Într-o poieniţă, în mijlocul pădurii, într-o familie de vulpi, se naşte o vulpiţă mai diferită, blăniţa de pe cap avea culoarea roz aprins. Părinţii ei se învinovăţeau reciproc, dând vina de pe unul pe celălalt....
- Tu eşti vinovat că m-ai dus la picnic lângă fabrica oamenilor şi oameni ne-au otrăvit copila cu apa lor poluată! spunea mama vulpe, tatăl nu se lăsa nici el mai prejos şi afirmă:
- Ba tu eşti cea vinovată, aveai poftă de apă, căci altfel dacă nu ai fi avut poftă de apă fetiţa noastră nu era diferită...
Nu ştiu ce au mai spus ei acolo, dar se vedea clar că părinţiilor nu le plăcea de fată, căci era diferită. Oricum vulpiţa noastră a crescut şi a crescut până când era timpul să meargă la şcoală, părinţii ei îi cumpără tot ce avea nevoie, cărţi, caiete, creioane, carioci colorate, avea şi o gentuţă unde să le pună pe toate ca să meargă la şcoală...
Prima zi la şcoală a fost mai grea, pentru că era mai diferită de ceilalţi copii, toţi se uitau ciudat la ea, căci avea părul roz, de altfel şi numele ei era ciudat, părinţii în cearta lor îi tot spuneau Vulpiţa Roz şi aşa îi rămăsese numele. Învăţătoarea văzând că copii râdeau de vulpiţă, îi adună pe toţi lângă ea şi le spuse o poveste din pădure, grăind astfel:
- Îmi aduc aminte de o poveste frumoasă, cu un şoricel şi-o raţă, şi erau tare diferiţi dar cu toate astea se înţelegeau de minune... Ştiţi voi oare de ce?
- De ce? spuseră dintr-un glas copii
- Pentru că erau atât de diferiţi şi mai ales că au acceptat că sunt diferiţi, şi cu toate acestea, sentimentul de prietenie a înflorit! Şi aşa au devenit amici pentru eternitate.
- Cum aşa doamnă învăţătoare? strigau copii intrigaţi
- Păi ciuliţi bine urechile la mine şi-am să vă spun în dată... Venise primăvara, şi toată natura se trezea la viaţă, un şoricel pe câmp căuta grăunţe de ăsta toamnă ca să îşi potolească foamea, raţele pe cer voioase, care mai de care mai îndrăzneaţă să-şi arate talentu'n zbor... Dintr-o dată, vai se aude ceva, un bufff puternic şi raţele se ascund, doar o raţă zăpăcită, zăboveşte un pic mai mult, pe-naltu cerului, şi iar se aude un bufff şi imediat urmat de un poc! Iar raţa sărăcuţa căzută la pământ era...
- Vai sărăcuţa de ea! Ce păcat că a murit! spuseră copiii într-un glas
- Staţi aşa că nu-i aşa! Raţa lângă şoricel căzuse, era cei drept şi raniţa, iar cu un ultim efort grăi aşa:
- Cum?Cum?Cum? strigau copiii
-Şoricele dragă şoricele, ajută-mă şi pe mine drăguţule, piteşte-mă, îngrijeşte-mă, apără-mă şi eu veşnic îndatorată o să fiu! Şoricelul sufletist era, trase raţa-n bârlog la el şi o trată zile-n şir. Şi de-atunci ei prieteni sunt!
Copii au început să-şi dea coate că nu înţelegeau ce legătură are povestea cu vulpiţa roz... Văzând aceasta învăţătoarea spuse:
- Ei bine, după câteva luni, raţa pleca în ţări mai calde... Şi veni iarna, apoi primăvara, şi se întoarse iar la şoricel, bag de seamă că îi era dor de el. Şi cum bătu la uşa lui şi văzând că nu îi deschidea uşa, intră în casă. Acolo îl găsi pe şoricel slăbit, înfometat şi cu o răceală grea, nici măcar nu putuse să se ridice din pat... Nu avea pe nimeni care să îi dea ceva de mâncare şi să îi facă puţină căldură în sobă. Raţa, după ce văzu cum stă treaba, zboară repede afară şi caută lemne, apoi aprinde focul, ca să se încălzească şoricelul, apoi iar pleacă şi se întoarce cu merinde pentru o supă care să îl vindece pe şoricel... Acum înţelege-ţi copii? Dacă şoricelul nu o salva pe răţuşcă, el ar fii murit, pentru că nu avea cine să îl îngrijească de răceală...
- Da! au răspuns într-un glas copii. Acum ştim!
- Am învăţat astăzi că nu contează din ce neam suntem, nu contează cât de diferiţi suntem! continuă învăţătoarea. Tot ceea ce contează, este să avem pe cineva care să se îngrijească de noi, să ne apere şi să ne ocrotească! Poate că, într-o zi, veţi avea prieteni care vă vor trăda, dar voi să nu îi trădaţi! Dar o să găsiţi şi prieteni care şi-ar da viaţa pentru voi şi pentru ceea ce sunteţi voi pentru ei! Aşa că iubiţi-vă prieteni şi să îi ajutaţi când au nevoie! Prietenia începe cu un simplu - Bună ce faci?
Aşa au trecut anii de repede că lumea a uitat, Vulpiţa roz a crescut mare, avea şi doi prieteni buni pe care îi ajuta cum ştia ea mai bine... Unul dintre ei era Bursucel, care crezând că poate înota mai bine decât oricine, se aventură într-un râu de munte cu ape repezi, ei bine Bursucel era din neamul pisicilor sălbatice şi contrar obiceiului lor de a sta departe de apă, Bursucel adora apa şi era un înotător iscusit.... Oricum norocul lui, atunci, a fost că trecea Vulpiţa Roz pe acolo şi a întins o crenguţă şi la salvat pentru că apele îl luaseră la vale şi îl răsuceau de nu mai putea face nimic, nici măcar din lăbuţe nu mai putea să dea, era gata să se înece dar vulpiţa la salvat... Celălalt prieten era Râs din neamul vrăbiuţelor, întâlnirea lor a fost mult mai simplă, Râs era la lecţia de zbor şi cum era pentru prima oară când părăsea cuibul, a fost prea entuziasmat şi a uitat să dea din aripioare şi a căzut direct în capul Vulpiţei roz. Astfel vulpiţa noastră şi-a făcut prieteni şi a învăţat cum să se împrietenească, cum să răspundă cu dragoste şi mai ales cum să fie un model bun de urmat. Acum ea este învăţătoare şi spune poveşti minunate despre viaţă. Le spune copiilor şi cum şi-a făcut prieteni şi cum e să te simţi bine chiar dacă eşti diferit, pentru că ceea ce contează se află, aici în inima ta şi nu în înfăţişarea ta.
- Tu eşti vinovat că m-ai dus la picnic lângă fabrica oamenilor şi oameni ne-au otrăvit copila cu apa lor poluată! spunea mama vulpe, tatăl nu se lăsa nici el mai prejos şi afirmă:
- Ba tu eşti cea vinovată, aveai poftă de apă, căci altfel dacă nu ai fi avut poftă de apă fetiţa noastră nu era diferită...
Nu ştiu ce au mai spus ei acolo, dar se vedea clar că părinţiilor nu le plăcea de fată, căci era diferită. Oricum vulpiţa noastră a crescut şi a crescut până când era timpul să meargă la şcoală, părinţii ei îi cumpără tot ce avea nevoie, cărţi, caiete, creioane, carioci colorate, avea şi o gentuţă unde să le pună pe toate ca să meargă la şcoală...
Prima zi la şcoală a fost mai grea, pentru că era mai diferită de ceilalţi copii, toţi se uitau ciudat la ea, căci avea părul roz, de altfel şi numele ei era ciudat, părinţii în cearta lor îi tot spuneau Vulpiţa Roz şi aşa îi rămăsese numele. Învăţătoarea văzând că copii râdeau de vulpiţă, îi adună pe toţi lângă ea şi le spuse o poveste din pădure, grăind astfel:
- Îmi aduc aminte de o poveste frumoasă, cu un şoricel şi-o raţă, şi erau tare diferiţi dar cu toate astea se înţelegeau de minune... Ştiţi voi oare de ce?
- De ce? spuseră dintr-un glas copii
- Pentru că erau atât de diferiţi şi mai ales că au acceptat că sunt diferiţi, şi cu toate acestea, sentimentul de prietenie a înflorit! Şi aşa au devenit amici pentru eternitate.
- Cum aşa doamnă învăţătoare? strigau copii intrigaţi
- Păi ciuliţi bine urechile la mine şi-am să vă spun în dată... Venise primăvara, şi toată natura se trezea la viaţă, un şoricel pe câmp căuta grăunţe de ăsta toamnă ca să îşi potolească foamea, raţele pe cer voioase, care mai de care mai îndrăzneaţă să-şi arate talentu'n zbor... Dintr-o dată, vai se aude ceva, un bufff puternic şi raţele se ascund, doar o raţă zăpăcită, zăboveşte un pic mai mult, pe-naltu cerului, şi iar se aude un bufff şi imediat urmat de un poc! Iar raţa sărăcuţa căzută la pământ era...
- Vai sărăcuţa de ea! Ce păcat că a murit! spuseră copiii într-un glas
- Staţi aşa că nu-i aşa! Raţa lângă şoricel căzuse, era cei drept şi raniţa, iar cu un ultim efort grăi aşa:
- Cum?Cum?Cum? strigau copiii
-Şoricele dragă şoricele, ajută-mă şi pe mine drăguţule, piteşte-mă, îngrijeşte-mă, apără-mă şi eu veşnic îndatorată o să fiu! Şoricelul sufletist era, trase raţa-n bârlog la el şi o trată zile-n şir. Şi de-atunci ei prieteni sunt!
Copii au început să-şi dea coate că nu înţelegeau ce legătură are povestea cu vulpiţa roz... Văzând aceasta învăţătoarea spuse:
- Ei bine, după câteva luni, raţa pleca în ţări mai calde... Şi veni iarna, apoi primăvara, şi se întoarse iar la şoricel, bag de seamă că îi era dor de el. Şi cum bătu la uşa lui şi văzând că nu îi deschidea uşa, intră în casă. Acolo îl găsi pe şoricel slăbit, înfometat şi cu o răceală grea, nici măcar nu putuse să se ridice din pat... Nu avea pe nimeni care să îi dea ceva de mâncare şi să îi facă puţină căldură în sobă. Raţa, după ce văzu cum stă treaba, zboară repede afară şi caută lemne, apoi aprinde focul, ca să se încălzească şoricelul, apoi iar pleacă şi se întoarce cu merinde pentru o supă care să îl vindece pe şoricel... Acum înţelege-ţi copii? Dacă şoricelul nu o salva pe răţuşcă, el ar fii murit, pentru că nu avea cine să îl îngrijească de răceală...
- Da! au răspuns într-un glas copii. Acum ştim!
- Am învăţat astăzi că nu contează din ce neam suntem, nu contează cât de diferiţi suntem! continuă învăţătoarea. Tot ceea ce contează, este să avem pe cineva care să se îngrijească de noi, să ne apere şi să ne ocrotească! Poate că, într-o zi, veţi avea prieteni care vă vor trăda, dar voi să nu îi trădaţi! Dar o să găsiţi şi prieteni care şi-ar da viaţa pentru voi şi pentru ceea ce sunteţi voi pentru ei! Aşa că iubiţi-vă prieteni şi să îi ajutaţi când au nevoie! Prietenia începe cu un simplu - Bună ce faci?
Aşa au trecut anii de repede că lumea a uitat, Vulpiţa roz a crescut mare, avea şi doi prieteni buni pe care îi ajuta cum ştia ea mai bine... Unul dintre ei era Bursucel, care crezând că poate înota mai bine decât oricine, se aventură într-un râu de munte cu ape repezi, ei bine Bursucel era din neamul pisicilor sălbatice şi contrar obiceiului lor de a sta departe de apă, Bursucel adora apa şi era un înotător iscusit.... Oricum norocul lui, atunci, a fost că trecea Vulpiţa Roz pe acolo şi a întins o crenguţă şi la salvat pentru că apele îl luaseră la vale şi îl răsuceau de nu mai putea face nimic, nici măcar din lăbuţe nu mai putea să dea, era gata să se înece dar vulpiţa la salvat... Celălalt prieten era Râs din neamul vrăbiuţelor, întâlnirea lor a fost mult mai simplă, Râs era la lecţia de zbor şi cum era pentru prima oară când părăsea cuibul, a fost prea entuziasmat şi a uitat să dea din aripioare şi a căzut direct în capul Vulpiţei roz. Astfel vulpiţa noastră şi-a făcut prieteni şi a învăţat cum să se împrietenească, cum să răspundă cu dragoste şi mai ales cum să fie un model bun de urmat. Acum ea este învăţătoare şi spune poveşti minunate despre viaţă. Le spune copiilor şi cum şi-a făcut prieteni şi cum e să te simţi bine chiar dacă eşti diferit, pentru că ceea ce contează se află, aici în inima ta şi nu în înfăţişarea ta.
by Odika 15.09.2016
Bonus:
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Sunteti de acord sa nu scrieti niciun material abuziv, obscen, vulgar, calomnios, de ura, amenintare, orientare-sexuala sau orice alt material care poate viola prevederile legale ale tarii dumneavoastra, ale tarii unde „Despre-tot-si-nimic” este gazduit sau ale legislatiei internationale. Nerespectarea acestor prevederi poate duce la blocarea imediata si permanenta insotita de notificarea Internet Service Provider-ului dumneavoastra daca vom considera necesar. Adresele IP ale tuturor mesajelor sunt inregistrate pentru a ajuta la respectarea acestor condiţii. Sunteti de acord ca „Despre-tot-si-nimic” sa aiba dreptul de a sterge, modifica, muta sau inchide orice subiect in orice moment in care considera necesar. Ca utilizator sunteti de acord ca orice informatie introdusa sa fie stocata in baza de date. Aceste informatii nu vor fi dezvaluite niciunei terte parti fara acordul dumneavoastra, iar „Despre-tot-si-nimic” nu poate fi considerat responsabil pentru vreo incercare de hacking care poate duce la compromiterea datelor.