Portile Apocalipsei - Partea IV

- Dragul meu demon, aş putea să îţi ştiu numele? spuse regele când observă că în doar câteva minute vor trebui să intre în luptă.

- De ce vrei să ştii?

- Pentru că îmi va fi mai uşor să te strig!

- Nu am un nume pe care tu să îl poţi pronunţa!

- Ce vrei să spui?

- Fiecare demon are un nume în Iad, iar cei ce au mai multe nume, de obicei ei sunt botezaţi de oameni după ce iau contact cu ei! Iar eu nu am părăsit Iadul până acum şi când am fost am trebuit să vin pe pământ ca să vă opresc să distrugeţi porţile, nu am primit nume lumesc...

- Înţeleg, o să îţi spun Prinţiad! Dar ce vrei să zici cu porţile?

- Îmi place numele! Păi nu aţi vrut să le distrugeţi? Aşa am înţeles de la supuşi mei...

- Nu! spuse categoric regele.

- Dar atunci ce...

- Eram curioşi ce se afla după ele şi se pare că am dat de Iad, dar nu am vrut să le distrugem, noi căutăm altceva şi aşa am dat de ele....

- Of... şi nici unu nu mai zicea nimic.

Se pregătiră de luptă şi regele se gândea că mai e un minut până când va trebui să lupte vitejeşte, se uită pe zidurile cetăţii şi făcu semn magilor să înceapă să atace, iar unul dintre ei zbură până la el şi îi spuse că el îi va vindeca ori de câte ori vor avea nevoie, căci este cel mai puternic vindecător din clanul său.

Lupta începu şi magi atacau cu foc, gheaţă, pământ şi aer toţi demonii care se apropiau de ziduri, iar regele le dădea loviturile fatale, după mai bine de 30 de minute de luptă crâncenă, demonii mici au început să se retragă căci erau prea uşor de nimicit. Dar în locul lor veniră cei şapte prinţi ai Iadului şi începură să scoată sunete ciudate care îţi provocau durere mare în urechi şi-ţi răneau timpanul, făcând ca sângele să ţi se agite în vene, parcă îţi fierbea... Prinţiad strigă către toţi oamenii să îşi astupe urechile căci vor muri dacă vor auzi mai mult, aşa că toţi ascultară şi acesta se puse în faţa celor şapte fraţi ai lui şi le vorbiră în limba maternă din Iad:

- De ce nu vreţi să ne întoarcem acasă?

- Trebuie să pedepsim omenirea! spuseră în cor fraţii lui.

- Dar nu au greşit cu nimic! Voi sunteţi cei care m-aţi minţit! zise supărat Prinţiad.

- Nu e aşa! Doar ţi-am spus o parte de adevăr... spuse cel mai mare frate.

- Ce vrei să spui? întrebă nedumerit Prinţiad.

- Ca să putem păşi prin acele porţi, trebuia ca un demon pur şi fără păcat să treacă primul! Aceasta era condiţia de la Dumnezeu ca să putem să folosim acele uşi! Şi cum nu a existat niciodată un demon mai curat ca tine... dar a fost întrerupt de Prinţiad.

- Trebuia să vă fac cale de trecere şi din această cauză mi-aţi spus că lumea oamenilor va distruge ultima uşă şi că vom rămâne izolaţi în Iad pentru totdeauna! Şi vom muri dacă nu facem ceva... M-aţi transformat într-un criminal! Îmi este ruşine de voi toţi!

Şi fără a mai zice ceva, în furia sa se preschimbă într-un om, ceea ce era interzis unui demon sau poate că demoni nu puteau să facă acest lucru. Dar pentru Prinţiad, chiar nu mai conta, îi părea rău de oameni şi mai ales de acel rege care acum îi era prieten, se hotărî să facă dreptate. Îşi scoase din coapse inima de demon şi o aruncă în dreptul fraţilor lui zicând:

- De astăzi nu mai sunt un demon! Du-i această inimă tatălui meu şi dacă e de acord să distrugeţi lumea în care micul lui copil are casă de acum, să îi spui că am să distrug pe oricine pentru a-mi apăra casa şi chiar şi pe el! fraţii lui îl ascultă şi demonii se retraseră, iar ei merseră la tatăl lor spre ai arăta că cel mai iubit copil al său este de fapt un trădător şi că ar trebui pedepsit aspru pentru neascultarea lui.

Ochii îi ardeau şi furia sa era mare, faţa îi era roşie şi fără a mai sta pe gânduri, Satan plecă din Iad ca să îşi aducă copilul în siguranţă acasă. Nu trecuse mult şi îşi găsi fiul plângând în braţele unui necunoscut, iar acel necunoscut era un om oarecare, ceva fără valoare şi nu înţelegea de ce fiul său a renunţat de a mai fi demon şi a ales să devină om ...

- Ce înseamnă toate astea? începu să strige nervos Satan şi observă că omul ce se afla cu fiul său, îl adăposti pe acesta în spatele lui şi îşi scoase sabia şi începuse să îi zică:

- Nu ştiu cine eşti! Dar nu te voi lăsa să răneşti un copil şi cu atât mai puţin acum că nu mai este demon!

- Nu te băga! spuse şi mai nervos Satan.

- De ce nu? El mi-a salvat viaţa, iar acum este rândul meu să îl salvez! apoi ridică mâna şi strigă: Magi atacaţi!

Satan nu putea să fie rănit căci îşi activase un fel de scut care respingea orice atac magic, erau şi preoţi pe zidurile cetăţi care spuneau rugăciuni de izgonire, dar şi acestea fără folos, pentru că Regele Demonilor nu a posedat pe nimeni şi a venit chiar în persoană. La un moment dat, câţiva soldaţi mai curajoşi şi-au luat arcurile şi au legat în vârful săgeţilor punguţe cu sare sau apă sfinţită şi au început să tragă înspre Satan. Dar şi aceste atacuri au fost fără folos, cu toate că săgeţile aveau vârfurile făurite dintr-un material asemenea lumini, acestea nu puteau trece de scutul protector. Toată lumea era deznădăjduită şi au căzut cu toţii în genunchi rugându-se lui Dumnezeu să îi ocrotească, atunci Satan spuse:

- Degeaba vă rugaţi, căci voi sunteţi cei care ne-aţi permis să venim în lumea voastră cu tot corpul nostru!

Şi Regele Iadului observă că oamenii se ridicau din genunchi şi începeau să fugă care încotro în speranţa că astfel vor scăpa, începuse să râdă în hohote şi ca să se amuze şi mai mult pe seama lor, el spuse:

- Puteţi fugi cât doriţi! Peste tot în această lume sunt date bătălii şi voi sunteţi ultimii care nu aţi fost distruşi...! Toţi cei ce se îndreaptă spre cetatea voastră, nu vor încăpea şi o să îi putem vâna mult mai uşor... întorcându-şi privirea spre omul ce încerca să îl apere pe Prinţiad, spuse nervos şi răstit: Şi acum îmi vreau fiul înapoi că altfel...

- Că altfel ce? spuse omul.

- Am să vă distrug!

- Oricum asta faci deja!

Satan stătu puţin pe gânduri şi realiză că omul avea dreptate, se gândii puţin şi se hotărî că trebuie să apeleze la negocieri, căci altfel are să îşi piardă scumpul lui copil. Dar cum să negocieze cu acel om căci nu ştia ce anume şi-ar dori şi îşi spuse că va trebui să încerce să îl întrebe ce îşi dorea, astfel că spuse:

- Dacă îmi dai fiul înapoi am să îţi îndeplinesc, o dorinţă, oricare ar fi ea...

- Nu te cred! de acesta dată afirmaţia o făcuse chiar fiul său.

- Dar dragul meu, promit eu că am să mă ţin de cuvânt...

- Lasă-ne să ne gândim puţin la propunerea ta! spuse şi acel om.

Iar cei doi, Prinţiad şi omul se îndepărtară de Satan ca să se sfătuiască, mergând până unde se afla regina şi sfetnicul acesteia, iar după ce povestiră acestora despre cum stă treaba şi despre faptul că nu ştiu ce dorinţă să îşi pună. Regina îl întrebă pe fiul lui Satan dacă tatăl său poate să îndeplinească orice dorinţă, iar acesta îi confirmă că poate, doar dacă îi se dă în schimb ceva şi atunci regina îi sfătuiră cam ce dorinţă să îşi pună, în plus îl linişti pe Prinţiad că lucrurile vor fi la fel dacă el cere să aibă toate amintirile. Planul era bun şi trebuia să îl facă pe tatăl său să îşi ţină promisiunea, regele se întoarse înapoi cu el la Satan şi începu să spună:

- Suntem de acord cu propunerea ta! Dar vreau dintâi să îmi îndeplineşti dorinţa!

- Ce spui tu acolo? spuse supărat Satan.

- Toţi ştim că tu eşti cel mai rău şi probabil mă minţi! Aşa că îmi îndeplineşti dorinţa şi copilul e a tău...

- Bine! Fie! Ce dorinţă ai? Vrei bani? Case? Să fi cel mai înţelept om? Să..

- Nici una dintre ele! Vrem să călătorim in timp şi să ne păstrăm amintirile intacte! spuse Prinţiad

- În nici un caz aşa ceva!

- Atunci eu am să mor! şi fără a mai spune ceva îşi luă singur viaţa.

Satan amuţi şi nu ştia cum să reacţioneze, căci acea clipă i se păruse insuportabilă, observa cum puiul său se înjunghie în inima de om şi apoi inima de demon ce o ascunsese la spate luă foc, iar la scurt timp luă foc şi corpul copilului neînsufleţit. Degeaba striga de durere, degeaba a încercat să îl aducă înapoi la viaţă, căci era prea târziu pentru micul său fiu. Durerea era prea mare şi gândul că nu are să îl mai vadă vreodată îl făcu să se gândească la acea dorinţă a omului. Şi se gândi că probabil acesta va încerca să oprească invazia demonilor, dar el stăpânul Iadului, nu mai era interesat de această invazie, căci inima lui de tată se spărsese în mi de bucăţi şi cu această inimă zdrobită realiză că dacă va merge în trecut îşi va salva fiul. Încercă să depăşească graniţele timpului, dar îi era imposibil şi încercă până seara târziu, atunci realiză că va putea să facă saltul în timp doar dacă va face un pact cu un muritor, ca să îi dea suficientă putere... Se întoarse spre om şi îi spuse:

- Mai vrei să faci acel pact cu mine?

- Cu o singură condiţie... nu îl lăsă să continue că Satan spuse cu nerăbdare:

- Care? Care e condiţia? Accept oricum!

- Vreau să ne întoarcem în timp până în momentul de a pleca în călătorie spre a descoperi Porţile Iadului!

- Sunt de acord!

Şi până să mai spună regele înţelepţilor ceva, Satan făcu un simplu semn cu mâna şi cei doi se reîntoarseră în trecut, în biblioteca din palatul regal unde pe masă se afla încă harta cu drumul spre porţi. Satan luă harta în mâini şi o arse pe loc iar cenuşa o azvârli pe geam în bătaia vântului, zicând:

- Eşti mulţumit de rezultatul pactului?

- Da! Dar mai vreau să ştiu cum pot să mai comunic cu Prinţiad...

- Prinţiad? şi regele Infernului începu să râdă cu poftă.

- Da, acesta este numele fiului tău pe pământ!

- Aaa, înţeleg! şi se opri din râs, spunând: Ei bine, dacă are un nume pe pământ atunci poţi să îl invoci când doreşti strigându-i numele, dar te previn, nu este un demon care să fie rău şi mai bine nu iei contact cu el, căci îi vei rupe inima când va afla ce a făcut în acel viitor...

- Dar i-am promis că o să am grijă de el!

- Ştiu! Dar ai promis celui din viitor! Iar el nici măcar nu ştie, în acest moment, că are un nume ce ia fost dat fără a păşi în această lume...

- Dar..

- Ştiu ce vrei să spui! Dar trebuie să înţelegi că şi pactul nostru este nul şi noi cei din acel viitor vom dispărea, iar cei ce în această clipă trăiesc, nu pot să ne vadă, apăream ca fantome...

- Şi de unde ştiu că nu vom mai descoperi acele porţi?

- Hmm... şi Satan începu să se gândească.

La fel făcea şi regele care a realizat că probabil, la un moment dat tot vor fi descoperite şi atunci acea istorie din viitor se va repeta şi va fi şi mai rău pentru întreaga omenire. Dintr-o dată Satan spuse:

- Hai să mergem la locul unde se află porţile şi să le distrugem!

- Dar nu ştiu exact unde sunt...

- Ştiu eu!

Satan făcu un simplu gest din mână şi încăperea se schimbă, nu se mai aflau în bibliotecă palatului ci acum erau în faţa porţilor Iadului, care aşteptau cuminţi ca să fie descoperite cândva de omenire. Regele demonilor oftă trist, căci dacă va distruge acest dar primit cândva de la Dumnezeu, căci acestuia i se făcuse milă de demonii care se năşteau în Iad şi care puteau să devină îngeri prin bunătatea de care dădeau dovadă. Dar nu mai vroia să îşi vadă încă odată fiul mort şi chiar dacă ar fi regretat vreodată că nu avea cum să îşi mai aducă legiunile pe pământ prin această poartă, spuse:

- Decât să îl ştiu mort sau în Rai pe scumpul meu fiu, mai bine vă voi distruge pentru totdeauna! şi făcu din nou un simplu gest şi întreaga poartă se preschimbă în cenuşă, nu mai rămase nimic din ea, astfel că atunci când o va găsi cineva să nu o mai poată reconstrui vreodată....

Cei doi îşi dădură mâinile în semn că pactul s-a încheiat şi începură să dispară încet, dar nici unu dintre ei nu se temeau de acest lucru, căci ştiau că de acum viitorul era schimbat şi ei nu aveau ca să mai caute într-un prezent ce va duce spre un viitor fericit...

Bonus: