapte venise repede, iar o linişte apăsătoare şi cumplită se lăsă peste întregul adăpost, făcând ca cel mai mic foşnet să răsune peste întregul adăpost. Totul părea atât de mort, nici nu îţi dădeai seama că acolo locuiesc câteva mii de suflete. Dar toată acea pace se risipi în zorii zilei, când Soarele începu să se ivească. Nu trecu mult şi în uşă se auzi un ciocănit firav, iar nepoata bătrânei, buimăcită, îngânându-se cu somnul, cu greutate se ridică din pat şi se îndreptă spre intrarea în casă. Deschise uşa cu gândul al izgoni pe cel ce a îndrăznit să o trezească atât de dimineaţă, dar rămase fără cuvinte, căci în faţa ei se află acel tânăr care o ajutase pe bunica ei...
- Bună dimineaţa, tânără domniţă! aruncă o privire peste umerii fetei şi apoi spuse: Căpetenia noastră este acasă?
Fata se înroşi toată la faţă şi nu putea să scoată un cuvânt, aşa că îi făcu un semn cu capul şi îl lăsă să intre în casă. Apoi îi arătă divanul şi ea fugi în dormitor la bunica ei ca să îi spună că au musafiri. După ce a făcut acest lucru, se duse în camera ei şi se schimbă în cele mai drăguţe haine pe care le avea, apoi se întoarse în salonul unde se afla băiatul. Ajunsă acolo, răsuflă uşurată, când observă că bunica ei, îşi făcuse apariţia în acelaşi timp.
- Bună dimineaţa! Te rog să ne ierţi că te-am făcut să aştept... spuse Simarus, iar fata era uimită cât de natural vorbea bunica ei, sperând că într-o zi are să fie că ea...
- Bună dimineaţa, Alteţă! făcu o plecăciune şi adăugă repede: Nu face nimic, am venit fără să vă anunţ...! Aşa că, eu vă rog să mă iertaţi că am îndrăznit să vin...
- Nu-i nimic! Cu ce te pot ajuta? spuse bătrâna.
- Pentru început aş vrea să mă prezint! Sunt Maris şi sunt un drapanai, străbuni mei mi-au lăsat un ghid plin de tactici de apărare cât şi de atac şi... dar Simarus îl întrerupse, pentru că ştia toate aceste lucruri din cartea pe care o primise încă de când era micuţă şi abia începuse să citească. Învăţase, încă de pe atunci, tot ce se putea învăţa despre neamul lor şi ce trebuie să facă în cazul în care profeţia va lua naştere... Aşa că începuse să spună
- Înţeleg! Asta înseamnă că tu eşti căpetenia trupelor de şoc şi bănuiesc că îţi doreşti să afli care-mi sunt dispoziţiile sau mă înşel?!
- Nu vă înşelaţi! Şi aştept cu nerăbdare acest lucru! spuse Maris
- Mă bucur să aud acest lucru! Dă-mi te rog câteva minute să mă sfătuiesc cu nepoata mea pentru că ea va deveni încurând noul lider al clanului nostru...!
- Desigur! făcu o plecăciune şi se retrase până ieşi din casă, apoi se aşeză pe băncuţa ce se afla în apropiere şi aştepta ordinele pe care le va lua cele două căpetenii...
Cele două aşteptară să plece tânărul, apoi răsuflară uşurate şi se aşezară pe divan, uitându-se una la alta în speranţa că una dintre ele va veni cu vreo idee. Liniştea nu rămase mult pentru că fata o rupse, spunând:
- Bunico ce sunt drapanaii?
- Sunt cei mai puternici soldaţi ai noştri şi nu se tem de nimic! Stau în prima linie şi sunt gata oricând să îşi dea viaţa pentru neam!
- Înţeleg... Şi ce ar trebui să facă ei acum?
- Nu ştiu...! spuse plină de dezamăgire bătrână.
Se uitau una la alta şi dintr-o dată Simarus se ridică, apoi se îndreptă spre bibliotecă şi apucă o carte prăfuită, o deschise şi căută prin ea. Fata era curioasă să vadă ce anume căuta bunica ei, dar nu mai apucă să o întrebe, deoarece bătrâna o rugă să se apropie de ea şi îi arătă conţinutul cărţii, rugând-o pe nepoată să citească.
Trecuse mai bine de o oră decand Maris părăsise casa şi aştepta cu nerăbdare poruncile. Pentru el acest timp de aşteptare i se pare insuportabil şi simţea cum îl cuprindea teama. Cu toate că a fost crescut în spiritul şi în tradiţia străbună, frica începea să îi dea târcoale. Cu toate acestea încercă să se îmbărbăteze şi să îşi spună încontinuu că totul o să fie bine, că nimic nu are să fie rău şi că conducători vor lua cele mai bune decizi... Dintr-o dată ceva îi atinse umărul stâng şi el tresări, nici nu realizase că cineva se afla lângă el, atât a fost de scufundat, dar se linişti când auzise un glas cristalin şi blând, timid al unei fete şi întorcându-şi privirea realiză pe dată cui îi aparţinea...
- Maris... Maris te rog vino cu mine! Te voi conduce la bunica! fata răsuflă uşurată căci reuşise însfârşit să îi vorbească.
Tânărul o urmă pe tânăra căpetenie, iar inima lui începu să îi bată cu putere, realizând repede că se îndrăgostise de ea şi prezenţa ei, îl umplea de curaj. Îşi dădu seama ce vroia să îi spună tatăl lui când îi spunea că va veni un timp când o anumită persoană are să îi ofere o putere misterioasă şi doar privind spre acel cineva, nimic nu are să îl răpună...
- Cred că nu m-am prezentat încă! Eu sunt Ziais Simarus descendenta lui Pieporis! şi îi întinse mâna, astfel arătându-i tânărului că vrea să se împrietenească cu el.
Maris îi prinse mana într-un stil plin de cavalerism, se aplecă şi pe dată îi sărută mâna. Fata se înroşi pentru că a fost luată prin surprindere. Se aşteptase ca el să o prindă prieteneşte de mână şi nu să facă acel gest. Devenise din nou timidă, nu ştia cum să reacţioneze şi din impuls se întoarse brusc spre uşă, nemaiputând să îngâne nimic. Spera să îşi revină în timp ce păşea în casă, îndreptându-se spre salonul unde era bunica ei.
De cum îi zăriră, bătrâna Simarus, le făcu semn să se aşeze, iar după ce făcură acest lucru, începu a zice:
- M-am gândit asupra dispoziţiilor pe care ar trebui să ţi le dau... făcu o scurtă pauză, iar apoi continuă: Nepoata mea s-a gândit că pentru început, tu şi oameni tăi să pregătiţi nişte tuneluri sub întregul oraş, astfel încât să putem, la nevoie, să părăsim în siguranţă această ascunzătoare. Iar oraşul să îl împrejmuiţi cu un şanţ, destul de adânc, care să vă protejeze până locuitori trec pin acele tuneluri! mai făcu o pauză, de această dată mai lungă, parcă încerca să verifice cele spuse...
Maris văzând că nu mai spune nimic, se ridică şi spuse ferm:
- Sunt pregătit şi am să execut acest ordin! Am să revin când am terminat cele poruncite! şi dădu să plece.
Ziais îl rugă să mai rămână puţin căci ar vrea să îi dea mai multe detalii şi chiar să îi pregătească o schiţă cu structura care ar trebui să o aibă acele tuneluri. Dar bunica ei se împotrivi şi le spuse că pentru început el să meargă să dea poruncă pentru a se construi tranşeele, apoi să se întoarcă şi atunci vor discuta mai pe îndelete despre tuneluri. Cei doi fără să mai spună ceva, plecară fiecare ca să realizeze ceea ce trebuiau să facă...
Bătrâna rămăsese singură pe gânduri, încă nu ştia dacă este bine ceea ce vor face. Nici nu ştia dacă neamul ei vă supravieţui. Se întrebă ce va face nepoata ei dacă ea va muri... Cu toate acestea o cuprinse somnul şi când se trezi, o văzu pe fată cum vorbea cu diferiţi oameni. Nu îi venea să creadă cum aceasta dădea diferite comenzi şi cum a început să înţeleagă situaţia în care se aflau. Mai observă că în stânga copilei, pe masă, se aflau multe cărţi. Iar în faţa ei, era o cărticică deschisă, din care nepoata mai arunca câte o privire când nu înţelegea ce i se spunea. Văzând această privelişte, gândurile întunecate îi dispară şi acum ştia că nepoata ei va fi un lider uimitor. Astfel că se retrase în dormitorul ei fără a atrage atenţia asupra ei. Oricum, ea ştia că era prea bătrână ca să mai gândească limpede şi cu sânge rece orice lucru, deoarece cu trecerea anilor, devenise tot mai sentimentală, iar regretele erau mai dese, apărând din întâmplări minore. Şi chiar îi părea rău de orice decizie pe care o lua în grabă, mai ales atunci când se dovedea a fi greşită sau când descoperea o altă cale de realizare a aceluiaşi lucru, printr-un mod mai simplu şi mai eficient care ar fi putut depăşi acea criză ori situaţie...
Îşi simţi bunica cum se retrage, dar nu spuse nimic, căci ştia că aceasta este epuizată din cauza drumului pe care l-au parcurs în urmă cu o zi. În plus au fost trezite dis de dimineaţă şi încă nici una din ele nu înţelegea situaţia în care se aflau. Dar Ziais îşi propuse să citească cât mai multe documente ale neamului ei şi să descopere care este pericolul iminent care le pândea. Încercă să înţeleagă care sunt oameni care au acces direct la conducător şi care sunt atribuţiile unei căpetenii. Astfel că treptat, de-a lungul acelei zile, fel de fel de oameni, le-au trecut pragul pentru a-şi primi dispozitivele legate de munca care o întreprindeau...
Timpul trecu repede pentru costoboci, căci toţi erau prinşi în pregătirile de dinainte de primejdia care îi pândea. Pentru ei, cele trei luni de când au pătruns în oraşul subteran, au fost eterne şi pline de teamă. Dar cu cât se scurgea timpul cu atât uitau de ce se aflau acolo, iar uni dintre ei chiar credeau că poate totul este decât o poveste de speriat şi că poate nu avea să se întâmple nimic...
- Bună dimineaţa, tânără domniţă! aruncă o privire peste umerii fetei şi apoi spuse: Căpetenia noastră este acasă?
Fata se înroşi toată la faţă şi nu putea să scoată un cuvânt, aşa că îi făcu un semn cu capul şi îl lăsă să intre în casă. Apoi îi arătă divanul şi ea fugi în dormitor la bunica ei ca să îi spună că au musafiri. După ce a făcut acest lucru, se duse în camera ei şi se schimbă în cele mai drăguţe haine pe care le avea, apoi se întoarse în salonul unde se afla băiatul. Ajunsă acolo, răsuflă uşurată, când observă că bunica ei, îşi făcuse apariţia în acelaşi timp.
- Bună dimineaţa! Te rog să ne ierţi că te-am făcut să aştept... spuse Simarus, iar fata era uimită cât de natural vorbea bunica ei, sperând că într-o zi are să fie că ea...
- Bună dimineaţa, Alteţă! făcu o plecăciune şi adăugă repede: Nu face nimic, am venit fără să vă anunţ...! Aşa că, eu vă rog să mă iertaţi că am îndrăznit să vin...
- Nu-i nimic! Cu ce te pot ajuta? spuse bătrâna.
- Pentru început aş vrea să mă prezint! Sunt Maris şi sunt un drapanai, străbuni mei mi-au lăsat un ghid plin de tactici de apărare cât şi de atac şi... dar Simarus îl întrerupse, pentru că ştia toate aceste lucruri din cartea pe care o primise încă de când era micuţă şi abia începuse să citească. Învăţase, încă de pe atunci, tot ce se putea învăţa despre neamul lor şi ce trebuie să facă în cazul în care profeţia va lua naştere... Aşa că începuse să spună
- Înţeleg! Asta înseamnă că tu eşti căpetenia trupelor de şoc şi bănuiesc că îţi doreşti să afli care-mi sunt dispoziţiile sau mă înşel?!
- Nu vă înşelaţi! Şi aştept cu nerăbdare acest lucru! spuse Maris
- Mă bucur să aud acest lucru! Dă-mi te rog câteva minute să mă sfătuiesc cu nepoata mea pentru că ea va deveni încurând noul lider al clanului nostru...!
- Desigur! făcu o plecăciune şi se retrase până ieşi din casă, apoi se aşeză pe băncuţa ce se afla în apropiere şi aştepta ordinele pe care le va lua cele două căpetenii...
Cele două aşteptară să plece tânărul, apoi răsuflară uşurate şi se aşezară pe divan, uitându-se una la alta în speranţa că una dintre ele va veni cu vreo idee. Liniştea nu rămase mult pentru că fata o rupse, spunând:
- Bunico ce sunt drapanaii?
- Sunt cei mai puternici soldaţi ai noştri şi nu se tem de nimic! Stau în prima linie şi sunt gata oricând să îşi dea viaţa pentru neam!
- Înţeleg... Şi ce ar trebui să facă ei acum?
- Nu ştiu...! spuse plină de dezamăgire bătrână.
Se uitau una la alta şi dintr-o dată Simarus se ridică, apoi se îndreptă spre bibliotecă şi apucă o carte prăfuită, o deschise şi căută prin ea. Fata era curioasă să vadă ce anume căuta bunica ei, dar nu mai apucă să o întrebe, deoarece bătrâna o rugă să se apropie de ea şi îi arătă conţinutul cărţii, rugând-o pe nepoată să citească.
Trecuse mai bine de o oră decand Maris părăsise casa şi aştepta cu nerăbdare poruncile. Pentru el acest timp de aşteptare i se pare insuportabil şi simţea cum îl cuprindea teama. Cu toate că a fost crescut în spiritul şi în tradiţia străbună, frica începea să îi dea târcoale. Cu toate acestea încercă să se îmbărbăteze şi să îşi spună încontinuu că totul o să fie bine, că nimic nu are să fie rău şi că conducători vor lua cele mai bune decizi... Dintr-o dată ceva îi atinse umărul stâng şi el tresări, nici nu realizase că cineva se afla lângă el, atât a fost de scufundat, dar se linişti când auzise un glas cristalin şi blând, timid al unei fete şi întorcându-şi privirea realiză pe dată cui îi aparţinea...
- Maris... Maris te rog vino cu mine! Te voi conduce la bunica! fata răsuflă uşurată căci reuşise însfârşit să îi vorbească.
Tânărul o urmă pe tânăra căpetenie, iar inima lui începu să îi bată cu putere, realizând repede că se îndrăgostise de ea şi prezenţa ei, îl umplea de curaj. Îşi dădu seama ce vroia să îi spună tatăl lui când îi spunea că va veni un timp când o anumită persoană are să îi ofere o putere misterioasă şi doar privind spre acel cineva, nimic nu are să îl răpună...
- Cred că nu m-am prezentat încă! Eu sunt Ziais Simarus descendenta lui Pieporis! şi îi întinse mâna, astfel arătându-i tânărului că vrea să se împrietenească cu el.
Maris îi prinse mana într-un stil plin de cavalerism, se aplecă şi pe dată îi sărută mâna. Fata se înroşi pentru că a fost luată prin surprindere. Se aşteptase ca el să o prindă prieteneşte de mână şi nu să facă acel gest. Devenise din nou timidă, nu ştia cum să reacţioneze şi din impuls se întoarse brusc spre uşă, nemaiputând să îngâne nimic. Spera să îşi revină în timp ce păşea în casă, îndreptându-se spre salonul unde era bunica ei.
De cum îi zăriră, bătrâna Simarus, le făcu semn să se aşeze, iar după ce făcură acest lucru, începu a zice:
- M-am gândit asupra dispoziţiilor pe care ar trebui să ţi le dau... făcu o scurtă pauză, iar apoi continuă: Nepoata mea s-a gândit că pentru început, tu şi oameni tăi să pregătiţi nişte tuneluri sub întregul oraş, astfel încât să putem, la nevoie, să părăsim în siguranţă această ascunzătoare. Iar oraşul să îl împrejmuiţi cu un şanţ, destul de adânc, care să vă protejeze până locuitori trec pin acele tuneluri! mai făcu o pauză, de această dată mai lungă, parcă încerca să verifice cele spuse...
Maris văzând că nu mai spune nimic, se ridică şi spuse ferm:
- Sunt pregătit şi am să execut acest ordin! Am să revin când am terminat cele poruncite! şi dădu să plece.
Ziais îl rugă să mai rămână puţin căci ar vrea să îi dea mai multe detalii şi chiar să îi pregătească o schiţă cu structura care ar trebui să o aibă acele tuneluri. Dar bunica ei se împotrivi şi le spuse că pentru început el să meargă să dea poruncă pentru a se construi tranşeele, apoi să se întoarcă şi atunci vor discuta mai pe îndelete despre tuneluri. Cei doi fără să mai spună ceva, plecară fiecare ca să realizeze ceea ce trebuiau să facă...
Bătrâna rămăsese singură pe gânduri, încă nu ştia dacă este bine ceea ce vor face. Nici nu ştia dacă neamul ei vă supravieţui. Se întrebă ce va face nepoata ei dacă ea va muri... Cu toate acestea o cuprinse somnul şi când se trezi, o văzu pe fată cum vorbea cu diferiţi oameni. Nu îi venea să creadă cum aceasta dădea diferite comenzi şi cum a început să înţeleagă situaţia în care se aflau. Mai observă că în stânga copilei, pe masă, se aflau multe cărţi. Iar în faţa ei, era o cărticică deschisă, din care nepoata mai arunca câte o privire când nu înţelegea ce i se spunea. Văzând această privelişte, gândurile întunecate îi dispară şi acum ştia că nepoata ei va fi un lider uimitor. Astfel că se retrase în dormitorul ei fără a atrage atenţia asupra ei. Oricum, ea ştia că era prea bătrână ca să mai gândească limpede şi cu sânge rece orice lucru, deoarece cu trecerea anilor, devenise tot mai sentimentală, iar regretele erau mai dese, apărând din întâmplări minore. Şi chiar îi părea rău de orice decizie pe care o lua în grabă, mai ales atunci când se dovedea a fi greşită sau când descoperea o altă cale de realizare a aceluiaşi lucru, printr-un mod mai simplu şi mai eficient care ar fi putut depăşi acea criză ori situaţie...
Îşi simţi bunica cum se retrage, dar nu spuse nimic, căci ştia că aceasta este epuizată din cauza drumului pe care l-au parcurs în urmă cu o zi. În plus au fost trezite dis de dimineaţă şi încă nici una din ele nu înţelegea situaţia în care se aflau. Dar Ziais îşi propuse să citească cât mai multe documente ale neamului ei şi să descopere care este pericolul iminent care le pândea. Încercă să înţeleagă care sunt oameni care au acces direct la conducător şi care sunt atribuţiile unei căpetenii. Astfel că treptat, de-a lungul acelei zile, fel de fel de oameni, le-au trecut pragul pentru a-şi primi dispozitivele legate de munca care o întreprindeau...
Timpul trecu repede pentru costoboci, căci toţi erau prinşi în pregătirile de dinainte de primejdia care îi pândea. Pentru ei, cele trei luni de când au pătruns în oraşul subteran, au fost eterne şi pline de teamă. Dar cu cât se scurgea timpul cu atât uitau de ce se aflau acolo, iar uni dintre ei chiar credeau că poate totul este decât o poveste de speriat şi că poate nu avea să se întâmple nimic...
Bonus:
Drapanaii au fost trupe de șoc ce erau formate din luptători dârji şi fără frică de moarte, luptând la bustul gol şi înarmaţi cu sabie dreaptă, care când lovea făcea răni grave şi urâte. Când Drapanai atacau, făceau în linia de luptă a duşmanului o breşă, o spărtură, pe unde intrau ceilalţi luptători.
Ziais acesta este numele unei prințese dacice.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Sunteti de acord sa nu scrieti niciun material abuziv, obscen, vulgar, calomnios, de ura, amenintare, orientare-sexuala sau orice alt material care poate viola prevederile legale ale tarii dumneavoastra, ale tarii unde „Despre-tot-si-nimic” este gazduit sau ale legislatiei internationale. Nerespectarea acestor prevederi poate duce la blocarea imediata si permanenta insotita de notificarea Internet Service Provider-ului dumneavoastra daca vom considera necesar. Adresele IP ale tuturor mesajelor sunt inregistrate pentru a ajuta la respectarea acestor condiţii. Sunteti de acord ca „Despre-tot-si-nimic” sa aiba dreptul de a sterge, modifica, muta sau inchide orice subiect in orice moment in care considera necesar. Ca utilizator sunteti de acord ca orice informatie introdusa sa fie stocata in baza de date. Aceste informatii nu vor fi dezvaluite niciunei terte parti fara acordul dumneavoastra, iar „Despre-tot-si-nimic” nu poate fi considerat responsabil pentru vreo incercare de hacking care poate duce la compromiterea datelor.