Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai

Te-ai întrebat vreodată de unde vine numele oraşului Sinaia? Ei bine, dacă ţi-ai pus această întrebare, probabil ai descoperit că această denumire vine de la Mănăstirea Sinaia, care a fost zidită în anul 1695, de către ctitorul Mihai Cantacuzino. Se spune că marele boier a mers în pelerinaj în peninsula Sinai, ajungând până la Mănăstirea Sfânta Ecaterina, văzând măreţia şi splendoarea lucrării Domnului în acest lăcaş sfânt, s-a hotărât ca de îndată ce ajunge acasă să construiască o mănăstire care să se asemene cu cea văzută de el în călătorie. Acest lucru se observă în actul de fondațiune, cât şi denumirea pe care construcţia o v-a lua:

"Am zidit din temelie și am înălțat un schitişor, numindu-se Sinaia, după asemănarea Sinaiei cei mari și după-cum arată și Patriarchul Țarigradului Gavriil (1702), pe care Sinaia au numit-o bine făcând, îndemnându-se de multă dragoste și cucernicie ce avea către sfântul și de Dumnezeu umblatul muntele Sinaiei".

Dar acest articol este despre Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai şi vreau să vă spun câteva lucruri minunate despre ea. În primul rând, acest lăcaş are ca hram Schimbarea la Față şi nu Sfânta Ecaterina, cum este ea cunoscută în întreaga lume. Se presupune că ar fi cea mai veche mănăstire creștină în care viața monastică nu a fost întreruptă timp de 17 secole, cu toate că astăzi locuiesc, aici, doar câţiva monahi de mai multe naționalități. În interiorul mănăstirii se găseşte o bibliotecă care are o vastă colecţie de cărţi cu peste şase mii de exemplare, iar unele foarte vechi, tot aici, întâlnim şi o galerie de peste două mii de icoane, printre care sunt şi câteva de o mare raritate, protejate cu grijă în interiorul mănăstiri.
Cât despre Muntele Sinai din Egipt, pot să vă spun că este plin de istorie şi legende, unele dintre ele datând de pe vremea lui Moise, când acesta a mers cu oile la păscut şi a văzut un rug aprins care nu se consuma, fiind curios, Moise s-a apropiat de acel rug şi a auzit dintr-o dată o voce venind dinspre el spunându-i să nu se apropie căci este un pământ sfânt şi în următoarea clipă a văzut un înger. Astfel că el descoperă motivul pentru care a fost chemat de Domnul şi anume de a călăuzi poporul evreu spre țara Canaan şi scoaterea acestuia de sub robia faraonului, dar Moise era descurajat că nu are cum să arate poporului israelian ca el este cel ce îi va ajuta ca să găsească ţara mult dorită şi că prin el vorbeşte Domnul Dumnezeu, acesta va primi câteva daruri divine. Primul cadou ce îl primeşte este toiagul lui, care se va preschimba în şarpe, când era aruncat pe pământ, cel de al doilea dar era o mână albă, asemănătoare la culoare cu cea atinsă de lepră şi vindecată. Iar ultimul dar divin, primit de la Domnul a fost acela de a face miracole, astfel că israeliţii trebuiau să îl accepte şi să creadă că este trimisul lui Dumnezeu şi fără a mai sta pe gânduri, Moise se întoarce în Egipt şi va pribegi timp de 40 de ani în Peninsula Sinai până când va primi, în vârful Muntelui Sinai, cele 10 porunci pe două table de piatră. Istoria continuă, iar în perioada creştinismului timpuriu, când Imperiul Roman persecuta orice persoană care credea în Hristos, iar creştinii în încercarea lor de a se refugia, au reuşit să fugă pe Muntele Sinai, găsind adăpost şi construind mici comunităţi monahale. Iar în anul 330, mama Împăratului Constantin,  Sfânta Împărăteasă Elena, a pus prima piatră de temelie a Mănăstirii Sfânta Ecaterina, construind în locul Rugului Aprins unde Moise primise acea revelaţie, o mică biserică închinată Născătoarei de Dumnezeu și un mic adăpost cu chilii pentru monahi, care şi-au închinat viaţa luminii lui Dumnezeu. La două secole după ridicarea acestor clădiri, Împăratul Iustinian va da poruncă ca să se ridice o cetate mare, care să împrejmuiască biserica şi micul adăpost, o clădire puternică care să poată proteja acele locuri sfinte şi călugării. Şi pentru a fi sigur că nici un trib arab nu va profana acele aşezăminte, Împăratul Iustinian, aduce din Ţara Românească, câteva detaşamente de soldaţi valahi împreună cu familiile lor şi timp de sute de ani, strămoșii noştrii au adus o contribuţie importantă la protejarea şi construirea acestei mănăstirii, iar acest lucru este menţionat în izvoarele istorice, care spun că:

"Justinian a strămutat un număr de 100 de soldaţi, originari din Valahia, împreună cu familiile lor, asigurându-le case în afara mănăstirii pentru a locui, dar în acelaşi timp pentru a străjui mănăstirea şi a-i apăra pe călugări."

Această nouă clădire a fost denumită de ctitorul său, Împăratul Iustinian, Sfânta Mănăstire Împărătească de pe Muntele Sinai, unde a păşit Dumnezeu. Iar în timp devine cunoscută ca Mănăstirea Rugului Aprins şi îşi va păstra acest nume până în secolul al IX-lea. Când, într-o noapte un călugăr din mănăstire va primi o viziune cum că moaştele Sfintei Ecaterina se află îngropate pe vârful celui mai înalt munte din Sinai, mai târziu călugării aveau să coboare sfintele moaşte în mănăstire, unde se păstrează până astăzi, capul şi mâna stângă ale Sfintei Ecaterina într-o raclă de argint depusă în altarul lăcaşului şi astfel şi-a schimbat numele după cel al Sfintei Ecaterina, păstrat până în zilele noastre.
Dar istoria Mănăstirii Sfânta Ecaterina nu se încheie aici, căci în perioada lui Mohamed este semnat un decret de către acesta numit Ahtiname, prin care musulmanii au datoria de a-i apăra pe monahi și de a nu le percepe taxe. Apoi o dată cu cucerirea Egiptului de către Napoleon, acesta a luat sub protecţia sa această mănăstire şi chiar a refăcut zidurile care căzuseră din cauza ploilor torenţiale din anii 1798, iar de consolidarea clădirilor, mai târziu, se va ocupa statul Egiptean, din anii 1950.
Îmi doresc să pot vizita aceste locuri pline de minune şi credinţă, unde încă putem vedea cele mai vechi porţi din lemn de cedru funcţionabile, care încă nu li s-a schimbat nici măcar un cui. Aceste porţi numite Uşile lui Iustinian au peste 1400 de ani, acelaşi lucru se întâmplă şi cu acoperişul aşezării creştine, care stă sprijinit pe grinzile ce poartă mai multe inscripţii, iar una singură este amintită de arheologi şi istorici, cea care îi menţionează pe Împăratul Iustinian şi soţia sa, Teodora.

 Bonus:
Surse: Wikipedia 1
           Wikipedia 2
            Biblie - Exodul 3:1–22
                       - Exodul 4:1–20


Comentarii