Pogana Samca

 De cum am ajuns în acest sat, locuitorii lui s-au uitat ciudat la noi şi nici măcar unul nu dorea să ne vorbească sau să ne răspundă la întrebări. Toţi erau speriaţi de cineva sau de ceva, dar sperăm ca în timp să ne accepte în comunitatea lor. Ştiusem atât eu, cât şi soţia mea, că ne va fi greu să ne acomodăm cu viaţa de la ţară, dar doctorul ei a insistat să ne mutăm de la oraş la sat, pentru că avea mici probleme respiratorii de când cu sarcina ei şi mai spunea el că iar prinde bine nişte aer proaspăt şi scurte plimbări în natură... Deci iată-ne într-un sat înconjurat de dealuri împădurite şi din depărtări zărindu-se mici lunci, iar pe o parte a satului se zăreşte un rău mare ce parcă vrea să îmbrăţişeze aşezarea rurală în care tocmai ne-am mutat.
Sperăm totuşi ca sătenii să ne accepte cât mai curând, pentru că vreau să mă dedic în totalitate agriculturii şi creşterii animalelor domestice, iar pentru acest lucru am nevoie de îndrumare şi unde aş putea să găsesc cel mai bun sprijin, dacă nu la vecinii mei... Acest gând îmi trece prin minte încă de când ne-am mutat şi astăzi, însfârşit am găsit un om care vrea să mă înveţe toate tainele convieţuirii într-un sat. L-am invitat la masă şi a acceptat invitaţia, mai este puţin şi vă sosi...
Într-adevăr a venit şi nu doar el, ci şi întreaga lui familie, iar acum ne aflăm la masă şi mâncăm preparatele făcute de soţia mea, care din păcate nu a mai avut destulă energie ca să servească cina împreună cu noi şi s-a retras în cameră. Acest lucru l-am spus şi invitaţilor noştri, iar ei după o mică tăcere mă întreabă speriaţi dacă ea trebuie să nască. Nu ştiam ce să le răspund şi nici cum să reacţionez, căci le observam feţele pline de spaimă şi tristeţea ce se zărea în privirea lor, care parcă mă compătimeau. Până la urmă am confirmat starea în care se află ea şi le-am povestit cum am ajuns să ne mutăm de la oraş la sat. Nu au mai spus nimic câteva minute bune şi eu nu mai ştiam ce să cred, începusem să cred că oamenilor din sat le este frică de noi şi fără să îmi dau seama m-a cuprins un sentiment de nelinişte, o simţire atât de puternică şi de înfiorătoare cum nu am mai simţit niciodată.
Dintr-o dată soţia noului meu prieten şopteşte încet:
- A venit! E aici! E prea târziu! şi începuse să tremure ca şi când ar fi fost un ger cumplit în cameră.
- Nu te teme femeie! Sunt aici cu tine şi tu ai talismanul protector la tine! iar bărbatul cu un gest simplu o prinse de mână şi o trase spre pieptul său protector.
- Dar ea nu are...
- Atunci du-te şi protejeaz-o tu!
- Dar...
- Acum, du-te! spuse bărbatul cu un glas ce îi poruncea...
Îi priveam şi nu înţelegeam nimic, am observat-o pe femeie cum se ridică în picioare şi cum mă întreabă unde se află soţia mea, pentru că are să ne povestească ceva. Am vrut să refuz această cerere, dar ea a insistat, aşa că nu am mai avut ce face şi i-am condus în camera în care soţia mea se odihnea. Am încremenit în momentul în care am zărit-o cum se agita şi cum se rănea singură, am dat să înaintez, dar bărbatul m-a oprit şi mi-a şoptit că acum doar femeile pot să mai facă ceva pentru ea. Şi-a împins soţia înspre pat şi ia spus să îşi scoată talismanul şi să îl citească cu putere în încăpere. Tot acest timp mi se părea etern şi am tot întrebat ce se întâmplă, dar cei doi parcă nu mă auzeau, abia când ea a terminat de citit, soţia mea s-a liniştit şi a adormit numaidecât. Apoi noi ne-am întors înapoi în sufragerie să ne terminăm masa şi chiar dacă am încercat să îi întreb ce se întâmplă, nu au îndrăznit să îmi zică nimic, dar mi-au promis că a doua zi în răsărit, după ce v-a cânta cocoşul, are să îmi povestească ceva important despre acest sat şi despre ce s-a întâmplat aici în această seară.
În acea noapte cu greu am adormit şi nu înţelegeam ce a apucat-o pe soţia mea de s-a comportat atât de ciudat, l-am sunat chiar şi pe doctor ca să îi povestesc despre reacţia ei, dar el mi-a spus că probabil a avut un atac respirator asemănător cu crizele epileptice şi că este normală acea manifestare din partea unui om atât de bolnav ca ea. Cu toate că aceste explicaţi mi se păreau plauzibile, totuşi de ce s-a oprit din acele spasme abia după acea citire de talisman...
Venise şi dimineaţa mult aşteptată, iar eu deja mă trezisem şi aşteptam ca noii noştri prieteni să revină şi să ne spună ce a fost toate acele lucruri de aseară. Sunt fermecat de soarele ce a început să se înalţe pe cer şi dintr-o dată au început să cânte, parcă toţi cocoşi din sat, îi văd cum s-au urcat pe garduri şi prin copaci, iar cei mai îndrăzneţi îşi arăta măreţia chiar din vârful caselor. Luminile de pe uliţă se sting şi zarea roşiatică străpunge întunericul, cuprinzând întreaga vale în culorile răsăritului care pare a fi o pictură dintr-o carte cu poveşti... Farmecul naturi mă cuprinde şi uit de mine, simt cum mă îmbrăţişează briza vântului ce adie dinspre pădure şi aud cum păsărelele încep să vestească o nouă zi pentru natură.
Dar îmi revin repede din magia ce mă cuprinsese, căci pe poartă intră prietenii mei şi văzându-i din nou mă cuprinde neliniştea. Îi întâmpin din pragul casei, apoi îi conduc până în odaia în care soţia mea dormea, epuizată şi neliniştită, căci avusese câteva coşmaruri peste noapte... Le explic şi lor despre aceste vise şi speriaţi mă întreabă dacă ştiu cumva ce a văzut ea mai exact. Astfel le povestesc că văzuse o femeie stranie, dezbrăcată complet, cu părul lung, bătând în vântul năprasnic ce se iscase dintr-o dată, avea şi ochii prea mici pentru faţa ei şi erau foarte strălucitori, ca stelele de pe cer. Îmi mai spusese că s-a repezit la ea, dar a reuşit să închidă uşa casei şi să se ascundă în cămară. Cu toate acestea, acea făptură, dintr-o mişcare a smuls uşa casei, apoi s-a îndreptat spre locul unde se ascunsese şi a pătruns uşa cu unghiile ei lungi şi ascuţite ca nişte cuţite, trăgând şi această uşă din ţâţâni, în timp ce ţipă, arătându-şi limba ce părea a fi din foc...
Le-am observat reacţiile, în timp ce le povesteam acele coşmaruri cumplite, pe care scumpa mea le-a avut şi am văzut cum cei doi se schimbau la faţă, devenind livizi şi începură să tremure din toate încheieturile. Prietenul meu îmi spuse să îmi trezesc soţia numaidecât şi să o ţin trează, până când el se va întoarce cu cineva care ne va putea ajuta. Apoi se întoarse spre soţia lui şi o rugă să citească în continuu talismanul ei până când va reveni. Iar în următoarea clipă, îl văd cum fuge cu disperare din casă şi cum se îndreaptă spre uliţa ce ducea la ieşirea din sat.
Trecuse mai bine de douăzeci de minute şi el încă nu apărea, iar soţia lui încă citea acele cuvinte ciudate, încerc să mă gândesc, dar nu reuşesc, totul s-a petrecut atât de repede, parcă fac parte dintr-o lume mistică, în care demonii roiesc şi doar o incantaţie putea să îi ţină departe. Îmi răsună cuvintele din talismanul femeii în minte, sunt nouăsprezece la număr şi realizez că de fapt sunt nişte nume, probabil date acelei făpturi din visele consoartei mele şi care le-a primit din timpuri străvechi. Nici eu nu ştiu ce să cred, dar toate aceste mici întâmplări mă înspăimântă, ştiu că nu ar trebui să îmi fac griji, dar aceşti noi prieteni m-au speriat cu a lor atitudine şi îmi este atât de greu să mai gândesc lucid. Îmi trece un gând prin minte şi mă hotărăsc să îl sun pe fratele meu care este preot şi să îi cer sfatul. Sunt bucuros că mi-a răspuns la telefon şi fără a mă mai gândi la nimic, încep să îi povestesc cu toate amănuntele, tot ce s-a întâmplat de când ne-am mutat aici şi mai ales despre noile cunoştinţe şi despre coşmarurile soţiei mele, dintr-o dată îl aud zicându-mi:
- Nu se poate ca acest demon să vină în casa ta! Nu aţi păstrat cărticelele pe care eu vi le-am dat?
- Încă nu am adus toate lucrurile din oraş...
- Dar v-am spus că trebuie să le ţină mereu lângă ea şi noaptea să şi le pună sub pernă!
- Bine! Recunosc! Am crezut că glumeşti cu noi şi că vrei să te amuzi pe seama noastră...
- Cum? îi aud vocea supărată şi a continuat să îmi zică: Dar nu aş putea să fac acest lucru! Cum să iau numele Domnului în glumă?
- Bine... Recunosc şi îmi pare rău! Acum ce ar trebui să facem? eram pe punctul de a-mi pierde orice speranţă.
- Nu trebuie să te îngrijorezi! Oamenii de care mi-ai spus, fac tot ce pot şi trebuie să te încrezi în ei până ajung şi eu la tine! Dar ţine minte să nu îi pronunţi numele după lăsarea întunericului, pentru că este un demon străvechi care are foarte multă putere noaptea...
- Un demon străvechi? Ce vrei să spui?
- Lasă am să îţi spun povestea demonului când ajung la tine, acum nu este timp de pierdut...
- Bine te aştept! nici nu am apucat să mai spun ceva, căci el îmi închisese telefonul.
Mă îndrept din nou în dormitor şi încă de pe coridor, aud glasul femeii ce încă citea, dau să intru în cameră dar aceasta îmi face semn că nu ar trebui să intru. Îmi aduc aminte şi de sfatul fratelui meu, aşa că îi dau ascultare şi mă îndrept spre ieşirea din casă. Ajuns în curte, mă aşez pe banca ce se afla sub vie şi încerc să nu mă mai gândesc la nimic. Dintr-o dată mă aud cum recit o rugăciune, realizez că m-am îndepărtat prea mult de Dumnezeu de când am părăsit casa părintească şi m-am căsătorit. Poate că de aceea acel demon şi-a găsit sălaş în sufletul soţiei mele, căci ea nu a crezut niciodată în Domnul, iar eu convieţuind alături de ea, am început să nu mai cred şi într-un final chiar să uit despre dragostea lui Iisus...
Tresar, căci cineva îmi atinse umărul şi răsuflu uşurat căci este soţul acelei femei, dar încă nu îmi dau seama cum de nu i-am observat când au intrat pe poartă, când a revenit prietenul meu împreună cu un bătrân, probabil din sat şi mai curios este că am uitat noţiunea timpului, dar probabil am fost prea cufundat în gânduri...
Intrăm în casă şi apoi mergem direct în camera soţiei mele, iar bătrânelul de cum a păşit pragul dormitorului, deschide găletuşa ce o adusese şi îşi scoase o pensulă cu care începuse a scrie pe pereţi. Vreau să întreb de ce fac toate acestea, dar mi se făcu semn să tac, aşa că îmi îndrept privirea spre iubita mea şi îi observ chipul palid şi obosit, cu cearcăne mari în jurul ochilor, parcă nu mai era ea, ci o altă persoană, o fiinţă dintr-o altă lume în care somnul nu există... Această înfăţişare a ei, mi-a provocat o teamă şi mai mare şi un gând mi-a trecut prin minte: " Dacă am să o pierd?..."
Scutur din cap, ca gândul să îmi dispară şi cum tot nu se risipea, îmi îndrept privirea spre bătrân, iar acesta a scris pe un întreg perete, nouăsprezece nume, iar pe un al doilea perete a început să scrie Tatăl nostru. Totul mi se părea atât de straniu, femeia a încetat să mai recite, iar dinspre pat îmi aud soţia cum mă roagă să mă apropii, prietenul meu îmi face semn că acum pot să fac acest lucru... Aşa că m-am dus la ea şi am prins-o de mâini spunându-i că are să fie totul bine şi că nu mai trebuie să îi fie frică de nimic. Am ajutat-o să se întindă în pat şi m-am apropiat de fruntea ei să o sărut, dar ea mi-a şoptit:
- Mulţumesc! De astăzi cred că există Dumnezeu şi nu am să mai las nici un demon să îmi corupă sufletul...
- Gata, draga mea! Este timpul să te odihneşti puţin!
- Bine! Dar mai rămâi lângă mine până adorm...
Nu a trecut mult timp şi ea a adormit, aşa că eu m-am retras ca să pot să îmi fac datoria de gazdă şi să le mulţumesc oamenilor că m-au ajutat... Îi caut în întreaga casă dar nu îi găsesc, ies în curte dezamăgit şi atunci îi văd pe cei doi soţi pe bancă, iar bătrânelul continuă să scrie aceleaşi lucruri şi pe faţadele casei, nu vreau să îl deranjez, aşa că mă îndrept şi eu spre bancă. Îi întreb pe bunii mei prieteni dacă doresc să servească ceva şi mă refuză, dar mă roagă să iau un loc pe bancă, că trebuie să îmi spună ceva, iar el a început să spună pe dată, de cum m-am aşezat, următoarele:
- Din negura timpurilor, încă de când aceste pământuri nu erau călcate de străbunii noştri daci, trăia o femeie, mamă a trei copii, iar cel mai mare avea patru ani când îi murise, apoi îi murise şi al doilea, cel de doi ani... Şi cum abia născuse pe cel de al treilea, îi era frică că are să îl piardă, aşa că într-o noapte se hotărăşte să facă un pact cu un demon puternic, doar ca să îşi salveze pruncul abia născut. Demonul cu voce vicleană îi spune acelei mame disperate, că are să îi salveze ultimul copil, dacă ea va deveni mâna lui... Aceasta a acceptat şi a bătut palma cu demonul! Dar nu ştia un lucru, că are să îşi piardă sufletul atât ea cât şi copilul, dacă va face acel pact, căci acel demon era chiar regele Iadului...
Acesta făcu o pauză şi femeia văzând că lui îi era greu să mai spună ceva, se hotărî să continue povestea, astfel că ea începu a zice:
- După ce a făcut acel pact, femeia s-a întors acasă şi şi-a găsit pruncul mort... A început să ţipe şi să se tragă de păr în disperare, blestemând orice femeie ce îi ieşea în cale. Vroia să se răzbune pe acel demon ce a înşelat-o, dar totul era în zadar, căci ea nu la mai găsit... Aşa a mai trecut vreo opt luni şi ea a născut! Femeia şi-a dat seama că a fost înşelată, iar copila ei are să îi ducă toate păcatele, se hotărăşte să scrie pe un perete, cu propriul ei sânge, toate denumirile la care s-a gândit ea să i le dea pruncului ei, căci nu mai avea timp să îi aleagă un nume, ştia că zilele ei îi sunt numărate şi simţea cum viaţa i se scurgea... Nici nu apucă bine să scrie cele nouăsprezece denumiri că imediat, la puţin timp a şi murit...
Nu puteam să spun nimic, nu ştiam ce să cred, cu siguranţă e ceva adevărat, dar această poveste era prea mult pentru mine şi mintea mea nu putea să accepte o astfel de poveste, atunci îl aud pe bătrân spunând:
- O poţi opri în a mai face rău doar dacă scrii toate numele ce le-a primit pe pereţi şi apoi să spui Tatăl nostru, ea îţi va părăsi casa când copilul va face patru ani, exact vârsta pe care o avea fratele ei cel mai mare... Nu prea ai cum să te aperi de ea, căci s-a născut ca un copil de demon, care putea să respecte pactul făcut de mama ei... Şi încă ceva! Va trebui să ţii minte acest lucru! Îi cresc puterile în apropiere de Lună plină, căci într-o noapte cu Lună plină s-a născut...
Avertizarea bătrânului îmi răsună în minte şi după ce ei au plecat, înspre seară a ajuns şi fratele meu şi a început să sfinţească întreaga casă şi curtea, apoi s-a dus chiar şi în grădină şi a făcut toate cele bisericeşti. După, mi-a spus că am avut noroc că am fost ajutaţi, căci de obicei acel demon nu prea lasă oamenii bântuiţi în viaţă şi că extrage viaţa femeilor însărcinate încet până când ajunge la sufletul copilului şi-l face al ei...
De atunci au trecut cinci ani şi nu s-a mai întâmplat nimic, iar ieri când am venit de la biserică, căci fusese Duminică, soţia mea, a invitat întreaga familie şi câteva cunoştinţe din sat la o petrecere surpriză în care ne-a dat o veste minunată şi anume că este însărcinată... Tot ce sper este ca acel demon să nu ne mai viziteze niciodată şi sunt sigur că nu are să mai vină, căci am rugat din nou pe bătrânul din sat să treacă pe la noi şi să rescrie pereţii... Dacă ştiam că era însărcinată nu aş mai fi vopsit săptămâna trecută pereţii...

Bonus:

Cum a luat naştere această poveste...

Acesta poveste este bazată pe legenda românească a demonului Samca, iar descrierea şi înfăţişarea acestui spirit necurat ce bântuie femeile însărcinate, a fost preluată din textul pus la dispoziţie de Wikipedia, enciclopedia liberă ce se găseşte pe internet, iar acest text este:

"Samca este un personaj al legendelor românești, un spirit necurat, foarte urât și fioros: o femeie în pielea goală, cu părul despletit, până la călcâie, cu sânii lungi până la pământ, cu ochii mici și strălucitori ca stelele, cu mâinile de fier, cu unghiile lungi și ascuțite ca andrelele sau încârligate ca secerile și cu limba de foc.

Acest demon, din a cărui gură foarte mare, urâtă și strâmbă iese întotdeauna foc, se arată pe la sfârșitul lunii, în apropiere de luna plina, copiilor mai mici de patru ani, pe care așa de tare îi înspăimântă că se îmbolnăvesc pe loc. Acest demon se mai arată și femeilor care zac pe patul nașterii, pe care le frământă și le sperie, încât acestea mor pe loc sau rămân schilodite și neputincioase toată viața.

Formele pe care Samca le ia sunt felurite: în chip de porc foarte mare și fioros, în chip de câine cu dinții rânjiți, în chip de pisică fără păr cu ochii înfocați și holbați, în chip de cioară mare cu ochii de sânge și în chip de păianjen mare și negru. Boala de care sunt atinși copiii după ce li se arată Samca poartă numele de răutatea copiilor.

Samca are 19 nume: Vestitia, Navadaraia, Valnomia, Sina, Nicosda, Avezuha, Scorcoila, Tiha, Miha, Grompa, Slalo, Necauza, Hatavu, Hulila, Huva, Ghiana, Gluviana, Prava și Samca. Pentru a se apăra de Samca, oamenii trebuie să îi scrie toate cele 19 nume pe un perete al casei sau trebuie să convingă pe altcineva să scrie un descântec, pe care să-l poarte apoi asupra lor. Acest descântec o va face pe Samca să se ducă în schimb la cel care l-a scris, dar, dacă acesta este un om bătrân, care și-a trăit viața, Samca nu îi va face rău, ci doar îl va face să scrâșnească din dinți în somn."