Sasha încă nu înţelegea de ce a fost chemată, atât de devreme la casa noului ei client. Simţea că ceva se întâmplase, de când vorbise ultima oară, dar nu îşi dădea seama, ce anume... Mai avea puţin până ajungea şi gândurile nu îi dădeau pace. Dar cu un mic efort, reuşi să îşi stăpânească curiozitatea şi să-şi mai pună întrebări. Ajunsă în faţa casei, observă că o salvare era parcată şi câteva maşini de poliţie. Un fior o cuprinse şi realiză că ceva grav se întâmplase, aşa că nu a mai stat pe gânduri şi intră pe uşa casei.
Ceea ce a urmat să vadă, o zdruncină şi preţ de câteva clipe nu a mai putut să se gândească la nimic. Din antreu şi până în prima cameră, totul era devastat, răsturnat şi răscolit, ca şi când cineva caută ceva foarte preţios. Apoi bucătăria şi aceasta era la fel ca celelalte încăperi, doar că pe pereţi se prelingea un lichid roşu. În acea clipă realiză că nu putea să fie decât sânge, pentru că observă şi un cuţit care era aruncat în casa scărilor ce duceau spre etaj.
Sasha inspiră adânc, făcându-şi curaj şi urcă la etaj, iar ceea ce văzuse la etaj, era mai mult decât înfricoşător. Nu doar sângele se prelingea pe pereţi, dar şi mici părticele de corp uman erau împărţite prin toate camerele de la etaj. În acea clipă, Sasha se îngrozi şi fără să îşi dea seama scoase un sunet de groază şi mintea ei nu putea să mai perceapă nimic, decât un singur lucru...
- Cel care a făcut toate acestea trebuia să fie un dereglat mintal, un nebun, un monstru! murmură încontinuu Sasha, dar nimeni parcă nu o auzea, căci toţi cei prezenţi la locul faptei aveau aceeaşi convingere ca şi ea.
După ce îşi mai revenise puţin, Sasha a început să se obişnuiască cu această privelişte şi a început să caute indici despre făptaş. Dar părea imposibil de a găsi ceva, părea că această crimă a fost impulsivă, ce i se părea totuşi ciudat, era faptul că în nici o cameră nu se aflau craniile victimelor. Iar acele părţi umane, nu aveau cum să compună un corp întreg.
Sasha încercă să găsească, măcar un deget, sau o amprentă, ceva care să poată să identifice victimele, dar nu a găsit nimic şi se gândea că poate totul este o înscenare:
- Dar pentru cine? Şi mai ales de ce? se auzi că se întrebă cu voce tare, dar şi mai uimită a fost când a primit un răspuns murmurat la ureche...
- Pentru tine!
Sasha se întoarse brusc la auzul acestei şoapte, dar nu şi-a putut da seama cine a fost, căci doi pompieri se îndepărtau de ea încet, iar în faţa lor, se aflau un poliţist şi un doctor legist. Inspiră adânc şi înainta spre pompieri, trecu pe lângă ei şi le observă în trecere feţele, oprindu-se lângă doctor, începuse să întrebe:
- Cat timp a trecut de când a avut loc acest incident?
- Probabil a avut loc aseară, pe la orele 22-23! spuse convins doctorul.
- Ce s-a întâmplat aici? Cine a alertat poliţia?
- Nu suntem siguri ce s-a întâmplat, dar un vecin, auzind ţipete din această casă, a sunat la noi! a fost rândul poliţistului să răspundă.
Sasha nu a mai spus nimic, s-a retras şi şi-a continuat investigaţia, încercând să găsească cât mai multe indici. Observarea ei părea că nu duce nicăieri, chiar dacă intră dintr-o cameră în alta, nu găsea nimic suspect, nimic care să o ajute. Îşi spunea că orice era bun pentru a începe ancheta, oricât de mic ar fi indiciul spre făptaş, ar putea să urmărească acel fir şi poate că ar descoperi ceva. Dar nu găsea nimic, aşa că după lungi căutări observă sub cada din baie, o mică pietricică roşie, o luă şi o privii atentă, realizând că era de la un inel. O luă cu atenţie şi o puse în batistă, iar aceasta în buzunar, gândind că probabil nu este un indiciu, aşa că continuă cercetarea.
Au început să apară indiciile şi poliţia le-a strâns pentru cercetare, iar la un moment dat, şeful de anchetă, o rugă pe Sasha să părăsească casa, pentru că mai mult îi încurca. Cu toate că a insistat să rămână, în cele din urmă, a trebuit să plece acasă.
Ajunsă acasă, făcu o baie şi se pregătea de somn, când în uşă auzi o bubuitură puternică, urmată de un strigăt:
- Ştim că eşti acasă! Deschide! Poliţia!
Şi până să deschidă uşa, aceasta a fost spartă şi nişte oameni îmbrăcaţi în negru au pătruns în încăpere, trântind-o jos şi punându-i în dreptul capului, pistoalele. Astfel că ea a stat nemişcată, până când toată casa ia fost răscolită, până când, dintr-un dulap au scos o valiză. Sasha era uimită, nu îşi amintea să fi avut o astfel de valiză şi era şi ea curioasă să vadă ce se afla în ea. Când poliţia deschise valiză, ea înmărmuri, căci observă capul clientei ei şi cel al soţului...
Sasha se gândea că nu mai poate să scape acum, când cel mai important lucru era în casa ei, cine o să o creadă că nu ea este vinovatul, probabil că nimeni. Şi din neputinţa, lacrimile începeau să îi inunde faţa, care era străvezie, căci îi provocase greaţă, doar gândul că există oameni atât de inumani, care pot să facă un lucru atât de rău... Dintr-o dată se auzi o voce, care părea cunoscută:
- Luaţi-o!
În clipa următoare a fost ridicată de jos şi bruscată până la maşină, iar Sashei îi era imposibil ca să mai spună ceva, căci ştia că nu are ce să mai facă în acea clipă şi că orice ar spune, mai mult i-ar împovăra situaţia...
Nu după mult timp, de când a ajuns la secţia de poliţie, Sasha a fost întemniţată, într-una dintre celule, urmând ca a doua zi, cineva o să îi înregistreze declaraţiile... Dar, Sasha, nu se descurajă şi ceruse voie să dea un telefon, pentru că ştia care îi sunt drepturile, poliţistul ce o supraveghea, acceptă şi o lasă să sune, formând numărul pe care ea îl dăduse...
- Alo?! Sunt Sasha, mâine de dimineaţă să vi te rog la poliţie, pentru că am intrat într-un impas..!
- Bine! se auzise vocea unui bărbat de la celălalt cap al firului.
- Am să îţi spun mai multe atunci! spuse Sasha şi închise telefonul.
Poliţistul o luă şi o duse înapoi în celulă, iar ea se întinse în pat şi încerca să reconstituie toate faptele, de când luase legătura cu acea clientă.
Îşi amintea cum venise într-una din zilele trecute la ea şi o rugă să descopere adevăratul criminal al fiului ei, pentru că susţinea că fiul ei a fost ucis şi că nu s-a sinucis... Sasha îşi mai amintea că a mers să vadă locul în care a fost găsit cadavrul şi cum ceruse mai multe detalii acolo. Astfel, ajunsese să intre în acea casă, acum două zile şi urcase în pod, unde avusese loc presupusa sinucidere. Descoperise că ceva nu era corect în raportul poliţiei şi anume autopsia spunea ceva, iar poliţia, altceva. Pentru acel puşti, chiar a murit sufocat, dar nu spânzurat, a realizat acest lucru după ce s-a uitat în raportul doctorului, unde scria că mădularul său era în repaus. De aici, Sasha a dedus că a fost ucis, pentru că orice investigator ştia că acel organ trebuia să fie activ pentru un om spânzurat...
- Dar cine ar fi putut şi îşi dorise să îl ucidă pe acel băiat? De ce a ascuns crima şi cine îl acoperă pe adevăratul criminal? şoptind acestea, Sasha adormise.
Un clopot puternic, o alarmă sau o sonerie, o trezise şi realizase că trebuia să îşi spele faţa, gândindu-se că probabil, o să fie transportată într-o încăpere, unde o să i se ia declaraţiile. Nici nu apucase să se spele că cineva venise să o ducă, punându-i cătuşe la mâini şi picioare. Simţea că se împiedică la tot pasul cu acele lanţuri, dar nu putea să se plângă, până când nu îşi va arăta nevinovăţia.
Ajunsă într-o încăpere, complet albă, doar cu o masă în mijlocul camerei şi trei scaune, iar unu dintre ele era ocupat de bunul ei prieten, pe care îl salută, iar acesta o ajută să se aşeze pe scaun, apoi aşteptară ca cel ce urma să o cerceteze să apară...
În momentul în care uşa se deschise, apăru un bărbat, la vreo 50 de ani, ducând în mână un caiet şi un mic reportofon, cu care va înregistra întreaga conversaţie. Se uită, nepăsător, la cei doi şi apoi se aşeză pe scaun, fără să spună nimic, doar uitându-se încontinuu, la Sasha, preţ de câteva minute. Tăcerea din încăpere era apăsătoare, cei doi păreau că vor să se intimideze privindu-se atât de insistent, unul în ochii celuilalt. Dintr-o dată, investigatorul zise:
- Deci tu eşti criminalul!
- Ce vrea să însemne asta? întrebă Sasha, care încerca să îşi revină din şocul pe care îl provocase, auzul acelei afirmaţi...
- Este simplu! Toate dovezile duc la tine! Nu ai cum să negi aceste lucruri! Doar aveai în posesie, acele capete ale victimelor tale!
Se făcuse linişte completă şi pentru un moment nimeni nu mai spunea nimic, doar că pentru Sasha timpul acelei clipe, i se părea infinit, nu putea să spună nimic, pentru că acesta avea dreptate şi dădu să lase capul în jos, dar în acea clipă, îşi auzi prietenul spunând:
- Acestea nu sunt dovezi! Oricine putea să intre în casa ei şi să plaseze acele dovezi! În plus, unde este prezumţia de nevinovăţie? Şi te mai numeşti investigator? Când, tu, deja ai tras concluzii?
- Dar aceste fapte, duc direct la ea! Nu am ce să mai cercetez! Dosarul arată clar cine este vinovat!
- Probabil, dar poate este decât o înscenare!
- Nu are cum să fie! În plus, un vecin a observat-o cum a intrat în casa victimelor şi apoi la puţin timp după ce s-a auzit ţipetele, ea a părăsit locul crimei, în mână cu o valiză, pe care vecinul a recunoscut-o! Există şi dovezile de pe camerele de supraveghere...
- Ia văzut faţa?
- Nu, dar a descris cum era îmbrăcată, și-a dat seama ca este ea, pentru ca o văzuse în urmă cu două zile, astfel a recunoscut-o!
- Deci nu e sigur! El a văzut decât pe cineva care seamănă cu Sasha!
- Adevărat, dar filmările? Ce poţi să zici de ele?
- Momentan nimic! Trebuie să le văd ca să pot să îţi spun ceva!
- Bine! Hai cu mine!
Cei doi au părăsit camera, doar Sasha rămăsese acolo, uitându-se în gol, fără să spună ceva, fără să se mişte măcar... Tot ce mai putea să facă, era decât să se încreadă în el, cel mai bun avocat şi prieten pe care îl avea. Trebuia să creadă în el sau altfel viaţa ei se va termina. În plus, apărarea nu era punctul ei forte. Ştia acest lucru, că ea putea doar să dea contur poveşti, să găsească vinovaţii şi să acuze pe cel ce a produs acel lucru... Încetă să se mai gândească la aceste nimicuri şi îşi îndrepta toate gândurile spre cele întâmplate şi ceea ce văzuse în casa aceea. Ştia că va trebui să dejoace toate acele planuri ale criminalului...
Uşa se deschise şi cei doi se reîntoarseră în încăpere, iar investigatorul îi spuse să se ridice şi să se întoarcă cu spatele la el. Apoi fără să mai spună nimic, îi desfăcu cătuşele de la mâini şi picioare, făcându-i semn că poate să plece. În clipa când, Sasha, a păşit dincolo de uşă, auzi în urma ei vocea investigatorului:
- Cu toate acestea, vei rămâne suspectul principal până la noi probe! Sasha încuviinţă din cap şi dispăru din raza lui vizuală...
Nici nu ieşise bine, afară din clădirea poliţiei, că Sasha începuse să îi pună tot felul de întrebări prietenului ei, dar acesta o oprii şi îi spuse:
- Am să îţi spun tot ce vrei să afli, după ce vom lua micul dejun! Nu am reuşit să mănânc nimic încă... Doar din cauza ta! arătând cu degetul spre ea în timp ce încerca să o enerveze, căci de când o văzuse, i se păruse prea îngrijorată.
- Din vina mea? răbufni Sasha
- Da! şi începuse să râdă răutăcios...
- Atunci, nu am să îţi mai fac cinste cu mâncare! spuse şi ea râzând.
Se urcară în maşină şi se îndepărtară de clădirea în care Sasha şi-a petrecut noaptea, urmând ca să discute tot ce aflase despre acest caz, într-un loc în care nimeni să nu îi poată auzi sau spiona... Amândoi şi-au dat seama că acest caz este mult mai complex decât şi-ar fi imaginat cineva şi probabil cineva important, orchestrează tot, din umbră, urmărind relaxat cele ce se întâmplă...
Ceea ce a urmat să vadă, o zdruncină şi preţ de câteva clipe nu a mai putut să se gândească la nimic. Din antreu şi până în prima cameră, totul era devastat, răsturnat şi răscolit, ca şi când cineva caută ceva foarte preţios. Apoi bucătăria şi aceasta era la fel ca celelalte încăperi, doar că pe pereţi se prelingea un lichid roşu. În acea clipă realiză că nu putea să fie decât sânge, pentru că observă şi un cuţit care era aruncat în casa scărilor ce duceau spre etaj.
Sasha inspiră adânc, făcându-şi curaj şi urcă la etaj, iar ceea ce văzuse la etaj, era mai mult decât înfricoşător. Nu doar sângele se prelingea pe pereţi, dar şi mici părticele de corp uman erau împărţite prin toate camerele de la etaj. În acea clipă, Sasha se îngrozi şi fără să îşi dea seama scoase un sunet de groază şi mintea ei nu putea să mai perceapă nimic, decât un singur lucru...
- Cel care a făcut toate acestea trebuia să fie un dereglat mintal, un nebun, un monstru! murmură încontinuu Sasha, dar nimeni parcă nu o auzea, căci toţi cei prezenţi la locul faptei aveau aceeaşi convingere ca şi ea.
După ce îşi mai revenise puţin, Sasha a început să se obişnuiască cu această privelişte şi a început să caute indici despre făptaş. Dar părea imposibil de a găsi ceva, părea că această crimă a fost impulsivă, ce i se părea totuşi ciudat, era faptul că în nici o cameră nu se aflau craniile victimelor. Iar acele părţi umane, nu aveau cum să compună un corp întreg.
Sasha încercă să găsească, măcar un deget, sau o amprentă, ceva care să poată să identifice victimele, dar nu a găsit nimic şi se gândea că poate totul este o înscenare:
- Dar pentru cine? Şi mai ales de ce? se auzi că se întrebă cu voce tare, dar şi mai uimită a fost când a primit un răspuns murmurat la ureche...
- Pentru tine!
Sasha se întoarse brusc la auzul acestei şoapte, dar nu şi-a putut da seama cine a fost, căci doi pompieri se îndepărtau de ea încet, iar în faţa lor, se aflau un poliţist şi un doctor legist. Inspiră adânc şi înainta spre pompieri, trecu pe lângă ei şi le observă în trecere feţele, oprindu-se lângă doctor, începuse să întrebe:
- Cat timp a trecut de când a avut loc acest incident?
- Probabil a avut loc aseară, pe la orele 22-23! spuse convins doctorul.
- Ce s-a întâmplat aici? Cine a alertat poliţia?
- Nu suntem siguri ce s-a întâmplat, dar un vecin, auzind ţipete din această casă, a sunat la noi! a fost rândul poliţistului să răspundă.
Sasha nu a mai spus nimic, s-a retras şi şi-a continuat investigaţia, încercând să găsească cât mai multe indici. Observarea ei părea că nu duce nicăieri, chiar dacă intră dintr-o cameră în alta, nu găsea nimic suspect, nimic care să o ajute. Îşi spunea că orice era bun pentru a începe ancheta, oricât de mic ar fi indiciul spre făptaş, ar putea să urmărească acel fir şi poate că ar descoperi ceva. Dar nu găsea nimic, aşa că după lungi căutări observă sub cada din baie, o mică pietricică roşie, o luă şi o privii atentă, realizând că era de la un inel. O luă cu atenţie şi o puse în batistă, iar aceasta în buzunar, gândind că probabil nu este un indiciu, aşa că continuă cercetarea.
Au început să apară indiciile şi poliţia le-a strâns pentru cercetare, iar la un moment dat, şeful de anchetă, o rugă pe Sasha să părăsească casa, pentru că mai mult îi încurca. Cu toate că a insistat să rămână, în cele din urmă, a trebuit să plece acasă.
Ajunsă acasă, făcu o baie şi se pregătea de somn, când în uşă auzi o bubuitură puternică, urmată de un strigăt:
- Ştim că eşti acasă! Deschide! Poliţia!
Şi până să deschidă uşa, aceasta a fost spartă şi nişte oameni îmbrăcaţi în negru au pătruns în încăpere, trântind-o jos şi punându-i în dreptul capului, pistoalele. Astfel că ea a stat nemişcată, până când toată casa ia fost răscolită, până când, dintr-un dulap au scos o valiză. Sasha era uimită, nu îşi amintea să fi avut o astfel de valiză şi era şi ea curioasă să vadă ce se afla în ea. Când poliţia deschise valiză, ea înmărmuri, căci observă capul clientei ei şi cel al soţului...
Sasha se gândea că nu mai poate să scape acum, când cel mai important lucru era în casa ei, cine o să o creadă că nu ea este vinovatul, probabil că nimeni. Şi din neputinţa, lacrimile începeau să îi inunde faţa, care era străvezie, căci îi provocase greaţă, doar gândul că există oameni atât de inumani, care pot să facă un lucru atât de rău... Dintr-o dată se auzi o voce, care părea cunoscută:
- Luaţi-o!
În clipa următoare a fost ridicată de jos şi bruscată până la maşină, iar Sashei îi era imposibil ca să mai spună ceva, căci ştia că nu are ce să mai facă în acea clipă şi că orice ar spune, mai mult i-ar împovăra situaţia...
Nu după mult timp, de când a ajuns la secţia de poliţie, Sasha a fost întemniţată, într-una dintre celule, urmând ca a doua zi, cineva o să îi înregistreze declaraţiile... Dar, Sasha, nu se descurajă şi ceruse voie să dea un telefon, pentru că ştia care îi sunt drepturile, poliţistul ce o supraveghea, acceptă şi o lasă să sune, formând numărul pe care ea îl dăduse...
- Alo?! Sunt Sasha, mâine de dimineaţă să vi te rog la poliţie, pentru că am intrat într-un impas..!
- Bine! se auzise vocea unui bărbat de la celălalt cap al firului.
- Am să îţi spun mai multe atunci! spuse Sasha şi închise telefonul.
Poliţistul o luă şi o duse înapoi în celulă, iar ea se întinse în pat şi încerca să reconstituie toate faptele, de când luase legătura cu acea clientă.
Îşi amintea cum venise într-una din zilele trecute la ea şi o rugă să descopere adevăratul criminal al fiului ei, pentru că susţinea că fiul ei a fost ucis şi că nu s-a sinucis... Sasha îşi mai amintea că a mers să vadă locul în care a fost găsit cadavrul şi cum ceruse mai multe detalii acolo. Astfel, ajunsese să intre în acea casă, acum două zile şi urcase în pod, unde avusese loc presupusa sinucidere. Descoperise că ceva nu era corect în raportul poliţiei şi anume autopsia spunea ceva, iar poliţia, altceva. Pentru acel puşti, chiar a murit sufocat, dar nu spânzurat, a realizat acest lucru după ce s-a uitat în raportul doctorului, unde scria că mădularul său era în repaus. De aici, Sasha a dedus că a fost ucis, pentru că orice investigator ştia că acel organ trebuia să fie activ pentru un om spânzurat...
- Dar cine ar fi putut şi îşi dorise să îl ucidă pe acel băiat? De ce a ascuns crima şi cine îl acoperă pe adevăratul criminal? şoptind acestea, Sasha adormise.
Un clopot puternic, o alarmă sau o sonerie, o trezise şi realizase că trebuia să îşi spele faţa, gândindu-se că probabil, o să fie transportată într-o încăpere, unde o să i se ia declaraţiile. Nici nu apucase să se spele că cineva venise să o ducă, punându-i cătuşe la mâini şi picioare. Simţea că se împiedică la tot pasul cu acele lanţuri, dar nu putea să se plângă, până când nu îşi va arăta nevinovăţia.
Ajunsă într-o încăpere, complet albă, doar cu o masă în mijlocul camerei şi trei scaune, iar unu dintre ele era ocupat de bunul ei prieten, pe care îl salută, iar acesta o ajută să se aşeze pe scaun, apoi aşteptară ca cel ce urma să o cerceteze să apară...
În momentul în care uşa se deschise, apăru un bărbat, la vreo 50 de ani, ducând în mână un caiet şi un mic reportofon, cu care va înregistra întreaga conversaţie. Se uită, nepăsător, la cei doi şi apoi se aşeză pe scaun, fără să spună nimic, doar uitându-se încontinuu, la Sasha, preţ de câteva minute. Tăcerea din încăpere era apăsătoare, cei doi păreau că vor să se intimideze privindu-se atât de insistent, unul în ochii celuilalt. Dintr-o dată, investigatorul zise:
- Deci tu eşti criminalul!
- Ce vrea să însemne asta? întrebă Sasha, care încerca să îşi revină din şocul pe care îl provocase, auzul acelei afirmaţi...
- Este simplu! Toate dovezile duc la tine! Nu ai cum să negi aceste lucruri! Doar aveai în posesie, acele capete ale victimelor tale!
Se făcuse linişte completă şi pentru un moment nimeni nu mai spunea nimic, doar că pentru Sasha timpul acelei clipe, i se părea infinit, nu putea să spună nimic, pentru că acesta avea dreptate şi dădu să lase capul în jos, dar în acea clipă, îşi auzi prietenul spunând:
- Acestea nu sunt dovezi! Oricine putea să intre în casa ei şi să plaseze acele dovezi! În plus, unde este prezumţia de nevinovăţie? Şi te mai numeşti investigator? Când, tu, deja ai tras concluzii?
- Dar aceste fapte, duc direct la ea! Nu am ce să mai cercetez! Dosarul arată clar cine este vinovat!
- Probabil, dar poate este decât o înscenare!
- Nu are cum să fie! În plus, un vecin a observat-o cum a intrat în casa victimelor şi apoi la puţin timp după ce s-a auzit ţipetele, ea a părăsit locul crimei, în mână cu o valiză, pe care vecinul a recunoscut-o! Există şi dovezile de pe camerele de supraveghere...
- Ia văzut faţa?
- Nu, dar a descris cum era îmbrăcată, și-a dat seama ca este ea, pentru ca o văzuse în urmă cu două zile, astfel a recunoscut-o!
- Deci nu e sigur! El a văzut decât pe cineva care seamănă cu Sasha!
- Adevărat, dar filmările? Ce poţi să zici de ele?
- Momentan nimic! Trebuie să le văd ca să pot să îţi spun ceva!
- Bine! Hai cu mine!
Cei doi au părăsit camera, doar Sasha rămăsese acolo, uitându-se în gol, fără să spună ceva, fără să se mişte măcar... Tot ce mai putea să facă, era decât să se încreadă în el, cel mai bun avocat şi prieten pe care îl avea. Trebuia să creadă în el sau altfel viaţa ei se va termina. În plus, apărarea nu era punctul ei forte. Ştia acest lucru, că ea putea doar să dea contur poveşti, să găsească vinovaţii şi să acuze pe cel ce a produs acel lucru... Încetă să se mai gândească la aceste nimicuri şi îşi îndrepta toate gândurile spre cele întâmplate şi ceea ce văzuse în casa aceea. Ştia că va trebui să dejoace toate acele planuri ale criminalului...
Uşa se deschise şi cei doi se reîntoarseră în încăpere, iar investigatorul îi spuse să se ridice şi să se întoarcă cu spatele la el. Apoi fără să mai spună nimic, îi desfăcu cătuşele de la mâini şi picioare, făcându-i semn că poate să plece. În clipa când, Sasha, a păşit dincolo de uşă, auzi în urma ei vocea investigatorului:
- Cu toate acestea, vei rămâne suspectul principal până la noi probe! Sasha încuviinţă din cap şi dispăru din raza lui vizuală...
Nici nu ieşise bine, afară din clădirea poliţiei, că Sasha începuse să îi pună tot felul de întrebări prietenului ei, dar acesta o oprii şi îi spuse:
- Am să îţi spun tot ce vrei să afli, după ce vom lua micul dejun! Nu am reuşit să mănânc nimic încă... Doar din cauza ta! arătând cu degetul spre ea în timp ce încerca să o enerveze, căci de când o văzuse, i se păruse prea îngrijorată.
- Din vina mea? răbufni Sasha
- Da! şi începuse să râdă răutăcios...
- Atunci, nu am să îţi mai fac cinste cu mâncare! spuse şi ea râzând.
Se urcară în maşină şi se îndepărtară de clădirea în care Sasha şi-a petrecut noaptea, urmând ca să discute tot ce aflase despre acest caz, într-un loc în care nimeni să nu îi poată auzi sau spiona... Amândoi şi-au dat seama că acest caz este mult mai complex decât şi-ar fi imaginat cineva şi probabil cineva important, orchestrează tot, din umbră, urmărind relaxat cele ce se întâmplă...
Bonus:
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Sunteti de acord sa nu scrieti niciun material abuziv, obscen, vulgar, calomnios, de ura, amenintare, orientare-sexuala sau orice alt material care poate viola prevederile legale ale tarii dumneavoastra, ale tarii unde „Despre-tot-si-nimic” este gazduit sau ale legislatiei internationale. Nerespectarea acestor prevederi poate duce la blocarea imediata si permanenta insotita de notificarea Internet Service Provider-ului dumneavoastra daca vom considera necesar. Adresele IP ale tuturor mesajelor sunt inregistrate pentru a ajuta la respectarea acestor condiţii. Sunteti de acord ca „Despre-tot-si-nimic” sa aiba dreptul de a sterge, modifica, muta sau inchide orice subiect in orice moment in care considera necesar. Ca utilizator sunteti de acord ca orice informatie introdusa sa fie stocata in baza de date. Aceste informatii nu vor fi dezvaluite niciunei terte parti fara acordul dumneavoastra, iar „Despre-tot-si-nimic” nu poate fi considerat responsabil pentru vreo incercare de hacking care poate duce la compromiterea datelor.