Totul
începe atât de simplu în decăderea unui om, îi trebuie doar o mică
abatere de la calea sa şi totul se va întoarce împotriva lui. Singur şi
abătut decade tot mai mult în păcat, chiar dacă la început săvârşea mici
ispite pentru "binele" altor persoane, treptat tentaţia de a face mai
mult din acel bine îi acaparează mintea şi gândirea lucidă... Ajungând
până în acel punct, când sufletul se simte înlănţuit, nemaiavând scăpare
şi chiar chinuit de povara care îl zdrobeşte în fiecare moment! Dar
omul nu îşi observă sufletul şi încearcă să îl amăgească cu diferite
lucruri care oricum nu îi sunt de folos, căutând să găsească prin ele
ceea ce pierduse, cândva demult, când încă era un copil şi lumea i se
părea frumoasă aşa cum era ea ... Cu trecerea timpului, amăgirea
sufletului creşte şi când omul îşi dă seama că s-a abătut prea mult de
la calea sa, de obicei este prea târziu şi abia atunci începe adevăratul
chin al său! Căci religia, nu contează care ar fi ea, ne învaţă că vom
suferi înzecit pentru orice faptă rea săvârşită în această lume şi cu
cât fapta este prin esenţă mai rea cu atât vom sfârşi în chinuri mai
cumplite... De aceea este bine să ne gândim de două ori înainte să facem
cuiva rău, ce am putea primi noi în schimbul acelei acţiuni... De ce să
facem rău doar de dragul lor? De ce nu putem să fim mai îngăduitori cu
cei care fără să vrea au greşit? De ce să dau o nouă şansă oamenilor
care au greşit? De ce? De multe ori ne punem aceste întrebări şi de
obicei nu găsim nici un răspuns, dar creştinii au un singur răspuns!
Acest răspuns îl găsim în toate învăţăturile lui Iisus, fiind vorba de
iubirea necondiţionată! Tu poţi să oferi o astfel de iubire? Crezi că ai
reuşi acest lucru? Ce ar fi dacă ai încerca acest lucru de astăzi? Cum
crezi că te-ai simţi? Ei bine, eu nu îţi pot spune acest lucru, pentru
că fiecare persoană trăieşte fiecare emoţie în felul ei, dar te asigur
că te vei simţi foarte bine şi vei avea şi un sentiment de
invincibilitate! Poate te întrebi cum invincibil, dar odată ce vei
realiza ceva bun sau minunat, dar nu pentru tine ci pentru altcineva,
vei simţi cum puterea va creşte în tine, cum inima ta se va umple de
fericire şi cum lumina te călăuzeşte să creezi cele mai frumoase
lucruri...
Povestea noastră este despre un om, care se hotărăşte într-o zi, că este timpul să se îndepărteze de toţi oamenii pe care îi cunoaşte şi dorindu-şi acest lucru, el îşi părăseşte casa, familia, prietenii şi locurile natale, mergând îl lume oriunde îl va purta picioarele... Chiar înainte de a pleca în această călătorie fără sfârşit, îşi cheamă la el toţi apropiaţi şi le dăruieşte tot ce agonisise până în acel moment. Apoi cu lacrimi în ochi şi luă rămas bun de la ei şi plecă. Nu merse mai mult de o zi şi iată că în calea lui se zărea o mamă cu doi copii care plângeau şi când ajunse în dreptul lor, el se opri şi scoase din buzunare câteva bucăţele de zahăr pe care i le dă mamei ca să îşi liniştească copii ce plângeau. După ce s-au liniştit, el o întreabă pe biata femeie unde merge şi dacă poate să o ajute cu ceva, căci observase că aceasta căra în spate un sac mare şi greu... După ce află că mama a fost dată afară din casă şi că nu ştie ce are să facă de acum înainte, pentru că nu are unde să meargă, el se hotărî pe loc şi îi spuse acesteia să meargă în satul lui, să caute familia lui şi să le dea ceva, apoi ea va putea să locuiască în casa lui, până când se va întoarce acasă. Femeia îi mulţumeşte şi aşteptă să primească ce avea de dus, apoi printre lacrimi îi mulţumi din nou şi plecă degrabă spre satul acelui bărbat, nu înainte de a mânca ceva din merindele lui.
Omul era foarte încântat, căci a reuşit să facă o faptă bună şi simţea că totul va fi şi mai bine, mai ştia că acum acei copii aveau unde să locuiască, chiar dacă căsuţa lui era mică şi sărăcăcioasă, totuşi era mai bine acolo decât afară... Omul a mai mers ce a mai mers şi la un moment dat dădu de un alt călător şi din vorbă în vorbă află că şi acesta văzuse acea femeie cu copii, doar că el o cunoştea, căci era din satul lui şi îi spuse că rău a făcut trimiţând-o să locuiască acolo, căci femeia era şi săracă, dar şi văduvă, iar socrii ei se plângeau că ea nu era harnică şi din contră pe orice punea mâna femeia tot strica. Omul stătu şi asculta în tăcere ce avusese de spus călătorul şi la final el spuse că dacă este aşa nu este nici o problemă, căci el nu vrea nimic de la ea ci doar să îi ştie ocrotiţi în vremuri grele. Călătorul tăcu şi nu mai zise nimic, doar îşi spunea în gând că acel om de lângă el este nebun...
Au mai mers ce au mai mers şi dintr-o neatenţie cei doi au fost loviţi de un taur care se speriase, îşi pierduseră toate simţurile şi după multe zile de tratament cei doi au fost externaţi din spital... Ambi îşi pierduseră simţurile de a mai putea merge vreodată şi înainte de a li se da voie să plece acasă fiecare au scris câte o scrisoare şi s-au rugat să vină cineva ca să îi ajute să se deplaseze... Venise şi ziua când au ieşit din spital, iar în faţa clădirii, omul nostru era întâmpinat de multe persoane şi toţi îl întrebau cum se simte, dacă are nevoie de ceva să nu ezite şi să spună, dar el spuse că nu are nevoie de nimic şi că se simte atât de bine, în plus îi mulţumea Domnului că încă este cu el şi că nu ia luat viaţa, astfel putând să îşi urmeze calea. Cât despre călătorul ce la însoţit, acesta era aşteptat de familie, a fost certat şi mustrat de soţie că nu a fost atent, iar copii plângeau şi strigau că de acum nu vor mai avea cele mai bune lucruri, pentru că tatăl lor este olog...
Omul nostru începu să caute prin buzunare şi strânse tot ce mai avea de valoare şi îi dădu călătorului aceste lucruri cu zâmbetul pe buze. Dintâi nu a vrut să accepte, dar acceptă totuşi căci nu vroia să îşi mai audă copiii cum se văicăreau, îi mulţumi şi apoi plecă, trăind toată viaţa cu regrete în suflet căci putea să le dea o altă educaţie copiilor, în timp el a fost părăsit de soţie...
De atunci timpul a trecut şi astăzi omul nostru încă trăieşte alături de acea văduvă şi de copiii lor, iar Dumnezeu l-a vindecat căci dacă dăruieşti iubire, primeşti iubire...Cât despre acea văduvă s-a dovedit a fi total diferit faţă de cum îi povestise acel călător, era harnică şi bună, grijulie şi foarte gospodină şi ea a avut o oarecare contribuţie la însănătoşirea omului nostru...
Povestea noastră este despre un om, care se hotărăşte într-o zi, că este timpul să se îndepărteze de toţi oamenii pe care îi cunoaşte şi dorindu-şi acest lucru, el îşi părăseşte casa, familia, prietenii şi locurile natale, mergând îl lume oriunde îl va purta picioarele... Chiar înainte de a pleca în această călătorie fără sfârşit, îşi cheamă la el toţi apropiaţi şi le dăruieşte tot ce agonisise până în acel moment. Apoi cu lacrimi în ochi şi luă rămas bun de la ei şi plecă. Nu merse mai mult de o zi şi iată că în calea lui se zărea o mamă cu doi copii care plângeau şi când ajunse în dreptul lor, el se opri şi scoase din buzunare câteva bucăţele de zahăr pe care i le dă mamei ca să îşi liniştească copii ce plângeau. După ce s-au liniştit, el o întreabă pe biata femeie unde merge şi dacă poate să o ajute cu ceva, căci observase că aceasta căra în spate un sac mare şi greu... După ce află că mama a fost dată afară din casă şi că nu ştie ce are să facă de acum înainte, pentru că nu are unde să meargă, el se hotărî pe loc şi îi spuse acesteia să meargă în satul lui, să caute familia lui şi să le dea ceva, apoi ea va putea să locuiască în casa lui, până când se va întoarce acasă. Femeia îi mulţumeşte şi aşteptă să primească ce avea de dus, apoi printre lacrimi îi mulţumi din nou şi plecă degrabă spre satul acelui bărbat, nu înainte de a mânca ceva din merindele lui.
Omul era foarte încântat, căci a reuşit să facă o faptă bună şi simţea că totul va fi şi mai bine, mai ştia că acum acei copii aveau unde să locuiască, chiar dacă căsuţa lui era mică şi sărăcăcioasă, totuşi era mai bine acolo decât afară... Omul a mai mers ce a mai mers şi la un moment dat dădu de un alt călător şi din vorbă în vorbă află că şi acesta văzuse acea femeie cu copii, doar că el o cunoştea, căci era din satul lui şi îi spuse că rău a făcut trimiţând-o să locuiască acolo, căci femeia era şi săracă, dar şi văduvă, iar socrii ei se plângeau că ea nu era harnică şi din contră pe orice punea mâna femeia tot strica. Omul stătu şi asculta în tăcere ce avusese de spus călătorul şi la final el spuse că dacă este aşa nu este nici o problemă, căci el nu vrea nimic de la ea ci doar să îi ştie ocrotiţi în vremuri grele. Călătorul tăcu şi nu mai zise nimic, doar îşi spunea în gând că acel om de lângă el este nebun...
Au mai mers ce au mai mers şi dintr-o neatenţie cei doi au fost loviţi de un taur care se speriase, îşi pierduseră toate simţurile şi după multe zile de tratament cei doi au fost externaţi din spital... Ambi îşi pierduseră simţurile de a mai putea merge vreodată şi înainte de a li se da voie să plece acasă fiecare au scris câte o scrisoare şi s-au rugat să vină cineva ca să îi ajute să se deplaseze... Venise şi ziua când au ieşit din spital, iar în faţa clădirii, omul nostru era întâmpinat de multe persoane şi toţi îl întrebau cum se simte, dacă are nevoie de ceva să nu ezite şi să spună, dar el spuse că nu are nevoie de nimic şi că se simte atât de bine, în plus îi mulţumea Domnului că încă este cu el şi că nu ia luat viaţa, astfel putând să îşi urmeze calea. Cât despre călătorul ce la însoţit, acesta era aşteptat de familie, a fost certat şi mustrat de soţie că nu a fost atent, iar copii plângeau şi strigau că de acum nu vor mai avea cele mai bune lucruri, pentru că tatăl lor este olog...
Omul nostru începu să caute prin buzunare şi strânse tot ce mai avea de valoare şi îi dădu călătorului aceste lucruri cu zâmbetul pe buze. Dintâi nu a vrut să accepte, dar acceptă totuşi căci nu vroia să îşi mai audă copiii cum se văicăreau, îi mulţumi şi apoi plecă, trăind toată viaţa cu regrete în suflet căci putea să le dea o altă educaţie copiilor, în timp el a fost părăsit de soţie...
De atunci timpul a trecut şi astăzi omul nostru încă trăieşte alături de acea văduvă şi de copiii lor, iar Dumnezeu l-a vindecat căci dacă dăruieşti iubire, primeşti iubire...Cât despre acea văduvă s-a dovedit a fi total diferit faţă de cum îi povestise acel călător, era harnică şi bună, grijulie şi foarte gospodină şi ea a avut o oarecare contribuţie la însănătoşirea omului nostru...
Poveste culeasă de la Domnul Ioan, Sibiu.
Bonus:
.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Sunteti de acord sa nu scrieti niciun material abuziv, obscen, vulgar, calomnios, de ura, amenintare, orientare-sexuala sau orice alt material care poate viola prevederile legale ale tarii dumneavoastra, ale tarii unde „Despre-tot-si-nimic” este gazduit sau ale legislatiei internationale. Nerespectarea acestor prevederi poate duce la blocarea imediata si permanenta insotita de notificarea Internet Service Provider-ului dumneavoastra daca vom considera necesar. Adresele IP ale tuturor mesajelor sunt inregistrate pentru a ajuta la respectarea acestor condiţii. Sunteti de acord ca „Despre-tot-si-nimic” sa aiba dreptul de a sterge, modifica, muta sau inchide orice subiect in orice moment in care considera necesar. Ca utilizator sunteti de acord ca orice informatie introdusa sa fie stocata in baza de date. Aceste informatii nu vor fi dezvaluite niciunei terte parti fara acordul dumneavoastra, iar „Despre-tot-si-nimic” nu poate fi considerat responsabil pentru vreo incercare de hacking care poate duce la compromiterea datelor.