- Am reuşit să descoperim Altarul Teleportărilor! Nu pot să cred că există acest Altar! Acele papirusuri şi-au meritat bani!
- Da stăpâne aşa este! Dar înainte să intrăm în Altar ar trebui să descifrăm ce scrie despre el pe pereţii peşterii!
- Ştiu! Dă poruncă să nu se apropie nimeni de Altar până când nu vom termina de tradus însemnele! Şi trimite la mine şi şeful arheolog!
- Da stăpâne!şi fără să mai spună ceva plecă din cortul regelui...
Între timp regele se gândea că după ce vor găsi şi intrarea în Altar, o să facă publică descoperirea. Încă nu a descifrat misterul dispariţiilor din ultima perioadă de timp...
- Până acum sunt 20 de dispariţii! Toţi oamenii ce lipsesc au familii de întreţinut şi nici unu nu şi-a arătat intenţia de a părăsi şantierul! Off! E atât de complicat! Trebuie să îi găsesc numaidecât! zise regele
- Stăpâne! M-ai chemat? se auzi o voce din exteriorul cortului
- Da! Intră te rog! Vreau să îmi spui cum stăm cu descifratul hieroglifelor de pe culoarele peşterii şi din exteriorul Altarului?
- Stăpâne nu putem să le descifrăm! Nu sunt în egipteană! Am presupus că ar fi scrise în maiaşa, dar când am încercat să traducem nu am reuşit! Ar trebui să nu ne aventurăm până la intrarea în Altar! Dar dacă o să o facem va fi foarte periculos, mai ales că nu ştim ce fel de Altar este!
- Înţeleg! Dar dacă nu vom reuşi să le descifrăm, atunci tot va trebui să mergem în Altar! Şi sincer să fiu sunt şi curios cum funcţionează acel mecanism uriaş, care deschide porţile Altarului! Ce zici dacă în zilele ce urmează să formăm o echipă de cercetare în apropierea intrării? Vă voi însoţi şi eu, căci vreau să găsesc oameni care au dispărut pe perioada săpăturilor!
- Bine stăpâne! Am să selectez cei mai buni oameni pentru investigarea hieroglifelor în cel mai scurt timp posibil! zicând acestea se retrase.
Trecuse o săptămână până când au creat o echipă de explorare a ruinelor, între timp dispariţiile au continuat, toţi cei care s-au aventurat în apropierea Altarului au dispărut fără urmă! Astfel că în cea de-a opta zi au intrat în peşteră spre a descoperi misterul din spatele acestui Altar! Iar stăpânul şantierului, împreună cu 10 soldaţi din garda sa se alătură grupului de cercetători ce era compus din 19 profesori şi arheologi de egipteană antică şi 15 savanţi în tehnologie antică!
Fiecare grup spera să descopere ceva, fiecare spera să îşi realizeze visul mult dorit! Astfel că fără a se mai gândi deloc au pătruns până la Porţile incredibil de mari ale Altarului! Aveau peste 50 de metri înălţime şi o lăţime de peste 30 de metri, făurite din cel mai bun aur şi cu pietre de o raritate mare, iar în Centru Porţii exista un diamante cu un diametru de aproape 75 cm. Doar uitându-te din depărtări la acele Porţi că realizai imediat cât de mic eşti! În plus în partea dreaptă exista un mecanism imens, cu roţi care se îmbinau perfect, o pârghie care se întindea până deasupra porţilor şi probabil odată declanşant sistemul ar fi deschis porţile, aceasta a fost presupunerea savanţilor, tot ce mai aveau de făcut era să descopere unde anume se afla pârghia de pornire a sistemului.
În faţa porţilor se afla un cerc de ritual şi după câteva cercetări amănunţite, realizară profesori că a fost desenat cu sânge şi că este într-o egipteană arhaică probabil din perioada Dinastiei Timpurii, încercând să descifreze ce însemnătate are ritualul acesta, au rugat ca toţi cei prezenţi să nu atingă cercul. Ascultând rugămintea arheologilor, stăpânul ordonă celor prezenţi să nu calce pe acel ritual.
Apoi îşi luă garda şi începu să cerceteze încăperea foarte atent, observă că în peşteră existau balcoane interioare, dar nici un acces spre ele, se vedea clar şi găurile din spatele lor, aşa că presupuse că intrarea se făcea din Altar, rugă pe unul din soldaţii săi să încerce să escaladeze pereţii spre a ajunge la cel mai apropiat balcon.
Curiozitatea lui creştea tot mai mult, pe parcurs ce descoperea tot conţinutul imensei peşteri, observă pe jos mormanele de oase, unele foarte mari, apoi diferite arme, unele erau preistorice şi se gândi că probabil această peşteră a fost locuită de oameni primitivi până a fost înălţat aici Altarul de Teleportare. Speră să schimbe istoria teleportându-se în trecut până în momentul în care a început războiul dintre cele două state. Vroia să îndrepte greşeala sa care a provocat multe efectele nocive statului său şi dacă ar renunţa la căsătoria să cu prinţesa din Regatul Tehnologiei, probabil războiul dintre state nu ar mai avea loc...
Între timp observă ceva ciudat în partea stângă a porţilor. Acolo se afla o ladă cu o înălţime de un metru şi cu o latine de 90 de cm, au tot presupus ce ar putea fi dar nu îi găseau rostul, aşa că se hotărâră să cerceteze şi interiorul ei! Rugă pe unul din soldaţi să investigheze interiorul cutiei şi după puţin timp de când cerceta spuse:
- Sunt osemintele unui om aici şi ţine strâns un sul de hârtie, am să îl iau acum! şi fără să mai zică ceva ieşi afară şi înmână papirusul stăpânului său. Acesta din urmă, luă papirusul şi chemă la el pe şeful arheolog înmânându-i-l îi spuse:
- Vreau să arunci acum o privire peste el! Şi să îmi spui ce scrie acolo!
- Pare a fi chineză, hei Georgie vino să traduci ceva!
- Ok! Ce vrei să să traduc? spuse Georgie
Şi luând papirusul, rescrise textul pe carneţelul său, nu părea complicat, aşa că încercă să traducă următorul text:
我是最后的幸存者
我不知道我能站在这里多久
如果我能跑
他们找到了我
- Da stăpâne aşa este! Dar înainte să intrăm în Altar ar trebui să descifrăm ce scrie despre el pe pereţii peşterii!
- Ştiu! Dă poruncă să nu se apropie nimeni de Altar până când nu vom termina de tradus însemnele! Şi trimite la mine şi şeful arheolog!
- Da stăpâne!şi fără să mai spună ceva plecă din cortul regelui...
Între timp regele se gândea că după ce vor găsi şi intrarea în Altar, o să facă publică descoperirea. Încă nu a descifrat misterul dispariţiilor din ultima perioadă de timp...
- Până acum sunt 20 de dispariţii! Toţi oamenii ce lipsesc au familii de întreţinut şi nici unu nu şi-a arătat intenţia de a părăsi şantierul! Off! E atât de complicat! Trebuie să îi găsesc numaidecât! zise regele
- Stăpâne! M-ai chemat? se auzi o voce din exteriorul cortului
- Da! Intră te rog! Vreau să îmi spui cum stăm cu descifratul hieroglifelor de pe culoarele peşterii şi din exteriorul Altarului?
- Stăpâne nu putem să le descifrăm! Nu sunt în egipteană! Am presupus că ar fi scrise în maiaşa, dar când am încercat să traducem nu am reuşit! Ar trebui să nu ne aventurăm până la intrarea în Altar! Dar dacă o să o facem va fi foarte periculos, mai ales că nu ştim ce fel de Altar este!
- Înţeleg! Dar dacă nu vom reuşi să le descifrăm, atunci tot va trebui să mergem în Altar! Şi sincer să fiu sunt şi curios cum funcţionează acel mecanism uriaş, care deschide porţile Altarului! Ce zici dacă în zilele ce urmează să formăm o echipă de cercetare în apropierea intrării? Vă voi însoţi şi eu, căci vreau să găsesc oameni care au dispărut pe perioada săpăturilor!
- Bine stăpâne! Am să selectez cei mai buni oameni pentru investigarea hieroglifelor în cel mai scurt timp posibil! zicând acestea se retrase.
Trecuse o săptămână până când au creat o echipă de explorare a ruinelor, între timp dispariţiile au continuat, toţi cei care s-au aventurat în apropierea Altarului au dispărut fără urmă! Astfel că în cea de-a opta zi au intrat în peşteră spre a descoperi misterul din spatele acestui Altar! Iar stăpânul şantierului, împreună cu 10 soldaţi din garda sa se alătură grupului de cercetători ce era compus din 19 profesori şi arheologi de egipteană antică şi 15 savanţi în tehnologie antică!
Fiecare grup spera să descopere ceva, fiecare spera să îşi realizeze visul mult dorit! Astfel că fără a se mai gândi deloc au pătruns până la Porţile incredibil de mari ale Altarului! Aveau peste 50 de metri înălţime şi o lăţime de peste 30 de metri, făurite din cel mai bun aur şi cu pietre de o raritate mare, iar în Centru Porţii exista un diamante cu un diametru de aproape 75 cm. Doar uitându-te din depărtări la acele Porţi că realizai imediat cât de mic eşti! În plus în partea dreaptă exista un mecanism imens, cu roţi care se îmbinau perfect, o pârghie care se întindea până deasupra porţilor şi probabil odată declanşant sistemul ar fi deschis porţile, aceasta a fost presupunerea savanţilor, tot ce mai aveau de făcut era să descopere unde anume se afla pârghia de pornire a sistemului.
În faţa porţilor se afla un cerc de ritual şi după câteva cercetări amănunţite, realizară profesori că a fost desenat cu sânge şi că este într-o egipteană arhaică probabil din perioada Dinastiei Timpurii, încercând să descifreze ce însemnătate are ritualul acesta, au rugat ca toţi cei prezenţi să nu atingă cercul. Ascultând rugămintea arheologilor, stăpânul ordonă celor prezenţi să nu calce pe acel ritual.
Apoi îşi luă garda şi începu să cerceteze încăperea foarte atent, observă că în peşteră existau balcoane interioare, dar nici un acces spre ele, se vedea clar şi găurile din spatele lor, aşa că presupuse că intrarea se făcea din Altar, rugă pe unul din soldaţii săi să încerce să escaladeze pereţii spre a ajunge la cel mai apropiat balcon.
Curiozitatea lui creştea tot mai mult, pe parcurs ce descoperea tot conţinutul imensei peşteri, observă pe jos mormanele de oase, unele foarte mari, apoi diferite arme, unele erau preistorice şi se gândi că probabil această peşteră a fost locuită de oameni primitivi până a fost înălţat aici Altarul de Teleportare. Speră să schimbe istoria teleportându-se în trecut până în momentul în care a început războiul dintre cele două state. Vroia să îndrepte greşeala sa care a provocat multe efectele nocive statului său şi dacă ar renunţa la căsătoria să cu prinţesa din Regatul Tehnologiei, probabil războiul dintre state nu ar mai avea loc...
Între timp observă ceva ciudat în partea stângă a porţilor. Acolo se afla o ladă cu o înălţime de un metru şi cu o latine de 90 de cm, au tot presupus ce ar putea fi dar nu îi găseau rostul, aşa că se hotărâră să cerceteze şi interiorul ei! Rugă pe unul din soldaţi să investigheze interiorul cutiei şi după puţin timp de când cerceta spuse:
- Sunt osemintele unui om aici şi ţine strâns un sul de hârtie, am să îl iau acum! şi fără să mai zică ceva ieşi afară şi înmână papirusul stăpânului său. Acesta din urmă, luă papirusul şi chemă la el pe şeful arheolog înmânându-i-l îi spuse:
- Vreau să arunci acum o privire peste el! Şi să îmi spui ce scrie acolo!
- Pare a fi chineză, hei Georgie vino să traduci ceva!
- Ok! Ce vrei să să traduc? spuse Georgie
Şi luând papirusul, rescrise textul pe carneţelul său, nu părea complicat, aşa că încercă să traducă următorul text:
我是最后的幸存者
我不知道我能站在这里多久
如果我能跑
他们找到了我
După nici 15 minute reuşi să traducă textul şi începu să se agite, realiză că textul nu putea să fie foarte vechi, cel mult să fi fost scris în urmă cu 2000-3000 de ani, dar cercul de ritual datează de cel puţin 20 de mii de ani, asta înseamnă că nu sunt primi care au descoperit Altarul şi probabil expediţia chinezească a fost un eşec. Hotărî să îi arate stăpânului prima oară traducerea, începuse să îi fie frică de când a terminat de tradus! Spera că există o explicaţie logică la acest text, nu înţelegea ce s-a întâmplat cu acea expediţie, de ce nu au scris mai multe detalii... Ajuns lângă stăpânul şantierului spuse:
- Stăpâne, am reuşit să traduc conţinutul papirusului!
- Serios Georgie? Şi ce scrie?
- Scrie următoarele că:
Sunt ultimul supravieţuitor
Şi nu ştiu cât mai rezist aici în ladă
Dacă aş putea oare să fug
M-au găsit
- Cam problematică această traducere! Cine la găsit? De ce e singur? Cum au ajuns în acea situaţie? începu să întrebe stăpânul după ce auzi toată traducerea
- Nu ştiu! şi Georgie fusese întrerupt dintr-o dată de către şeful arheologilor
- Stăpâne dă ordin de retragere! Acest Altar aparţine lui Apophis, zeul şarpe şi este un rău în persoană, toţi oamenii antici se temeau de el! Dacă erau prinşi de acest zeu, erau aspru pedepsiţi!
- De unde şti asta? Nu cred că este un Altar al lui Apophis! Ce ar căuta aici atunci aceste porţi mari de aur? Parcă el era zeul care îşi dorea să cucerească cerul şi soarele! Nu îl asculta stăpâne! spuse unul din cercetători care studiase şi el cercul ritualului.
- Dacă nu mă crezi, atunci aruncă o picătură de sânge pe Porţi şi ai să vezi că se vor deschide şi din ele are să iese armata de demoni a lui Apophis! spuse supărat şeful arheologilor.
Stăpânu stătu ce stătu şi încerca a se gândi dacă va renunţa sau nu la Altar, tot gândind din primul balcon îl strigă soldatul:
- Am ajuns stăpâne! Nu este nici o legătură cu încăperea ce e în spatele balconului! Pare cioplită în piatră şi nu are nici măcar o întredeschidere spre o altă încăpere! Ce e curios e că pe jos în cameră sunt doar resturi de oseminte!
- Bun! Hai jos că plecăm la corturi! Toată lumea să se pregătească că vom părăsi peştera! Aş prefera să nu mai rămân aici nici măcar un minut! Aşa că strânge-ţi echipamentele şi veniţi la ieşire!
Îşi aştepta soldatul care mai avea foarte puţin până să ajungă din nou jos, se întoarse cu părere de rău spre Porţile Altarului şi văzu că acel profesor încăpăţânat îşi tăiase mâna, lăsând să îi curgă sânge pe palmă atinse Porţile şi în clipa următoare el luă foc împreună cu toţi cei ce se aflau în apropierea lor! Apoi mecanismul porţi începu să se mişte şi cu cât se extindea focul mai mult cu atât şi uşile se deschideau mai tare! Frica îl cuprinse, nu putea să spună nimic, ceea ce apăruse de după Porţi era de neimaginat! Monştrii preistorici apăreau, uni au început să se târâie pe pereţii peşterii, alţi au început să zboare şi să prindă oameni cu ghearele lor, ducându-i pe balcoane unde erau mâncaţi, alţi când păşeau cutremurau pământul şi apucau orice om ce se afla în raza lor şi îi înghiţeau ca şi când nu erau decât nişte insecte. Încercă să îşi revină în simţiri, dar fără succes, la un moment dat unul din demoni zburători se repezi înspre el şi-l prinse între ghiare, îl zvârli în sus şi dădu să îl înghită. Realiză că acesta îi este sfârşitul, dacă nu are să îşi revină, aşa că îşi făcu curaj şi strigând ca să se îmbărbăteze, prinse arătarea de cioc şi cu forţa o înclina ba în stânga ba în dreapta cu toată forţa sa! Încercă disperat să o îmblânzească şi până la urmă reuşi să o ghideze spre ieşirea din peşteră!
- Nu pot muri aici! Nu încă! Toţi au murit! Trebuie să le spun tuturor să fugă! Şi eu trebuie să mă întorc la scumpa mea! se încurajă el
Ieşind din peştera în zbor pe demon, observă că şi aici totul era prea târziu, căci demoni apăruseră şi acolo, nu mai era nimeni în viaţă. Se hotărî să plece numai decât acasă, fără a se uita înapoi, zbură pe demon până la al său palat şi nu se dădu jos nici aici, vroia să îşi vadă soţia cât mai repede posibil. Iar pentru că nu a găsit-o, întrebă majordomul unde este şi află că plecase pe câmpul de luptă dinspre est cu toată armata regatului... Auzind despre ce este vorba, hotărî să meargă şi el pe front, trebuia să găsească o soluţie pentru regat dacă are să ajungă demoni până aici. Ştia că regatul său să axat doar pe cunoaştere şi înţelepciune şi că forţă armată nu putea să distrugă nici măcar un demon, echipamentele armatei sale erau vechi dar regatul cu care duceau războiul de atâţia ani era foarte bine echipat, de la tunuri laser la armuri uşoare care sclipesc în bătaia soarelui, dar care sunt mai rezistente ca orice altă armură ce a existat vreodată, aşa că îşi zise:
- Acest război, de la început a fost un necaz pentru Regatul Înţelepţilor! Dacă ne-ar asculta măcar regele lor! Ce aş putea face acum? O să merg să le spun de pericolul iminent? Să le cer ajutorul? Nu, nu se poate! Ei sunt duşmani ai statului! De ce să mă ajute? Mereu au vrut cunoaşterile noastre! Vor doar să construiască tehnologii noi! Vor să distrugă toată înţelepciunea ce am păstrat-o de atâta timp şi am primit-o din veacuri de la străbuni! Ce să fac? Ce e de făcut? Nu pot să le dau mai multă cunoaştere! Nu pot să le dezvălui secretele străbunilor... şi tot aşa vorbind cu el, ajunse în dreptul unui defileu îngust în care cele două armate erau pregătite să ducă lupta de supremaţie şi de asuprire a celui ce avea să piardă acest război decisiv!
- Stăpâne, am reuşit să traduc conţinutul papirusului!
- Serios Georgie? Şi ce scrie?
- Scrie următoarele că:
Sunt ultimul supravieţuitor
Şi nu ştiu cât mai rezist aici în ladă
Dacă aş putea oare să fug
M-au găsit
- Cam problematică această traducere! Cine la găsit? De ce e singur? Cum au ajuns în acea situaţie? începu să întrebe stăpânul după ce auzi toată traducerea
- Nu ştiu! şi Georgie fusese întrerupt dintr-o dată de către şeful arheologilor
- Stăpâne dă ordin de retragere! Acest Altar aparţine lui Apophis, zeul şarpe şi este un rău în persoană, toţi oamenii antici se temeau de el! Dacă erau prinşi de acest zeu, erau aspru pedepsiţi!
- De unde şti asta? Nu cred că este un Altar al lui Apophis! Ce ar căuta aici atunci aceste porţi mari de aur? Parcă el era zeul care îşi dorea să cucerească cerul şi soarele! Nu îl asculta stăpâne! spuse unul din cercetători care studiase şi el cercul ritualului.
- Dacă nu mă crezi, atunci aruncă o picătură de sânge pe Porţi şi ai să vezi că se vor deschide şi din ele are să iese armata de demoni a lui Apophis! spuse supărat şeful arheologilor.
Stăpânu stătu ce stătu şi încerca a se gândi dacă va renunţa sau nu la Altar, tot gândind din primul balcon îl strigă soldatul:
- Am ajuns stăpâne! Nu este nici o legătură cu încăperea ce e în spatele balconului! Pare cioplită în piatră şi nu are nici măcar o întredeschidere spre o altă încăpere! Ce e curios e că pe jos în cameră sunt doar resturi de oseminte!
- Bun! Hai jos că plecăm la corturi! Toată lumea să se pregătească că vom părăsi peştera! Aş prefera să nu mai rămân aici nici măcar un minut! Aşa că strânge-ţi echipamentele şi veniţi la ieşire!
Îşi aştepta soldatul care mai avea foarte puţin până să ajungă din nou jos, se întoarse cu părere de rău spre Porţile Altarului şi văzu că acel profesor încăpăţânat îşi tăiase mâna, lăsând să îi curgă sânge pe palmă atinse Porţile şi în clipa următoare el luă foc împreună cu toţi cei ce se aflau în apropierea lor! Apoi mecanismul porţi începu să se mişte şi cu cât se extindea focul mai mult cu atât şi uşile se deschideau mai tare! Frica îl cuprinse, nu putea să spună nimic, ceea ce apăruse de după Porţi era de neimaginat! Monştrii preistorici apăreau, uni au început să se târâie pe pereţii peşterii, alţi au început să zboare şi să prindă oameni cu ghearele lor, ducându-i pe balcoane unde erau mâncaţi, alţi când păşeau cutremurau pământul şi apucau orice om ce se afla în raza lor şi îi înghiţeau ca şi când nu erau decât nişte insecte. Încercă să îşi revină în simţiri, dar fără succes, la un moment dat unul din demoni zburători se repezi înspre el şi-l prinse între ghiare, îl zvârli în sus şi dădu să îl înghită. Realiză că acesta îi este sfârşitul, dacă nu are să îşi revină, aşa că îşi făcu curaj şi strigând ca să se îmbărbăteze, prinse arătarea de cioc şi cu forţa o înclina ba în stânga ba în dreapta cu toată forţa sa! Încercă disperat să o îmblânzească şi până la urmă reuşi să o ghideze spre ieşirea din peşteră!
- Nu pot muri aici! Nu încă! Toţi au murit! Trebuie să le spun tuturor să fugă! Şi eu trebuie să mă întorc la scumpa mea! se încurajă el
Ieşind din peştera în zbor pe demon, observă că şi aici totul era prea târziu, căci demoni apăruseră şi acolo, nu mai era nimeni în viaţă. Se hotărî să plece numai decât acasă, fără a se uita înapoi, zbură pe demon până la al său palat şi nu se dădu jos nici aici, vroia să îşi vadă soţia cât mai repede posibil. Iar pentru că nu a găsit-o, întrebă majordomul unde este şi află că plecase pe câmpul de luptă dinspre est cu toată armata regatului... Auzind despre ce este vorba, hotărî să meargă şi el pe front, trebuia să găsească o soluţie pentru regat dacă are să ajungă demoni până aici. Ştia că regatul său să axat doar pe cunoaştere şi înţelepciune şi că forţă armată nu putea să distrugă nici măcar un demon, echipamentele armatei sale erau vechi dar regatul cu care duceau războiul de atâţia ani era foarte bine echipat, de la tunuri laser la armuri uşoare care sclipesc în bătaia soarelui, dar care sunt mai rezistente ca orice altă armură ce a existat vreodată, aşa că îşi zise:
- Acest război, de la început a fost un necaz pentru Regatul Înţelepţilor! Dacă ne-ar asculta măcar regele lor! Ce aş putea face acum? O să merg să le spun de pericolul iminent? Să le cer ajutorul? Nu, nu se poate! Ei sunt duşmani ai statului! De ce să mă ajute? Mereu au vrut cunoaşterile noastre! Vor doar să construiască tehnologii noi! Vor să distrugă toată înţelepciunea ce am păstrat-o de atâta timp şi am primit-o din veacuri de la străbuni! Ce să fac? Ce e de făcut? Nu pot să le dau mai multă cunoaştere! Nu pot să le dezvălui secretele străbunilor... şi tot aşa vorbind cu el, ajunse în dreptul unui defileu îngust în care cele două armate erau pregătite să ducă lupta de supremaţie şi de asuprire a celui ce avea să piardă acest război decisiv!
Bonus:
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Sunteti de acord sa nu scrieti niciun material abuziv, obscen, vulgar, calomnios, de ura, amenintare, orientare-sexuala sau orice alt material care poate viola prevederile legale ale tarii dumneavoastra, ale tarii unde „Despre-tot-si-nimic” este gazduit sau ale legislatiei internationale. Nerespectarea acestor prevederi poate duce la blocarea imediata si permanenta insotita de notificarea Internet Service Provider-ului dumneavoastra daca vom considera necesar. Adresele IP ale tuturor mesajelor sunt inregistrate pentru a ajuta la respectarea acestor condiţii. Sunteti de acord ca „Despre-tot-si-nimic” sa aiba dreptul de a sterge, modifica, muta sau inchide orice subiect in orice moment in care considera necesar. Ca utilizator sunteti de acord ca orice informatie introdusa sa fie stocata in baza de date. Aceste informatii nu vor fi dezvaluite niciunei terte parti fara acordul dumneavoastra, iar „Despre-tot-si-nimic” nu poate fi considerat responsabil pentru vreo incercare de hacking care poate duce la compromiterea datelor.