Portile Apocalipsei - Partea III

- Acum ce mai putem să facem? Inamicul e aici! Nici măcar pe iubita mea soţie nu am găsit-o ca să îi spun cât de dor mi-a fost de ea şi să o protejez...! îşi spuse dezamăgit regele, căci ştia că are să urmeze o luptă prea grea pentru omenire şi că probabil v-a pieri în această luptă.

- Stăpâne! Ce trebuie să facem? Demoni au ajuns şi oameni noştri sunt speriaţi! îl auzi pe bătrânul sfetnic al regatului său. Atunci regele se întoarse spre el şi plin de optimism spuse:

- Bine ai venit! Cred că generalul suprem este în siguranţă, căci am văzut că tu m-ai găsit, probabil din ordinul său!

- Da, aşa este...

- Ce avem de făcut? Hmm...! Păi e simplu! Toţi bărbaţi în putere să îşi procure arme, iar femeile şi copiii să se îndrepte spre centru oraşului, exact cum fac toţi oamenii acestui oraş...

- Dar stăpâne, dacă nu ne vor lăsa să intrăm în acea zonă securizată a oraşului?

- Aceasta este într-adevăr o problemă... Lasă-mă să mă gândesc puţin! Tu între timp mergi la regină şi spune-i ce ţi-am spus că ar trebui făcut şi apoi anunţă toţi oameni să se pregătească de război...

- Bine stăpâne! şi dădu să plece...

- Dar ia aminte! Toţi tineri băieţi să se înarmeze şi să-şi protejeze mamele şi surorile! Doar băieţii trecuţi de 20 de ani să vină pe câmpul de luptă!

- Cum porunceşti stăpâne! şi începu să fugă spre a înfăptui ordinele.

Regele încerca să găsească o soluţie pentru ca poporul său să fie lăsat în acea parte a oraşului unde apărarea era mai bună. Cum stătea el pe gânduri, îşi aduse aminte că în al său regat exista o breaslă de magicieni puternici, care nu vroiau să se implice în lume şi mai ales că crezul lor era să nu dezvăluie nimănui secretele magiei. Astfel că, acesta, se hotărî să meargă numaidecât la turnul magicienilor şi pentru că demonii erau prea aproape de oraş, se hotărî să plece în zbor până acolo. Încălecă pe demon şi părăsi oraşul numaidecât, iar la scurt timp ajunse la destinaţie şi bătu la uşă în speranţa că cineva îl va auzi. Stătu ce stătu şi pentru că nimeni nu îi deschidea uşa, se urcă din nou pe demon şi începu să înconjoare turnul până când găsise o fereastră deschisă. Aşa că dădu să intre prin ea, dar nu reuşea, atunci îşi aminti că trebuie să fie invitat în clădire....

- Hei, hei! E cineva aici? E cineva acasă? încercă el să se facă auzit.

- Cine eşti? auzi un glas ce părea parcă din altă lume.

- Sunt regele acestor pământuri! zise ferm, sperând că astfel va fi ascultat.

- Ce treabă ai tu aici? răspunse un alt glas, care nu părea că ar fi impresionat...

- Am venit să vă cer ajutorul! Regatul e în pericol şi nu doar... dar a fost imediat întrerupt, de un nou glas.

- Nu ne interesează pe noi aceste lucruri infime! regele nu se dădu bătut şi continuă:

- Dar întreaga omenire v-a pieri! Şi după ea şi voi veţi avea aceiaşi soartă!

Dintr-o dată nimeni nu mai zicea nimic, dar turnul se transformă pe loc într-un castel şi din el se repeziră afară peste 200 de oameni, care începură să strige deodată:

- Ce spui tu acolo? Şi ce călăreşti tu?

- Călăresc un demon!

Când magii au auzit acest lucru au început să fugă în toate direcţiile şi încercau să se ascundă, văzând intenţia acestora, regele încercă să îi liniştească şi după ce le spuse cum a reuşit să domesticească această făptură şi cum au ajuns demonii în lumea lor, magii se învoiră să dea şi ei o mână de ajutor şi chiar să ceară întăriri şi de la alte bresle de magicieni din întreaga lume. Pentru că au realizat că dacă omenirea va pieri şi ei vor pieri, căci s-au ascuns de-a lungul mileniilor de oameni, doar ca să îi poată proteja din umbră de întuneric. În plus sperau ca vrăjitorii întunericului să nu afle despre demoni, pentru că ei erau inamicii magilor şi acei vrăjitori vroiau de mii de ani să aducă întunericul pe pământ. Astfel că peste 20 de magi au plecat în lungul şi latul pământului ca să ducă veştile şi cererile regelui, iar cei rămaşi erau gata de drum şi dornici să îl urmeze pe străin oriunde era nevoie.

În Cybernia, lucrurile se complicară, pentru că cetatea, în partea de est şi vest căzuse pe mâna duşmanilor, oamenii abia au reuşit să se retragă înspre centru oraşului, singurii care rămaseră în urmă şi încercau din toate puterile să încetinească hoardele de demoni, erau soldaţii refugiaţi, care chiar dacă nu aveau un echipament prea bun, erau susţinuţi de preoţi care mereu aruncau cu apă şi spuneau rugăciuni. Cât despre generalul lor, acesta încerca să găsească o soluţie împreună cu măicuţele şi călugării din diferite regiuni, pentru că nu dorea piardă toţi soldaţii şi din contră încercă să îi ajute. La un moment dat, un demon intră într-o grămadă de saci care erau puşi ca baricadă şi observă că pe loc acesta luă foc şi se transformă în cenuşă. Se apropie de saci şi observă că pe ei scrie că conţin sare şi pământ, atunci regina realiză că sarea poate să distrugă demonii şi fără a mai sta pe gânduri rugă toţi monahii să arunce cu sare şi să creeze o linie în jurul centrului din Cybernia, unde erau la adăpost toţi oamenii. Spera că sarea să încetinească acele creaturi ale Iadului şi chiar să le nimicească, observă că atacatori începeau să se retragă şi se bucură căci credea că se vor întoarce de unde au venit. Şi avea dreptate căci soldaţii ei au început să recâştige teritoriul oraşului şi chiar au reuşit să alunge demonii departe.

Când regele şi magii au ajuns, nu mai era nici o creatură din Infern în oraş şi după ce se regăsi cu soţia lui, care îi spuse că au reuşit să apere teritoriile acestea singuri căci soldaţii din armata aliată aveau datoria de a apăra oamenii din oraş. Regele se întristă şi se duse la soldaţi ca să le mulţumească pentru faptele de eroism de care au dat dovadă. Îi strânse şi după ce îi îmbărbătă să nu îşi piardă niciodată curajul, acesta observă că nu mai avea mulţi oameni apţi de luptă şi se întristă căci mulţi dintre ei erau gravi răniţi şi cu şanse puţine de a se vindeca. Dintr-o dată, observă cu uimire, că magii se apropiaseră de tărgile cu răniţi şi începură să vindece soldaţii, fără să spună un cuvânt, doar îi auzeai cum spuneau incantaţii ciudate într-o limbă de neînţeles.

Din cele patru turnuri de veghe, începură să bată clopotele şi să fie aprinse focurile, iar santinele strigau din toate puterile lor:

- Inamic peste tot! Uriaşi atacă! Inamic la est şi vest, la sud şi nord! Inamic peste tot!

Regele tresări şi îşi spuse că nu are cum să existe uriaşi, se gândi că va trebui să verifice chiar el îndeaproape, căci se gândea că poate aceştia erau imuni la sare şi apă sfinţită, aşa că dădu să încalece pe demon, dar a fost prins de mână şi sărutat fără să îşi dea seama, iar în clipa următoare, îşi auzi soţia care îi şoptea:

- Te rog ai grijă şi să te întorci cu bine!

- Nu îţi fă griji am să fiu bine! şi apoi plecă în zbor spre legiunile de demoni ce se vedeau în îndepărtări.

Era tot mai aproape de acele infame creaturi ale Iadului şi era pregătit să testeze sarea şi apa ce le avea cu el, dar cu cât se apropia mai mult de legiuni, demonul lui începea să tremure tot mai tare şi la un moment dat îl auzi zicându-i:

- Acei uriaşi sunt prinţii! Cei şapte prinţi! Şi asta înseamnă că au cu ei peste 40 de mii de legiuni de demoni...

- Poţi să vorbeşti? se minună regele.

- Desigur că pot vorbi! Dar nu ai auzit ce ţi-am spus?

- Am auzit! Nu îţi fă griji! Vom încerca să îi distrugem cu aceste arme!

- Dar ei sunt cei mai puternici...

- Nu trebuie să fii aşa speriat! Dar cine eşti tu? Şi de când poţi să mă înţelegi?

- Eu sunt fiul cel mic! Cel de al optulea prinţ! Înţeleg din prima clipă... nelăsându-l să continue, regele spuse plin de superioritate:

- Şi de ce mi te supui?

- Din milă! şi demonul începu să râdă

Regele era supărat, dar ştia că acesta avea dreptate, că se văitase ca un copil atunci, ajunse în dreptul uriaşilor şi aruncă cu sare şi apă sfinţită pe ei, dar aceştia nu au păţit nimic şi din contră parcă erau şi mai mari şi începură a încerca să îi prindă pe cei doi noi prieteni.

- Nu are rost să mai stăm aici! Trebuie să plecăm numaidecât! spuse micul prinţ al Iadului

- Ai dreptate! Hai să ne întoarcem în oraş şi să dăm de veste că sarea nu este bună.

Regele după ce a strâns toţi soldaţii şi le-a comunicat noile veşti, aceştia s-au panicat şi chiar au vrut să fugă din calea primejdiei în speranţa că vor supravieţui. Văzând că oamenii şi-au pierdut încrederea şi chiar şi credinţa, regele luă cuvântul şi grăi:

- Dragii mei camarazi de arme şi scumpi mei supuşi! Vă rog să mă ascultaţi puţin! făcu o pauză şi aştepta ca lumea să îi dea atenţie, dar aceştia parcă nici nu îl auzeau, pentru că frica lor de demoni, era mai mare decât nesupunerea şi neascultarea unui rege.

- Linişte, oameni neînsemnaţi! spuse noul aliat al regelui, demonul, care bătea din aripi şi îşi arăta toţi dinţii, apoi mai adăugă: Toţi veţi muri, aşa că ascultaţi-vă regele sau am să vă înghit pe toţi!

Oamenii încremeniră şi făcură pe loc linişte, întorcându-se cu faţa spre rege pentru al asculta, iar el în tot acest timp încerca să îi facă semn prinţului să nu se amestece, pentru că îi era frică că o să îl omoare, dar se linişti că văzuse că toţi supuşi erau acum gata sa îl asculte şi toate acestea datorită demonului aliat, nemaistând pe gânduri începu a zice:

- Nimeni nu este obligat să lupte! Nimeni nu trebuie să îşi piardă viaţa! E decizia voastră până la urmă! Dar gândiţi-vă la soţiile şi copiii voştri, la mamele şi taţii voştri... Ce se va întâmpla cu ei, dacă noi vom fugi din calea inamicului? Ce se va întâmpla dacă întunericul va lua locul luminii? Ce se va alege de casele şi pământurile voastre? De iarbă şi pomii care v-au adăpostit? De animalele şi culturile voastre? De munca voastră? Le veţi lăsa în mâna acelor creaturi? Vreţi ca ai voştri copii să plângă în Iad că părinţii lor nu au reuşit să îi salveze? Dar mamele sau soţiile? Ce vor spune când voi vă veţi alătura lor? Căci oricât veţi fugi din calea lor, ei tot vă vor găsi şi vă vor rupe sufletul în două şi vă vor mânca, până când nimic nu va mai rămâne din fiinţa voastră! Vreţi ca să deveniţi nemuritori? Doar luptând veţi avea un loc în Rai şi în baladele neamului vostru şi veţi fi amintiţi dea pururea pentru vitejia şi curajul vostru! Dar eu nu vă oblig şi doar trebuie să vă gândiţi bine! Vreau să fiu considerat un laş şi trădător de familia mea? Sau vreau ca ai mei copii să mă considere cel mai viteaz dintre eroi şi chiar să devin un martir pentru întreg neamul meu...

Lumea începu să şuşotească şi să se gândească la cele spuse de rege, dar fără a spune ceva, ce vor să facă, aşa că regele mai spuse şi:

- Timpul s-a scurs, acum hotărâţi-vă! Eu aleg să mor ca un adevărat războinic, cu sabia în mână şi cu inima împăcată că mi-am salvat familia! Vreau să lupt în prima linie şi să nu las nici măcar un duşman să înainteze spre neamul meu! zicând acestea regele încălecă pe demon şi ieşi din cetate, întâmpinând de unul singur miile de creaturi ce se apropiau tot mai mult...

Bonus: