Cele două seruri create în 2753, care ofereau nemurire şi citirea gândurilor, a făcut ca întreaga omenire să aibă un alt curs al istoriei. Cu toate că aceste seruri aveau şi efecte secundare, omenirea a fost de acord să le folosească, astfel toţi oameni au devenit nemuritori şi în plus vorbeau doar prin telepatie... Şi cu toate că au trecut 500 de ani de atunci, omenirea consideră că a făcut cea mai bună alegere. Din păcate efectele secundare, abia acum încep să prindă amploare... Serul pentru citirea gândurilor era dat bebeluşilor imediat după naştere, iar serul de nemurire se dădea tuturor care au împlinit vârsta de 15 ani. Astfel în decursul a primilor 15 ani, serurile au fost efectuate pe întreaga populaţie a globului, apoi industria lor să oprit la nici o sută de ani de când au apărut, nimeni nu ştia de ce dar simţeau că le lipseşte ceva... Iar în această privinţă, robotica a luat amploare, creând ceea ce lipsea într-o lume nemuritoare şi anume copii, chiar dacă erau doar din metal, aceşti copii au adus din nou zâmbetele pe feţele oamenilor... Până într-o zi...
Oameni care treceau pragul de 500 de ani, începeau să dea semne de oboseală şi îi cuprindea o dorinţă nebună de aşi vedea copii mari, doar că roboţii nu creşteau, aşa că începeau să îşi piardă minţile ca nu pot avea copii adevăraţi... Datorită serului, nimic nu murea în organism, singurul care nu putea face faţă acestui proces de nemurire era creierul şi de acea laboratoarele farmaceutice au creat medicamente ce conţineau neuroni artificiali, pentru ai înlocui pe cei naturali, care suprasolicitau organismul, iar treptat uitau că cândva au fost muritori toţi cei care îşi administrau aceste medicamente! Astfel impasul de a înnebuni a fost prevenit şi treptat chiar şi personalitatea umană a pacienţilor se schimba, devenind pe zi ce trecea adevăraţi roboţi umani, fără dorinţe, fără a mai gândi, fără a acţiona din impuls. Erau simplu de a fi controlaţi, nu mai trebuia să se pună efort în ai manipula politic, pentru că ei doar executau ordinele primite...
- Alexandra? Nu te-am mai văzut cred că de vreo 100 de ani!
Alexandra nu a dat atenţie şi doar a ridicat mâna în semn de salut, pentru că nu avea timp să se oprească să stea de vorbă cu nimeni! Oricât de mult şi-ar fi dorit, ştia că fiecare secundă contează atunci când vrei să îţi realizezi visul! Nu mai ieşise de o lună din laborator, până aseară când a mers acasă ca să facă baie la cadă! Se săturase de duşul de la servici şi să se întindă puţin în patul ei drag... Aşteptând să vină maşina îşi spuse:
- Acum că sunt odihnită suficient, sunt şi pregătită pentru ultima etapă care m-a solicitat atât de mult în ultima lună şi dacă voi reuşi atunci întreaga lume va fi a mea..! şi începu să râdă cu poftă, iar în clipa următoare cineva o atinse pe umăr şi spuse:
- Nu fi prea încrezătoare! Şi eu am un rol important în tot acest proces de cucerire a lumi! glasul se auzise din spatele ei, aşa că ea sări şi fusese mirată să îl vadă pe Ştefan, colegul ei de laborator...
- Nu mă mai speria aşa! şi îi dădu o palmă puternică...
- Recunosc am meritat această palmă! Doar aşa mai simt şi eu că trăiesc! şi începu să râdă Ştefan, căci şi de data aceasta a reuşit să o supere pe serioasă Alexandra...
- Urcă sau vei întârzia! spuse Alexandra care deja se urcase în maşină.
Maşina porni şi la nici 30 de min, ei deja se aflau la servici şi au început testările la noul ser care sperau ei să aducă din nou o schimbare în istorie!
- Alexandra! Priveşte! Vezi? Vezi?
- Taci! îi spuse nervoasă lui Ştefan, trebuia să vadă exact ce nu era în regulă, în plus era ultima lor speranţă...
Nu mai aveau altă mostră de ADN uman nemodificat, în plus mostra era de la o femeie, până acum au încercat să descopere veriga ce lipsea din ADN masculin! Trebuia să fie mult mai atentă, căci ADN-ul feminin varia destul de mult faţă de cel masculin! Mai ştia că dacă acum nu o să reuşească să descopere molecula organică care lipseşte din ADN-ul modificat, omenirea nu va putea să mai facă vreodată copii! Fertilizarea în vitro a eşuat, toţi copii care au fost concepuţi astfel, nu puteau să se reproducă, aşa că li sa administrat şi lor serul de nemurire şi telepatie...
- Am văzut Ştefane! Trebuie să notăm repede! Nu îmi vine să cred, ADN-ul viu, chiar a existat!
- Da! spuse fericit Ştefan
- Scrie în raport că F = T+A+G+C, unde F = C5H6N2O2 + C5H5N5 + C5H5N5O + C
- De ce simplu C? se miră Ştefan
- Pentru că C= citozina!
- Adică vrei să spui că F= T+A+G+C?
- Cam aşa ceva! Doar că dacă te uiţi atent la ecuaţie noi avem în ADN-ul modificat T = C5H5N1O2
- Ai dreptate! T-ul nostru este modificat faţă de al muritorilor! şi râse căci făcuse o mică glumă, la care Alexandra nu a râs... Văzând cât de serioasă este ea, încetă din râs şi apoi devenind serios întreabă:
- Dar de ce au fost şterse datele despre ADN-ul viu?
- Nu ştiu! Oricum, acum doar trebuie să mai facem câteva teste! Şi să căutăm elementul F şi să colectăm ADN viu!
- Am să te ajut şi eu cum pot! Dar ce e acest element F?
Alexandra râse, era pentru prima oară când o vedea râzând, aşa că începu şi el să râdă... După ce s-au mai potolit, Alexandra îi spune:
- Nu am vrut să îţi spun şi chiar dacă ţi-aş spune nu ai cum să mă ajuţi! O să descoperi în zilele ce urmează! Sunt sigură că am să găsesc un element F care să fie bun!
Supărat că nu vrea să îi spună, încercă să descopere singur care este elementul, citind şi recitind cercetările Alexandrei! Era supărat pe ea pentru că ţine secret faţă de el, ştia că poate încă ea nu are încredere în el! Şi era şi normal, căci lucrează împreună doar de 20 de ani, iar ea face cercetări asupra ADN-ului viu de peste 150 de ani, iar fostul ei asistent, a fugit cu munca ei la un laborator farmaceutic şi a vândut descoperirile ei... Totuşi era fericit că face parte din echipa ei şi că nu va mai dura mult până când omenirea va putea din nou să creeze copii! Cu toate că ştia aceste lucruri, îşi dorea să treacă mai repede timpul şi să reuşească să creeze acest ser de reparare al ADN-ului!
- Merg să cumpăr cafea Ştefane şi un vin! Vrei şi altceva ca să sărbătorim?
- E bun orice! Atâta timp cât sărbătorim împreună!
- Bun! Atunci până vin eu, tu strânge tot şi să faci curăţenie!
- Bine şefa! dar ultima frază nu o mai auzi Alexandra că deja plecase...
Ştefan se apucă de treabă, strânse tot din laborator şi pusese fiecare lucru la loc, apoi se gândi ca să îi uşureze munca colegei sale, se duse la PC să scrie formula descoperită în fişier! A vrut să copieze direct formula din dosar, dar cum era foarte greu şi mare, nu avea cum să îl aşeze în dreptul PC-ului, se hotăra să scrie formula pe un bileţel şi după în PC.
- În sfârşit! Am reuşit să scriu şi formula! Acum doar să vină Alexandra! şi auzi un zgomot la uşa metalică de la laborator, băgă bileţelul în halat şi se îndreptă spre uşă zicând:
- Gata! Gata, îţi deschid acum uşa! Chiar eşti uitucă astăzi! Nu ai uitat niciodată cheile de la laborator! şi când deschise, brusc fusese lovit în cap...
Când îşi revenise, se văzu pe un pat întins, îşi pipăi capul şi simţii că are un bandaj care îi strângea capul. Într-o parte pe un scăunel, era Alexandra care dormea, se vedea pe faţa ei că plânsese, se gândi ce s-a întâmplat... Cu cât încerca mai mult, cu atât îl durea capul mai rău, nu îşi putea aduce aminte nimic din ce se întâmplase! A dat să o trezească pe Alexandra dar se răzgândi, ştia că este obosită şi că o epuizează toate acele cercetări. La un moment dat, Alexandra se trezi şi începu să plângă, zicând:
- S-a dus toată munca mea din ultimi 150 de ani, nu mai are rost să mai continuăm! Ştefane, cum ai putut să îi laşi să fure tot? Până şi mostrele le-au luat! Cine a fost Ştefane?
Dădu să spună ceva, dar nu putu! Îşi dădu seama că nu mai poate comunica telepatic! Şi încercă să îi spună lui Alexandra dar aceasta nu îi mai înţelegea telepatia, îşi pierduse darul de citire a gândurilor Alexandra? Apoi realiză că el îi aude gândurile ei, dar nu poate să îi răspundă! Încercă să vorbească:
- A..l..e..
- Ce este? Ce ai păţit Ştefane? întrebă mirată Alexandra
- A..l..e..x...eu... nu apucă să mai vorbească căci leşină, tot acel efort de a scoate acele sunete îl epuizase complet...
Alexandra chemă doctorul, iar după un consult amănunţit, îi spuse să nu îl mai deranjeze niciodată, căci Ştefan a pierdut peste 70% din creier când a fost lovit în laborator şi că probabil el nu se va mai face bine niciodată! Realiză că a fost nedreaptă cu el şi că era mai bine să se retragă din viaţa lui, se hotăra să plece numaidecât din spital!
Oare Ştefan se va recupera? Va putea el să vorbească? Alexandra va afla ce să întâmplat? Va relua cercetările? Va mai apela oare Alexandra la Ştefan? Va mai avea ea oare un asistent? Cine a distrus laboratorul? Şi de ce? Ce se ascunde în ADN-ul viu? Despre toate acestea vom vorbi capitolul ce va urma...
Oameni care treceau pragul de 500 de ani, începeau să dea semne de oboseală şi îi cuprindea o dorinţă nebună de aşi vedea copii mari, doar că roboţii nu creşteau, aşa că începeau să îşi piardă minţile ca nu pot avea copii adevăraţi... Datorită serului, nimic nu murea în organism, singurul care nu putea face faţă acestui proces de nemurire era creierul şi de acea laboratoarele farmaceutice au creat medicamente ce conţineau neuroni artificiali, pentru ai înlocui pe cei naturali, care suprasolicitau organismul, iar treptat uitau că cândva au fost muritori toţi cei care îşi administrau aceste medicamente! Astfel impasul de a înnebuni a fost prevenit şi treptat chiar şi personalitatea umană a pacienţilor se schimba, devenind pe zi ce trecea adevăraţi roboţi umani, fără dorinţe, fără a mai gândi, fără a acţiona din impuls. Erau simplu de a fi controlaţi, nu mai trebuia să se pună efort în ai manipula politic, pentru că ei doar executau ordinele primite...
Repararea ADN-ului
- Alexandra? Nu te-am mai văzut cred că de vreo 100 de ani!
Alexandra nu a dat atenţie şi doar a ridicat mâna în semn de salut, pentru că nu avea timp să se oprească să stea de vorbă cu nimeni! Oricât de mult şi-ar fi dorit, ştia că fiecare secundă contează atunci când vrei să îţi realizezi visul! Nu mai ieşise de o lună din laborator, până aseară când a mers acasă ca să facă baie la cadă! Se săturase de duşul de la servici şi să se întindă puţin în patul ei drag... Aşteptând să vină maşina îşi spuse:
- Acum că sunt odihnită suficient, sunt şi pregătită pentru ultima etapă care m-a solicitat atât de mult în ultima lună şi dacă voi reuşi atunci întreaga lume va fi a mea..! şi începu să râdă cu poftă, iar în clipa următoare cineva o atinse pe umăr şi spuse:
- Nu fi prea încrezătoare! Şi eu am un rol important în tot acest proces de cucerire a lumi! glasul se auzise din spatele ei, aşa că ea sări şi fusese mirată să îl vadă pe Ştefan, colegul ei de laborator...
- Nu mă mai speria aşa! şi îi dădu o palmă puternică...
- Recunosc am meritat această palmă! Doar aşa mai simt şi eu că trăiesc! şi începu să râdă Ştefan, căci şi de data aceasta a reuşit să o supere pe serioasă Alexandra...
- Urcă sau vei întârzia! spuse Alexandra care deja se urcase în maşină.
Maşina porni şi la nici 30 de min, ei deja se aflau la servici şi au început testările la noul ser care sperau ei să aducă din nou o schimbare în istorie!
- Alexandra! Priveşte! Vezi? Vezi?
- Taci! îi spuse nervoasă lui Ştefan, trebuia să vadă exact ce nu era în regulă, în plus era ultima lor speranţă...
Nu mai aveau altă mostră de ADN uman nemodificat, în plus mostra era de la o femeie, până acum au încercat să descopere veriga ce lipsea din ADN masculin! Trebuia să fie mult mai atentă, căci ADN-ul feminin varia destul de mult faţă de cel masculin! Mai ştia că dacă acum nu o să reuşească să descopere molecula organică care lipseşte din ADN-ul modificat, omenirea nu va putea să mai facă vreodată copii! Fertilizarea în vitro a eşuat, toţi copii care au fost concepuţi astfel, nu puteau să se reproducă, aşa că li sa administrat şi lor serul de nemurire şi telepatie...
- Am văzut Ştefane! Trebuie să notăm repede! Nu îmi vine să cred, ADN-ul viu, chiar a existat!
- Da! spuse fericit Ştefan
- Scrie în raport că F = T+A+G+C, unde F = C5H6N2O2 + C5H5N5 + C5H5N5O + C
- De ce simplu C? se miră Ştefan
- Pentru că C= citozina!
- Adică vrei să spui că F= T+A+G+C?
- Cam aşa ceva! Doar că dacă te uiţi atent la ecuaţie noi avem în ADN-ul modificat T = C5H5N1O2
- Ai dreptate! T-ul nostru este modificat faţă de al muritorilor! şi râse căci făcuse o mică glumă, la care Alexandra nu a râs... Văzând cât de serioasă este ea, încetă din râs şi apoi devenind serios întreabă:
- Dar de ce au fost şterse datele despre ADN-ul viu?
- Nu ştiu! Oricum, acum doar trebuie să mai facem câteva teste! Şi să căutăm elementul F şi să colectăm ADN viu!
- Am să te ajut şi eu cum pot! Dar ce e acest element F?
Alexandra râse, era pentru prima oară când o vedea râzând, aşa că începu şi el să râdă... După ce s-au mai potolit, Alexandra îi spune:
- Nu am vrut să îţi spun şi chiar dacă ţi-aş spune nu ai cum să mă ajuţi! O să descoperi în zilele ce urmează! Sunt sigură că am să găsesc un element F care să fie bun!
Supărat că nu vrea să îi spună, încercă să descopere singur care este elementul, citind şi recitind cercetările Alexandrei! Era supărat pe ea pentru că ţine secret faţă de el, ştia că poate încă ea nu are încredere în el! Şi era şi normal, căci lucrează împreună doar de 20 de ani, iar ea face cercetări asupra ADN-ului viu de peste 150 de ani, iar fostul ei asistent, a fugit cu munca ei la un laborator farmaceutic şi a vândut descoperirile ei... Totuşi era fericit că face parte din echipa ei şi că nu va mai dura mult până când omenirea va putea din nou să creeze copii! Cu toate că ştia aceste lucruri, îşi dorea să treacă mai repede timpul şi să reuşească să creeze acest ser de reparare al ADN-ului!
- Merg să cumpăr cafea Ştefane şi un vin! Vrei şi altceva ca să sărbătorim?
- E bun orice! Atâta timp cât sărbătorim împreună!
- Bun! Atunci până vin eu, tu strânge tot şi să faci curăţenie!
- Bine şefa! dar ultima frază nu o mai auzi Alexandra că deja plecase...
Ştefan se apucă de treabă, strânse tot din laborator şi pusese fiecare lucru la loc, apoi se gândi ca să îi uşureze munca colegei sale, se duse la PC să scrie formula descoperită în fişier! A vrut să copieze direct formula din dosar, dar cum era foarte greu şi mare, nu avea cum să îl aşeze în dreptul PC-ului, se hotăra să scrie formula pe un bileţel şi după în PC.
- În sfârşit! Am reuşit să scriu şi formula! Acum doar să vină Alexandra! şi auzi un zgomot la uşa metalică de la laborator, băgă bileţelul în halat şi se îndreptă spre uşă zicând:
- Gata! Gata, îţi deschid acum uşa! Chiar eşti uitucă astăzi! Nu ai uitat niciodată cheile de la laborator! şi când deschise, brusc fusese lovit în cap...
Când îşi revenise, se văzu pe un pat întins, îşi pipăi capul şi simţii că are un bandaj care îi strângea capul. Într-o parte pe un scăunel, era Alexandra care dormea, se vedea pe faţa ei că plânsese, se gândi ce s-a întâmplat... Cu cât încerca mai mult, cu atât îl durea capul mai rău, nu îşi putea aduce aminte nimic din ce se întâmplase! A dat să o trezească pe Alexandra dar se răzgândi, ştia că este obosită şi că o epuizează toate acele cercetări. La un moment dat, Alexandra se trezi şi începu să plângă, zicând:
- S-a dus toată munca mea din ultimi 150 de ani, nu mai are rost să mai continuăm! Ştefane, cum ai putut să îi laşi să fure tot? Până şi mostrele le-au luat! Cine a fost Ştefane?
Dădu să spună ceva, dar nu putu! Îşi dădu seama că nu mai poate comunica telepatic! Şi încercă să îi spună lui Alexandra dar aceasta nu îi mai înţelegea telepatia, îşi pierduse darul de citire a gândurilor Alexandra? Apoi realiză că el îi aude gândurile ei, dar nu poate să îi răspundă! Încercă să vorbească:
- A..l..e..
- Ce este? Ce ai păţit Ştefane? întrebă mirată Alexandra
- A..l..e..x...eu... nu apucă să mai vorbească căci leşină, tot acel efort de a scoate acele sunete îl epuizase complet...
Alexandra chemă doctorul, iar după un consult amănunţit, îi spuse să nu îl mai deranjeze niciodată, căci Ştefan a pierdut peste 70% din creier când a fost lovit în laborator şi că probabil el nu se va mai face bine niciodată! Realiză că a fost nedreaptă cu el şi că era mai bine să se retragă din viaţa lui, se hotăra să plece numaidecât din spital!
Oare Ştefan se va recupera? Va putea el să vorbească? Alexandra va afla ce să întâmplat? Va relua cercetările? Va mai apela oare Alexandra la Ştefan? Va mai avea ea oare un asistent? Cine a distrus laboratorul? Şi de ce? Ce se ascunde în ADN-ul viu? Despre toate acestea vom vorbi capitolul ce va urma...
by Odika 10.12.2017 a fost creata
Bonus:
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Sunteti de acord sa nu scrieti niciun material abuziv, obscen, vulgar, calomnios, de ura, amenintare, orientare-sexuala sau orice alt material care poate viola prevederile legale ale tarii dumneavoastra, ale tarii unde „Despre-tot-si-nimic” este gazduit sau ale legislatiei internationale. Nerespectarea acestor prevederi poate duce la blocarea imediata si permanenta insotita de notificarea Internet Service Provider-ului dumneavoastra daca vom considera necesar. Adresele IP ale tuturor mesajelor sunt inregistrate pentru a ajuta la respectarea acestor condiţii. Sunteti de acord ca „Despre-tot-si-nimic” sa aiba dreptul de a sterge, modifica, muta sau inchide orice subiect in orice moment in care considera necesar. Ca utilizator sunteti de acord ca orice informatie introdusa sa fie stocata in baza de date. Aceste informatii nu vor fi dezvaluite niciunei terte parti fara acordul dumneavoastra, iar „Despre-tot-si-nimic” nu poate fi considerat responsabil pentru vreo incercare de hacking care poate duce la compromiterea datelor.