A fost odată ca niciodată, o fată nici frumoasă dar nici urâtă, ce iubea un băiat, care nu era nici frumos dar nici urât! Şi s-au iubit ce sau iubit, până într-o zi când el a greşit! Atunci fata a vrut să îi dea o ultimă lecţie... Căci îl învăţase până atunci cum să iubească, cum fie iubit şi să ofere un zâmbet... Dar se pare că trebuia să mai înveţe o lecţie... O lecţie pe care ea nu vroia să io dea, căci ca să înveţe acea lecţie, ea trebuia să se jertfească. Dar s-a hotărât! Nu mai putea da înapoi! Şi lecţia ce avea să o primească băiatul, era grea de învăţat şi el nu a înţeles-o... Iar când a înţeles lecţia şi ia spus fetei, era prea târziu, căci fata aflase ceva... Aflase că el iubea o altă fată... Şi arătându-i lui că-i încă supărată, s-a distanţat de el şi mai mult!
El plângând a zis: - Dar am învăţat!
Ea îi spuse: - Ştiu! Dar nu are rost să negi! Tu iubeşti acum o altă fată! Şi lecţia primită, tu mereu să o respecţi! Căci iubirea am sacrificat-o, ca tu să înveţi a preţui ce ai!
Realiză el cum stă treaba şi ştia că ea avea mereu dreptate... Îi spuse atunci că are să preţuiască fata ce o iubeşte şi mai mult! Şi că nu va mai face în veci greşeli! Fata auzind aceste lucruri, fericită se arată, apoi agale ea plecă... Dar cum se îndepărtă niţel de el, inima i se sparse în mii de bucăţi, căci nu putea să uite singura ei iubire... Degeaba regreta! Degeaba ea plângea! Fapta fu consumată! Ani au trecut, zece de atunci şi ea încă spera, ca el încă îşi respectă cuvântul dat! Şi-ncearcă în zadar, aşi găsi iubirea care să îi refacă, a sa inimă zdrobită! Şi încă şi astăzi speră că poate şi ea va fi fericită cândva şi un imperiu va reface din a sa inimă zdrobită!
- Iată este iarăşi Anul Nou! Şi încă durerea mă apasă! Şi liniştea nu mi-o găsesc! Aş vrea să scap de plictis! Să zbor iar printre nori! Of, dar nu se poate, căci a iubi eu nu mai ştiu.... îşi spuse tristă fată.
Mai erau două ore până la Anul Nou şi ea pierdută printre gânduri stătea rezemată de rama ferestrei întredeschise... Nici nu băga de seamă că prin deschizătura ferestrei, căzând pe lângă dânsa, la picioare, o mică petardă, care bubuind o trezi la realitate din cruda ei visare...
- Cum este posibil? Căci nu are nimeni forţă să arunce o petardă până la etajul doi...! zise ea, dar în acelaşi timp în uşă se auzi un ciocănit şi ea se grăbi a deschide, crezând că sunt colindători...
Tare se miră, căci în a sa uşa se alfa un tânăr frumos, care îşi cerea în conţinu scuze de mica petardă ce o scăpase în camera fetei şi vrând a se revanşa, o rugă să îl lase să strângă toată murdăria produsă în acea cameră! Şi pentru că fata nu zicea nimic, el curaj îşi făcu şi îi trecu pragul, îndreptându-se spre camera cu pricina, pe drumul său realiză că e o casă tristă, în care cheful de viaţă dispăru de mult, nici brăduţ sau decoraţiuni de sărbători nu existau şi nici măcar masă întinsă de Anul nou nu era pregătită... Pe loc se hotăra şi îi propuse fetei să vină la a lui petrecere! Îi mai spuse cu nu acceptă un refuz şi că îi este dator...
După ce plecă acel tânăr, fata stătu ce stătu pe gânduri şi îşi spuse că el glumea, că doar nu are cum să o oblige să meargă la petrecerea lui şi aşa că iar îşi îndreptă gândurile spre a sa iubire pierdută...
- Mai sunt 30 de minute! Şi mai trece un an în care eu singură sunt şi încă am regrete că nu am luptat mai mult pentru a mea iubire...! apoi oftă puternic şi se duse să deschidă uşa, căci veniră alţi colindători...
Mare îi fu mirarea când în uşă tânărul acele se arătă împreună cu un băieţel de vreo 5 anişori care îi urau toate cele bune de noul an, apoi copilaşul îi făcu semn să se aplece şi îi dădu un pupic pe obraz şi îi spuse:
- Te log vino la noi la petlecele! Eu am aluncat poc şi nu tati! Eşti flumoasa!
Fata nu ştia ce să zică, mai ales la ultima frază a copilului, ştia că se înroşise la faţă, îi era ruşine, nu să aşteptat ca să mai audă de la cineva că e frumoasă....
- Te rugăm să nu ne refuzi! Mai ales că Riculita al meu şi-a pierdut mama acum o jumătate de an şi de atunci nu a mai vorbit nici măcar cu bunica lui! Eşti prima fată cu care el a vorbit! Te rugăm!
- Da! Te lugam! spuse şi băieţelul cu lacrimi în ochi
Fata văzând atâta tristeţe pe chipul mititelului, acceptă propunerea! Ajunsă la ei, mare îi fu mirarea să vadă casa plină de ornamente şi un brăduţ frumos aranjat, iar masa era întinsă şi lumea ce se afla la petrecerea lor o primiră ca şi când ar fi fost o cunoştinţă veche...Realiză că după atâta timp începu din nou a se distra! A dansat şi să jucat jocuri toată noaptea alături de invitaţii din acea casă, iar spre dimineaţă a plecat acasă cu zâmbetul pe buze... Nici nu mai ştia de cât timp nu a mai zâmbit! Dar nu îi părea rău că a fost la petrecere şi spera că poate are să mai vorbească cu vecinii ei...
Trecu câteva zile şi un ciocănit puternic în uşă se auzi, deschizând uşa îşi zări vecinul speriat care cu lacrimi în ochi îi spuse:
- L-am pierdut pe Riculita al meu! Nu îl găsesc! Te rog ajută-mă să îl găsesc! Riculita al meu l-am pierdut în parc...
- Te ajut! spuse şi ea speriată, adăugând: Unde în parc? Hai să mergem în parcul acela repede!
Şi fără a mai zice nimic, el o prinse de mână şi fugiră înspre parcul unde băieţelul se jucase... Au început să caute şi să întrebe lumea despre copil, dar nimeni nu îl văzuse, aşa că fata dădu un telefon la al său tată ce lucrase ca inspector de poliţie, astfel că la nici 10 minute, multe maşini de poliţie apărură şi fata scoase telefonul şi le arătă poza copilului, începură să caute cu toţi şi la un moment dat faţa obosită se aşeză pe o băncuţă, la vreo 3km distanţă de parc, o dureau picioarele şi se gândi să se odihnească puţin... Nu departe de ea, era o intersecţie şi un copil ce strângea în braţe un plus se uita în toate părţile speriat, când se întoarse spre ea şi îi zări fata, realiză că era Riculita. Fugi la el şi îl luă în braţe, plângând băiatul îi spuse:
- Sălu'mana! Mă duci la tati? M-am pieldut de el... şi începu să plângă şi mai tare
- Te duc acum la el! şi fata anunţă că la găsit pe copil, aşa că căutările au încetat şi revederea celor doi a fost duioasă...
De atunci fata era des vizitată de cei doi şi încet ea a început să îi iubească, iar de Revelionul ce a urmat Riculita îi făcu un mic cadou...
- Deschide-l te log! E un cadou de la mine şi de la tati şi spelam să îţi placă şi să îl accepţi...
Fata deschise micuţul cadou şi tare mirată fusese când în interior se alfa un inel! Nu ştia ce să spună şi nu ştia dacă să îl accepte sau nu! Căci asta însemna că ....
- Noi te rugăm să faci parte din familia noastră! Riculita al meu să devină al nostru! Şi vreau să îţi mai spunem că te iubim mult! Sperăm să ne accepţi în viaţa ta! spuse şi tatăl
Fata realiză că inima sa era vindecată şi că imperiul ce şi-l dorea era deja al ei, aşa că fără să mai spună nimic şi cu lacrimi în ochi ea dădu din cap în semn de aprobare... Atunci fusese luată în braţe şi sărutată cu patos de viitorul ei soţ şi Riculita cum nu înţelegea ce se întâmpla începu să plângă... Cei doi începură să râdă şi îl pupară pe obraz pe băieţel şi îl strânseră la piept spunându-i că de acum înainte are din nou o mămică...
De atunci ani au trecut, mulţi la număr şi încă dragostea lor e mare şi ei încă şi astăzi îşi serbează în ziua de Anul Nou dragostea ce a înflorit dintr-o mică greşeală, când ei credeau că iubirea adevărată nu există şi speranţa aproape se stinsese....
El plângând a zis: - Dar am învăţat!
Ea îi spuse: - Ştiu! Dar nu are rost să negi! Tu iubeşti acum o altă fată! Şi lecţia primită, tu mereu să o respecţi! Căci iubirea am sacrificat-o, ca tu să înveţi a preţui ce ai!
Realiză el cum stă treaba şi ştia că ea avea mereu dreptate... Îi spuse atunci că are să preţuiască fata ce o iubeşte şi mai mult! Şi că nu va mai face în veci greşeli! Fata auzind aceste lucruri, fericită se arată, apoi agale ea plecă... Dar cum se îndepărtă niţel de el, inima i se sparse în mii de bucăţi, căci nu putea să uite singura ei iubire... Degeaba regreta! Degeaba ea plângea! Fapta fu consumată! Ani au trecut, zece de atunci şi ea încă spera, ca el încă îşi respectă cuvântul dat! Şi-ncearcă în zadar, aşi găsi iubirea care să îi refacă, a sa inimă zdrobită! Şi încă şi astăzi speră că poate şi ea va fi fericită cândva şi un imperiu va reface din a sa inimă zdrobită!
- Iată este iarăşi Anul Nou! Şi încă durerea mă apasă! Şi liniştea nu mi-o găsesc! Aş vrea să scap de plictis! Să zbor iar printre nori! Of, dar nu se poate, căci a iubi eu nu mai ştiu.... îşi spuse tristă fată.
Mai erau două ore până la Anul Nou şi ea pierdută printre gânduri stătea rezemată de rama ferestrei întredeschise... Nici nu băga de seamă că prin deschizătura ferestrei, căzând pe lângă dânsa, la picioare, o mică petardă, care bubuind o trezi la realitate din cruda ei visare...
- Cum este posibil? Căci nu are nimeni forţă să arunce o petardă până la etajul doi...! zise ea, dar în acelaşi timp în uşă se auzi un ciocănit şi ea se grăbi a deschide, crezând că sunt colindători...
Tare se miră, căci în a sa uşa se alfa un tânăr frumos, care îşi cerea în conţinu scuze de mica petardă ce o scăpase în camera fetei şi vrând a se revanşa, o rugă să îl lase să strângă toată murdăria produsă în acea cameră! Şi pentru că fata nu zicea nimic, el curaj îşi făcu şi îi trecu pragul, îndreptându-se spre camera cu pricina, pe drumul său realiză că e o casă tristă, în care cheful de viaţă dispăru de mult, nici brăduţ sau decoraţiuni de sărbători nu existau şi nici măcar masă întinsă de Anul nou nu era pregătită... Pe loc se hotăra şi îi propuse fetei să vină la a lui petrecere! Îi mai spuse cu nu acceptă un refuz şi că îi este dator...
După ce plecă acel tânăr, fata stătu ce stătu pe gânduri şi îşi spuse că el glumea, că doar nu are cum să o oblige să meargă la petrecerea lui şi aşa că iar îşi îndreptă gândurile spre a sa iubire pierdută...
- Mai sunt 30 de minute! Şi mai trece un an în care eu singură sunt şi încă am regrete că nu am luptat mai mult pentru a mea iubire...! apoi oftă puternic şi se duse să deschidă uşa, căci veniră alţi colindători...
Mare îi fu mirarea când în uşă tânărul acele se arătă împreună cu un băieţel de vreo 5 anişori care îi urau toate cele bune de noul an, apoi copilaşul îi făcu semn să se aplece şi îi dădu un pupic pe obraz şi îi spuse:
- Te log vino la noi la petlecele! Eu am aluncat poc şi nu tati! Eşti flumoasa!
Fata nu ştia ce să zică, mai ales la ultima frază a copilului, ştia că se înroşise la faţă, îi era ruşine, nu să aşteptat ca să mai audă de la cineva că e frumoasă....
- Te rugăm să nu ne refuzi! Mai ales că Riculita al meu şi-a pierdut mama acum o jumătate de an şi de atunci nu a mai vorbit nici măcar cu bunica lui! Eşti prima fată cu care el a vorbit! Te rugăm!
- Da! Te lugam! spuse şi băieţelul cu lacrimi în ochi
Fata văzând atâta tristeţe pe chipul mititelului, acceptă propunerea! Ajunsă la ei, mare îi fu mirarea să vadă casa plină de ornamente şi un brăduţ frumos aranjat, iar masa era întinsă şi lumea ce se afla la petrecerea lor o primiră ca şi când ar fi fost o cunoştinţă veche...Realiză că după atâta timp începu din nou a se distra! A dansat şi să jucat jocuri toată noaptea alături de invitaţii din acea casă, iar spre dimineaţă a plecat acasă cu zâmbetul pe buze... Nici nu mai ştia de cât timp nu a mai zâmbit! Dar nu îi părea rău că a fost la petrecere şi spera că poate are să mai vorbească cu vecinii ei...
Trecu câteva zile şi un ciocănit puternic în uşă se auzi, deschizând uşa îşi zări vecinul speriat care cu lacrimi în ochi îi spuse:
- L-am pierdut pe Riculita al meu! Nu îl găsesc! Te rog ajută-mă să îl găsesc! Riculita al meu l-am pierdut în parc...
- Te ajut! spuse şi ea speriată, adăugând: Unde în parc? Hai să mergem în parcul acela repede!
Şi fără a mai zice nimic, el o prinse de mână şi fugiră înspre parcul unde băieţelul se jucase... Au început să caute şi să întrebe lumea despre copil, dar nimeni nu îl văzuse, aşa că fata dădu un telefon la al său tată ce lucrase ca inspector de poliţie, astfel că la nici 10 minute, multe maşini de poliţie apărură şi fata scoase telefonul şi le arătă poza copilului, începură să caute cu toţi şi la un moment dat faţa obosită se aşeză pe o băncuţă, la vreo 3km distanţă de parc, o dureau picioarele şi se gândi să se odihnească puţin... Nu departe de ea, era o intersecţie şi un copil ce strângea în braţe un plus se uita în toate părţile speriat, când se întoarse spre ea şi îi zări fata, realiză că era Riculita. Fugi la el şi îl luă în braţe, plângând băiatul îi spuse:
- Sălu'mana! Mă duci la tati? M-am pieldut de el... şi începu să plângă şi mai tare
- Te duc acum la el! şi fata anunţă că la găsit pe copil, aşa că căutările au încetat şi revederea celor doi a fost duioasă...
De atunci fata era des vizitată de cei doi şi încet ea a început să îi iubească, iar de Revelionul ce a urmat Riculita îi făcu un mic cadou...
- Deschide-l te log! E un cadou de la mine şi de la tati şi spelam să îţi placă şi să îl accepţi...
Fata deschise micuţul cadou şi tare mirată fusese când în interior se alfa un inel! Nu ştia ce să spună şi nu ştia dacă să îl accepte sau nu! Căci asta însemna că ....
- Noi te rugăm să faci parte din familia noastră! Riculita al meu să devină al nostru! Şi vreau să îţi mai spunem că te iubim mult! Sperăm să ne accepţi în viaţa ta! spuse şi tatăl
Fata realiză că inima sa era vindecată şi că imperiul ce şi-l dorea era deja al ei, aşa că fără să mai spună nimic şi cu lacrimi în ochi ea dădu din cap în semn de aprobare... Atunci fusese luată în braţe şi sărutată cu patos de viitorul ei soţ şi Riculita cum nu înţelegea ce se întâmpla începu să plângă... Cei doi începură să râdă şi îl pupară pe obraz pe băieţel şi îl strânseră la piept spunându-i că de acum înainte are din nou o mămică...
De atunci ani au trecut, mulţi la număr şi încă dragostea lor e mare şi ei încă şi astăzi îşi serbează în ziua de Anul Nou dragostea ce a înflorit dintr-o mică greşeală, când ei credeau că iubirea adevărată nu există şi speranţa aproape se stinsese....
Iar voi cei ce încă nu aţi găsit dragostea infinită, nu plângeţi, nu disperaţi, căci toate se vor aranja şi totul vi se va părea ceva frumos, prin ai voştri ochi ce vor lumina când dragostea se va arăta... Poate că va apărea, a voastră iubire împlinită, când credeţi că totul este pierdut, când credeţi că nimic şi nimeni nu poate a vă salva... Poate că Noul An o să devină minunat! Poate că veţi găsi cea ce căutaţi din adâncul sufletului vostru!
Odika, creat pentru prietena ei draga, care trece printr-un moment mai delicat...
Bonus:
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Sunteti de acord sa nu scrieti niciun material abuziv, obscen, vulgar, calomnios, de ura, amenintare, orientare-sexuala sau orice alt material care poate viola prevederile legale ale tarii dumneavoastra, ale tarii unde „Despre-tot-si-nimic” este gazduit sau ale legislatiei internationale. Nerespectarea acestor prevederi poate duce la blocarea imediata si permanenta insotita de notificarea Internet Service Provider-ului dumneavoastra daca vom considera necesar. Adresele IP ale tuturor mesajelor sunt inregistrate pentru a ajuta la respectarea acestor condiţii. Sunteti de acord ca „Despre-tot-si-nimic” sa aiba dreptul de a sterge, modifica, muta sau inchide orice subiect in orice moment in care considera necesar. Ca utilizator sunteti de acord ca orice informatie introdusa sa fie stocata in baza de date. Aceste informatii nu vor fi dezvaluite niciunei terte parti fara acordul dumneavoastra, iar „Despre-tot-si-nimic” nu poate fi considerat responsabil pentru vreo incercare de hacking care poate duce la compromiterea datelor.