Ateriză între cele două armate, soldaţii din ambele tabere erau îngroziţi de această neaşteptată apariţie şi începură a striga:
- Un demon! Un demon! Fugiţi are să ne mănânce!
- Linişte! strigă stăpânul demonului, continuând:
- Eu sunt regele Regatului Înţelepciuni vă ordon să vă pregătiţi pentru marea bătălie cu demonii care au ieşit din Iad! Nu avem timp de război între noi!
Şi până să mai zică ceva, pământul începu a se cutremura, vântul mai tare parcă bătea şi din îndepărtări răcnete de animale preistorice se auzeau, făcând ca cel mai curajos soldat să se sperie. Uitându-te în acea direcţie vedeai cum copaci erau azvârliţi înspre înaltul cerului smulşi parcă ca nişte firicele de iarbă. Soldaţi din Regatul Înţelepciuni au început să fugă care încotro, fără a mai putea gândi la ceva. Doar Soldaţi din Regatul Tehnologiei stăteau mândrii şi aşteptau pregătiţi de luptă să apară acele arătări hidoase. Generalul lor realiză că cei din Regatul Înţelepciuni nu au nicio şansă aşa că le ordonă să meargă în toate oraşele şi să încerce să le evacueze, le mai spuse să îi îndrepte pe toţi la fortăreaţa Cybernia din regatul lor, căci e singura fortăreaţă care poate să se apere fără ajutorul oamenilor... Văzând că oamenii din regatul său nu se puteau linişti, spuse:
- Dacă nu vreţi să vă salvaţi femeile şi copii voştri, atunci rămâneţi aici pe câmpul de luptă şi deveniţi mâncare pentru demoni! Eu am să încerc, împreună cu armata regatului Tehnologic, să vă acord ceva timp până veţi putea ajunge în siguranţă la acea cetate! Şi trimiteţi soli în lume ca să anunţaţi că Iadul şi-a trimis armatele pe Pământ şi aşteptăm întăriri aici pe câmp! Generale Suprem mergi şi pregăteşte cele necesare pentru răniţi în fortăreaţa Cybernia.
- Dar... încercă să zică ceva generalul suprem care era de fapt soţia sa
- Sss! şi îi dărui un sărut pe buze, apoi îi şopti la ureche:
- Draga mea, am să mă întorc la tine! Te rog vorbeşte cu fratele tău şi vezi dacă poate să mai trimită oameni aici! Ştiu că îţi este greu! Dar vreau să fi în siguranţă pentru că te iubesc!
Ea a vrut să îi spună ceva dar el sări pe demonul zburător şi îşi luă avânt spre hoarda de demoni care era din ce în ce mai aproape! Se gândea că nu prea are ce să facă doar cu a sa sabie şi o ciudăţenie care zboară, dar are să le dea răgaz oamenilor să se retragă spre acea cetate. Apoi gândul îi fugi la iubita sa soţie care îl va aştepta să se întoarcă acasă, frecându-şi capul ca să-şi alunge gândurile zise :
- De parcă eu aş vrea să mor aici? Nu vreau! Şi am să mă întorc la tine şi mort de aş fi!
- Ce ai păţit mărite rege? Îţi este frică? strigă generalul căci observă că regele începuse a da înapoi...
- Nu îmi este frică de moarte! Doar că mă gândeam că o să pieriţi repede dacă nu am să vă ajut! zise rânjind către general.
- Bun! Atunci hai să vedem care omoară cei mai mulţi demoni! Eu sau tu! zise generalul, după ce văzu că regele îşi veni în fire şi se avântă în lupta cu demonii...
Pierduseră numărul orelor de când au început să omoare demoni, aproape că nu mai aveau forţă să lupte şi soldaţi mureau unul câte unul, se înserase când regele îl strigă pe general:
- Nu mai avem mulţi oameni! Să începem să ne retragem spre fortăreaţă! văzând că generalul nu zicea nimic, strigă şi mai tare:
- Mă auzi generale?
- Te aud! Dar nu putem lăsa răniţi în urmă!
- Toţi soldaţi care încă mai pot merge să îşi ajute camarazi până la postul de prim ajutor! Eu am să vă dau ceva răgaz ca să ajungeţi în siguranţă! strigă comanda regele
- Hei! spuse supărat generalul
- Ce este?
- Cum ce? Eu sunt comandantul aici! spuse şi mai nervos
- Bine! Bine! Dă tu comanda! zise râzând regele
- Soldaţi retragerea în Cybernia! Luaţi şi răniţii cu voi!
- Da să trăiţi! spuseră cu toţi bucuroşi de a scăpa din iadul în care luptaseră de atâta timp
- Generale tu apăra pământul şi eu o să apăr cerul ca să nu treacă nici un demon! spuse regele care încă râdea...
- Lasă că ştiu eu ce am de făcut! Vezi numa să nu mori!
- Bine! şi începu să râdă şi mai tare
- De ce râzi?
- Pentru că eşti atât de îngrijorat de siguranţa mea! Mulţumesc! şi îşi înclină capul cu respect în faţa generalului, acesta se înroşi şi deveni timid, până în acel moment nimeni nu îi mulţumise că îşi făcea griji, nici măcar al său rege nu ia mulţumit pentru siguranţa care o emana în jurul lui...
- Nu îmi fac griji pentru tine! Îmi fac griji pentru oameni mei! spuse într-un târziu generalul
- Bine! Ai dreptate generale! şi iar începu să râdă cu poftă
Generalul vru să mai zică ceva, dar în zări apăru un nou val de demoni, strânse din dinţi şi se aventură cu sabia în mână spre demoni. Nici regele nu se lăsă mai prejos şi începu să atace unu câte unu demonii zburători. La un moment dat îl văzu pe general prins de un demon imens care deschise gura ca să îl înghită. Fără a cugeta puţin îşi făcu curaj şi tăie dintr-o lovitură mâna demonului, după care îl prinse pe general şi părăsiră câmpul de luptă. Generalul se zbătu şi strigă să îl lase să se lupte, căci încă mai poate lupta, dar regele foarte calm spuse:
- Le-am dat destul răgaz ca să ajungă la fortăreaţă! Încă mai avem pentru ce luptă! Nu este cazul să murim aici! Nu încă şi nu aşa! Este timpul să ne echipăm cu cele mai bune arme! Ştiu că aveţi arme mortale! Dar aţi preferat să luptaţi cu noi doar cu săbii! Ştiu că sunteţi mândri şi că vă doriţi lupte cinstite Dar nu este cazul Acum ne vom ...
- Lasă-mă! Lasă-mă să lupt cu ei!
- O să mai ai ocazia să lupţi cu ei dar nu acum!
Văzând că nu are cum să îl convingă pe acest rege încăpăţânat, se resemnă şi se potoli, aştepta să ajungă în fortăreaţă să îşi vadă camarazii de arme! Era totuşi fericit că nu a murit nimeni şi că încă mai trăieşte! Se gândi că are să ceară ministerului de război acele arme din particule de lumină, îşi zise:
- Sunt convins că vor fi eficiente pe demoni! Lor le este frică de lumină şi acele săbii sunt doar din lumină! Da! Am să îi omor pe toţi!
- Ai zis ceva? Nu prea te aud că sunt curenţii de aer prea mari! strigă regele spre general
- Nu am zis nimic! strigă iar supărat generalul.
- Înţeleg! zise regele
- Ce înţelegi? Doar ţi-.am zis că nu am zis nimic! se înfurie generalul
- Ştiu! Ştiu! şi începu să râdă regele.
- Un demon! Un demon! Fugiţi are să ne mănânce!
- Linişte! strigă stăpânul demonului, continuând:
- Eu sunt regele Regatului Înţelepciuni vă ordon să vă pregătiţi pentru marea bătălie cu demonii care au ieşit din Iad! Nu avem timp de război între noi!
Şi până să mai zică ceva, pământul începu a se cutremura, vântul mai tare parcă bătea şi din îndepărtări răcnete de animale preistorice se auzeau, făcând ca cel mai curajos soldat să se sperie. Uitându-te în acea direcţie vedeai cum copaci erau azvârliţi înspre înaltul cerului smulşi parcă ca nişte firicele de iarbă. Soldaţi din Regatul Înţelepciuni au început să fugă care încotro, fără a mai putea gândi la ceva. Doar Soldaţi din Regatul Tehnologiei stăteau mândrii şi aşteptau pregătiţi de luptă să apară acele arătări hidoase. Generalul lor realiză că cei din Regatul Înţelepciuni nu au nicio şansă aşa că le ordonă să meargă în toate oraşele şi să încerce să le evacueze, le mai spuse să îi îndrepte pe toţi la fortăreaţa Cybernia din regatul lor, căci e singura fortăreaţă care poate să se apere fără ajutorul oamenilor... Văzând că oamenii din regatul său nu se puteau linişti, spuse:
- Dacă nu vreţi să vă salvaţi femeile şi copii voştri, atunci rămâneţi aici pe câmpul de luptă şi deveniţi mâncare pentru demoni! Eu am să încerc, împreună cu armata regatului Tehnologic, să vă acord ceva timp până veţi putea ajunge în siguranţă la acea cetate! Şi trimiteţi soli în lume ca să anunţaţi că Iadul şi-a trimis armatele pe Pământ şi aşteptăm întăriri aici pe câmp! Generale Suprem mergi şi pregăteşte cele necesare pentru răniţi în fortăreaţa Cybernia.
- Dar... încercă să zică ceva generalul suprem care era de fapt soţia sa
- Sss! şi îi dărui un sărut pe buze, apoi îi şopti la ureche:
- Draga mea, am să mă întorc la tine! Te rog vorbeşte cu fratele tău şi vezi dacă poate să mai trimită oameni aici! Ştiu că îţi este greu! Dar vreau să fi în siguranţă pentru că te iubesc!
Ea a vrut să îi spună ceva dar el sări pe demonul zburător şi îşi luă avânt spre hoarda de demoni care era din ce în ce mai aproape! Se gândea că nu prea are ce să facă doar cu a sa sabie şi o ciudăţenie care zboară, dar are să le dea răgaz oamenilor să se retragă spre acea cetate. Apoi gândul îi fugi la iubita sa soţie care îl va aştepta să se întoarcă acasă, frecându-şi capul ca să-şi alunge gândurile zise :
- De parcă eu aş vrea să mor aici? Nu vreau! Şi am să mă întorc la tine şi mort de aş fi!
- Ce ai păţit mărite rege? Îţi este frică? strigă generalul căci observă că regele începuse a da înapoi...
- Nu îmi este frică de moarte! Doar că mă gândeam că o să pieriţi repede dacă nu am să vă ajut! zise rânjind către general.
- Bun! Atunci hai să vedem care omoară cei mai mulţi demoni! Eu sau tu! zise generalul, după ce văzu că regele îşi veni în fire şi se avântă în lupta cu demonii...
Pierduseră numărul orelor de când au început să omoare demoni, aproape că nu mai aveau forţă să lupte şi soldaţi mureau unul câte unul, se înserase când regele îl strigă pe general:
- Nu mai avem mulţi oameni! Să începem să ne retragem spre fortăreaţă! văzând că generalul nu zicea nimic, strigă şi mai tare:
- Mă auzi generale?
- Te aud! Dar nu putem lăsa răniţi în urmă!
- Toţi soldaţi care încă mai pot merge să îşi ajute camarazi până la postul de prim ajutor! Eu am să vă dau ceva răgaz ca să ajungeţi în siguranţă! strigă comanda regele
- Hei! spuse supărat generalul
- Ce este?
- Cum ce? Eu sunt comandantul aici! spuse şi mai nervos
- Bine! Bine! Dă tu comanda! zise râzând regele
- Soldaţi retragerea în Cybernia! Luaţi şi răniţii cu voi!
- Da să trăiţi! spuseră cu toţi bucuroşi de a scăpa din iadul în care luptaseră de atâta timp
- Generale tu apăra pământul şi eu o să apăr cerul ca să nu treacă nici un demon! spuse regele care încă râdea...
- Lasă că ştiu eu ce am de făcut! Vezi numa să nu mori!
- Bine! şi începu să râdă şi mai tare
- De ce râzi?
- Pentru că eşti atât de îngrijorat de siguranţa mea! Mulţumesc! şi îşi înclină capul cu respect în faţa generalului, acesta se înroşi şi deveni timid, până în acel moment nimeni nu îi mulţumise că îşi făcea griji, nici măcar al său rege nu ia mulţumit pentru siguranţa care o emana în jurul lui...
- Nu îmi fac griji pentru tine! Îmi fac griji pentru oameni mei! spuse într-un târziu generalul
- Bine! Ai dreptate generale! şi iar începu să râdă cu poftă
Generalul vru să mai zică ceva, dar în zări apăru un nou val de demoni, strânse din dinţi şi se aventură cu sabia în mână spre demoni. Nici regele nu se lăsă mai prejos şi începu să atace unu câte unu demonii zburători. La un moment dat îl văzu pe general prins de un demon imens care deschise gura ca să îl înghită. Fără a cugeta puţin îşi făcu curaj şi tăie dintr-o lovitură mâna demonului, după care îl prinse pe general şi părăsiră câmpul de luptă. Generalul se zbătu şi strigă să îl lase să se lupte, căci încă mai poate lupta, dar regele foarte calm spuse:
- Le-am dat destul răgaz ca să ajungă la fortăreaţă! Încă mai avem pentru ce luptă! Nu este cazul să murim aici! Nu încă şi nu aşa! Este timpul să ne echipăm cu cele mai bune arme! Ştiu că aveţi arme mortale! Dar aţi preferat să luptaţi cu noi doar cu săbii! Ştiu că sunteţi mândri şi că vă doriţi lupte cinstite Dar nu este cazul Acum ne vom ...
- Lasă-mă! Lasă-mă să lupt cu ei!
- O să mai ai ocazia să lupţi cu ei dar nu acum!
Văzând că nu are cum să îl convingă pe acest rege încăpăţânat, se resemnă şi se potoli, aştepta să ajungă în fortăreaţă să îşi vadă camarazii de arme! Era totuşi fericit că nu a murit nimeni şi că încă mai trăieşte! Se gândi că are să ceară ministerului de război acele arme din particule de lumină, îşi zise:
- Sunt convins că vor fi eficiente pe demoni! Lor le este frică de lumină şi acele săbii sunt doar din lumină! Da! Am să îi omor pe toţi!
- Ai zis ceva? Nu prea te aud că sunt curenţii de aer prea mari! strigă regele spre general
- Nu am zis nimic! strigă iar supărat generalul.
- Înţeleg! zise regele
- Ce înţelegi? Doar ţi-.am zis că nu am zis nimic! se înfurie generalul
- Ştiu! Ştiu! şi începu să râdă regele.
Se uitară unul la celălalt şi fără a mai scoate un cuvinţel, au ajuns cu bine la fortăreaţa Cybernia. După confirmare li se deschiseră porţile şi intrară în cetate, cei doi se despărţiră şi fiecare se îndreptă spre drumul său. Regele abia aştepta să îşi vadă soţia şi să îi spună cât de dor ia fost de ea, mai ştia că va trebui să facă ceva în legătură cu demonul zburător ce l-a domesticit! Se gândi că mai bine pleacă din fortăreaţă, căci dacă o să lase singur acel demon ori o să fie omorât ori o să omoare oameni. Va trebui să acţioneze rapid, astfel încât omenirea să aibă de câştigat altfel întreaga rasă umană va pieri! Şi chiar dacă un singur demon nu prea contează, ştia că cu ajutorul lui putea să salveze măcar câţiva oameni! Şi dacă el va demonstra cum să domesticeşti un demon, poate vor mai exista oameni dornici de putere şi destul de curajoşi încât să domesticească demoni. Încă nu era sigur dar avea un sentiment ciudat în legătură cu fortăreaţa şi speră din suflet ca aceasta să nu cedeze acelor monştri înfiorători...
Se hotărî să nu se mai gândească momentan la nimic şi să îşi găsească soţia, măcar să îi spună cât de frumoasă este. În aşezarea pentru refugiaţii din Regatul Înţelepciuni, nu dăduse de ea, încerca prin toată fortăreaţa să o găsească...
- Ce chin! Şi vroiam să o văd atât de mult! Unde eşti floricica mea de mai? Ştiu că eşti bine! Dar aş vrea să te găsesc mai repede! zise printre suspine regele şi auzi strigătele santinelelor de strajă:
- Inamic la est şi vest!
Şi în următoarea clipă începură să ardă torţele imense din turnurile dinspre est şi vest! Apoi începu a bate şi clopotele din biserică, iar cetăţenii ce se aflau în acele zone se grăbiră se le părăsească şi să se îndrepte spre centru oraşului...
Se hotărî să nu se mai gândească momentan la nimic şi să îşi găsească soţia, măcar să îi spună cât de frumoasă este. În aşezarea pentru refugiaţii din Regatul Înţelepciuni, nu dăduse de ea, încerca prin toată fortăreaţa să o găsească...
- Ce chin! Şi vroiam să o văd atât de mult! Unde eşti floricica mea de mai? Ştiu că eşti bine! Dar aş vrea să te găsesc mai repede! zise printre suspine regele şi auzi strigătele santinelelor de strajă:
- Inamic la est şi vest!
Şi în următoarea clipă începură să ardă torţele imense din turnurile dinspre est şi vest! Apoi începu a bate şi clopotele din biserică, iar cetăţenii ce se aflau în acele zone se grăbiră se le părăsească şi să se îndrepte spre centru oraşului...
Bonus:
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Sunteti de acord sa nu scrieti niciun material abuziv, obscen, vulgar, calomnios, de ura, amenintare, orientare-sexuala sau orice alt material care poate viola prevederile legale ale tarii dumneavoastra, ale tarii unde „Despre-tot-si-nimic” este gazduit sau ale legislatiei internationale. Nerespectarea acestor prevederi poate duce la blocarea imediata si permanenta insotita de notificarea Internet Service Provider-ului dumneavoastra daca vom considera necesar. Adresele IP ale tuturor mesajelor sunt inregistrate pentru a ajuta la respectarea acestor condiţii. Sunteti de acord ca „Despre-tot-si-nimic” sa aiba dreptul de a sterge, modifica, muta sau inchide orice subiect in orice moment in care considera necesar. Ca utilizator sunteti de acord ca orice informatie introdusa sa fie stocata in baza de date. Aceste informatii nu vor fi dezvaluite niciunei terte parti fara acordul dumneavoastra, iar „Despre-tot-si-nimic” nu poate fi considerat responsabil pentru vreo incercare de hacking care poate duce la compromiterea datelor.