Pe drumul regilor - Pe urmele strămoşilor

- Partea I -

Se spune că de mult tare de mult, străbuni noştri, străbăteau hotarele vâlcene în lung şi lat. Iar astăzi de vrei să mergi pe drumul lor, să ştii că încă mai există rămăşiţele ale unei civilizaţi de mult uitată, care în negura timpului sau pierdut, dar care totuşi încă mai dăinuie şi astăzi. Pornim la drum, urmând paşi dacilor din cetatea Sarmizegetusa, îndreptându-ne spre calea ce odinioară făcea legătura între cetăţile strămoşeşti, un drum ce astăzi este cunoscut sub numele de Drumul Regilor, iar păşind pe el, încercăm să ajungem la sitului arheologic Romula-Malva din satul Reşca, unde odinioară se alfa o cetate-oraş ce se numea Mica Romă.

Mergem de ceva timp şi peisajul este mirific, schimbător şi impunător, de la munţi şi dealuri, văi şi câmpii, livezi şi ape ce parcă ne însoţesc paşi. Astfel că ne dăm seama că am ales cea mai frumos drum pentru drumeţia noastră ce durează mai bine de 4 ore. Din când în când oprim maşina pentru a vizita micile aşezări sau a contempla natura care parcă ne urează bun venit prin cântecul păsărelelor ce se aud în depărtări.

Primul popas îl facem într-un sat numit Peșteana unde se găseşte o biserică ce datează din secolul XIV, este una dintre cele mai vechi biserici românești de zid din sudul Transilvaniei şi păstrează fragmente de pictură murală. Dar nu zăbovim prea mult aici şi ne hotărâm să ne continuăm drumul spre următoarea localitate şi de această dată este tot un sat numit Sântămăria-Orlea, unde vizităm Castelul Kendeffy construit de către familia Kendeffy în 1782, iar astăzi este utilizat ca hotel, profităm de acest lucru şi servim o cafea, pentru a avea mai multă energie, căci vrem să vizităm tot aici şi Biserica Reformată-Calvină, ce datează de pe la sfârșitul secolului al XIII-lea, iar odinioară slujind în ea ritul catolic. Descoperim că este una dintre cele mai vechi biserici din spațiul românesc, observăm că formele ei arhitectonice sunt specifice tranziției de la romanic la goticul timpuriu, iar interiorul ei cuprinde un valoros ansamblu de pictură murală.

Plini de dorinţa de a mai descoperi şi alte lucruri noi, suntem gata să oprim la Târgul de Armindeni din satul Pui, căci astăzi fiind 1 Mai, doar astăzi găsim un fel de turte dulci numite "Puiul Târgului", pe care le cumpărăm şi le savurăm după ce servim o porţie de virsli, care sunt nişte cârnaţi tradiţionali din carne de capră. Din păcate petrecem cam mult timp în acest târg, pentru că găsim tot ce ne dorim de la alimente de tot felul şi până la haine ori maşini. Şi pentru că târgul este cunoscut în întreaga ţară de secole, cumpărătorii sunt numeroşi ce se pierd printre tarabe. Cu regret în suflet, ne despărţim de ambianţa târgului cu gândul să îl mai vizităm şi în ani ce urmează. Iar acum noi ne îndreptăm spre o nouă provocare, care ne va încânta şi ne va mai învăţa despre străbuni noştri. Astfel că ne oprim în comună Baru, ca să vizităm colecţia de artă populară tradiţională din această zonă, privirile ne sunt fermecate de meşteşugul cu care au fost lucrate costumele populare, mobilă şi ustensile necesare pe lângă casa omului.

Mai facem un popas la Petrila, pentru că peisajul parcă îşi dorea ca noi să ne oprim şi să îl contemplăm în toată splendoarea sa. Observăm cum munţi înconjoară oraşul şi cum dealurile parcă îi îmbrăţişează. La un moment dat discutăm cu un locuitor şi acesta ne spune fel de fel de legende despre cum au ajuns munţi la ei. Apoi ne roagă să îl urmăm, ca să ne arete ceva incredibil, ajunşi în acel loc, rămânem înmărmuriţi de imensitatea stânci care, parcă, dă să cadă pe tine şi apa, ce în apropiere se aude, îţi crează o stare de inferioritate în faţa naturi. Aşa am făcut cunoştinţă cu acest loc ce se numeşte Lunca Florii, apoi noua noastră cunoştinţa ne propune să ne mai arate câteva lucruri frumoase. Acceptăm şi astfel mergând pe străzile oraşului şi întâlnim diverse case frumos colorate şi una dintre ele ne-a captat atenţia căci avea desenat pe faţada ei forma unui plic şi chiar adresa destinatarului... Din depărtări se zăreşte Obeliscul numit Lacrima Minerului din oraş, care stă mândru şi pare că vrea să arate că el este cel mai important. Ne luăm rămas bun de la ghidul nostru şi pornim din nou la drum, de această dată vom poposi peste noapte într-o localitate care parcă ne cheamă ca să petrecem mai mult timp vizitând-o, astfel că ne hotărâm să îi oferim ultima parte a zilei şi chiar o să înnoptăm în apropiere de comună Baia de fier. Pentru că în zonă avem de vizitat câteva peşteri şi anume: Peştera Muieri, Peştera Pârcălabului, Peştera Corbului şi Peştera Iedului, În pus aici există şi două biserici una dintre ele construită în jurul anului 1749, cunoscută ca Biserica Baia de Fier şi cea de a doua construită prin anii 1809, cunoscută sub numele de Biserica de lemn Sohodol. Iar în apropiere de această comună există şi Mănăstirea Hurezi construită între anii 1690 - 1693, avându-l ca ctitor pe Constantin Brâncoveanu, astăzi fiind considerată un adevărat monument istoric. Vom descoperi şi de ce această Mănăstire poartă numele de Hurezi, pentru că legenda este spusă şi astăzi tuturor celor care sunt curioşi, iar de vei întreba ţi se va răspunde că în perioada în care mănăstirea se construia, turcii erau pe aproape şi de teama lor meşterii lucrau la clădiri doar noapte, când cântau păsările huhurez, a cărui nume, astăzi, locaşul sfânt îl poartă. Chiar dacă ne-am abătut puţin de la drum a meritat, iar mâine ne vom întoarce puţin şi ne vom continua drumul prin comună Mateești.

Bonus: