A fost odată ca niciodată, dacă nu ar fii nu s-ar povesti, un mare regat, în care se afla cinci feciori de împărat şi toţi îşi doreau să găsească piatra filozofală... Nu, nu aceasta este povestea! Astăzi vom descoperi, o altă lume , o lume în care noi, eu, tu şi noi toţi, avem o anumită meserie, în care singurul lucru la care ne pricepem, devine meseria noastră pentru întreaga viaţă.... O lume în care imperfecţiunea nu există şi imperfectul trebuie să fie perfect, iar dacă se întâmpla să apară imperfectul, atunci imediat este transformat în perfect. Totul este construit perfect, nimic nu arăta asimetric, nimic nu tulbura privirea călătorului... Frumuseţea oraşelor şi a satelor iese în evidenţă prin nuanţele pastelate ale culorilor de pe clădiri. Până şi natura are simetria ei, parcă nimic nu a fost pus greşit! Totul arătând atât de perfect prin ochii mei, încât mi-aş dori să rămân aici, dar curiozitatea mă îndeamnă să descopăr mai multe despre această lume... Şi iată-mă, am ajuns într-un regat numit Ininish, m-am tot gândit de ce se numeşte aşa, dar încă nu îmi dau seama, oricum o să cutreier acest regat...
Şi cum spuneam, această lume este perfectă, doar că atunci când te naşti fără nici un talent, poţi fi dat deoparte de societate. Acest lucru să întâmplat cu Inish, fierarul strica tot, astfel el dacă atingea ceva pe loc strica, nici măcar ca fierar nu era bun, căci atunci când punea fierul la încălzit şi când încerca să îl modeleze, făcea el ce făcea şi mereu strica bucata de metal, încât nu mai putea fi refolosită... El de supărare, se retrase la marginea lumii! Ei bine ce să vă mai spun? Omul nostru era tare supărat, mai ales că toată lumea îl ocolea... Dar iată că într-o zi, Inish, se hotăra să plece la pădure după frăguţe şi mure, să facă ca tot omul dulceţuri pentru iarnă. mergând el ce mergând şi iată dă de bârlogul unui urs şi în acel bârlog era o domniţă cu hainele zdrenţuite de ghearele ursului, până să apuce el să spună ceva, auzi un glas cristalin ce îl imploră:
- Te rog, bunule viteaz, salvează-mă căci acest urs m-a răpit de la părinţii mei! Şi cred că îmi simt lipsa! Sunt bătrâni şi fără putere, doar eu mai sunt singura lor speranţă! Fii bun şi ajut...
Nu apucă fata să termine, că se aude în depărtări:
- Mooor! Cine-mi dă târcoale la casă? Mooor, de l-oi prinde, pastramă fac din el, mooor, mooor....
Auzind toate acestea, Inish, nu se sperie deloc, ci merse în întâmpinarea ursului, spunându-i:
- Eu sunt, Inish, fierarul...
Nu apucă să spună nimic mai mult că ursul, speriat fiind de numele lui zise:
- Apo'i dacă eşti Inish, spune de grabă ce doreşti şi eu îţi voi da tot ce pofteşti!
- Ursule, dacă ţi-oi spune, te vei ţine de cuvânt?
- Desigur, ai cuvântul meu de urs! Mooor...
- Bine atunci! O vreau pe fătuca aceea din peşteră să-mi fie soaţă!
- Da-poi asta'i imposibil! Mooor, mooor...
- Atunci ursule, vorba ta, nu-i de încredere, ia să pun eu mâna niţel pe peştera ta....
- Nuuu, mooor, stai! Ia fata şi pleacă de aici! Şi să nu mai vi niciodată pe meleagul meu! Mooor, mooor...
Inish nu aşteptă să îi mai spună odată că luă fata şi fugi degrabă acasă, de frică să nu care cumva să vină ursul care mormăia din ce în ce mai furios....
Fata-i mulţumi şi plecă spre casa părintească! Astfel mai trecu un an şi încă nu o văzuse pe fata, aceasta îi spusese că se numeşte Alexia şi are să se întoarcă la el de îndată ce primeşte binecuvântarea tatălui său. Inish, între timp, ştia că nu are să mai vină, aşa că a început să îşi mărească gospodăria cu fel de fel de animale, ca să poată să îi ţină companie în iernile lungi şi grele...
După anul nou, când Inish abia împlinise 25 de ani şi era amăgit, că nimeni nu vine la dânsul să îl felicite, iată că se aude o bătaie în uşă, se grăbi să deschidă, iar în uşă se afla Alexia, înfrigurată şi mai îngheţată, o prinse în braţe şi o duse lângă foc, mustrând-o şi întrebând-o ce caută pe acel viscol... Alexia îi spuse, lui Inish, următoarele:
- De dimineaţă, tata a spus da căsătoriei noastre, cu singura condiţie de a ne muta împreună de acum încolo şi atât tata, cât şi mama, să locuiască împreună cu noi, până când vor pleca în lumea cealaltă! Iar de vei fi de acord, degrabă pregăteşte-te căci tata poruncise să te duc până la miezul nopţii acasă! Altfel tu nu îmi vei fi bărbat niciodată....
Auzind acestea, Inish o luă de mână, o sărută pe frunte, luă din cuier haina de blană şi îi spune Alexiei că e pregătit să meargă degrabă la casa părinţilor ei! Au făcut ei, ce au făcut, nu ştiu exact, dar au ajuns într-un final acolo. Tatăl dădu mâna feţei sale lui Inish şi în noaptea aceea ei s-au căsătorit! Aşa au trăit fericiţi, împreună cu părinţii fetei şi chiar dacă Inish era un om care nu putea crea nimic, iată că a reuşit să facă doi băieţi frumoşi. Şi cum era un strică tot, natura a făcut că copii să fie gemeni, dar nu semănau între ei, de ziceai că nu sunt fraţi. Băiatul blond şi cu pistrui se numea Ishin, iar băiatul cu părul negru se numea Shinalexi.
Timpul a trecut, Inish acum era bătrân, iar Alexia îmbolnăvindu-se la scurt timp după naşterea copiilor, a murit. De supărare că şi-au pierdut singurul copil, părinţii ei, se prăpădiseră doi ani mai târziu de dorul Alexiei. Cu inima sfâşiată, Inish, şi-a crescut băieţi cum a ştiut el mai bine, trimiţându-i la cele mai bune şcoli din regat! Acum au crescut, au 19 ani şi ambii lucrează la curtea regală, sunt cei mai buni meşteri din regat! Ishin era şef-bucătar regal, iar fratele său, Shinalexi era şeful laboratorului de cercetare a tehnologiei moderne. În acest regat, existau periodic concursuri pentru posturile de şefi de departamente, chiar în fiecare an. Oricum, nimeni nu ştia că cei mai buni şefi din regat, sunt fii lui Inish, toată lumea făcea glume pe seama lui, până când într-o zi, unu dintre copii săturându-se de atâtea glume spuse pe seama tatălui său, şi-a chemat fratele în casa părintească şi şi-au trimis tatăl să cumpere câteva prăjituri... Bag de seamă că nu vroiau să audă tatăl lor despre ce vor să facă....
- Acum că tata a plecat... spuse Shinalexi. Este timpul să luăm măsuri serioase la glumele ce le îndură în fiecare zi...
- Da! Ai dreptate, spuse Ishin, haide să facem un plan în care el să devină erou!
- Bun deci ne-am înţeles! Acum rămâne să vedem la ce este bun tată! Şi cum putem să îl transformăm în erou peste noapte!
Între timp, Inish se întoarse, iar ei au schimbat vorba. În zilele ce au urmat, l-au supus pe tatăl lor la diferite probe, unele mai îndrăzneţe ca altele, dar de câte ori încerca să facă ceva, Inish, pe loc strica... Văzând acestea, copiii săi se întristară, erau gata, gata să renunţe, când unuia îi căzuse ceasul de buzunar pe jos şi se stricase, îl dusese şi la ceasornic să îl repare, iar acesta în glumă îi spuse că parcă a fost atins de Inish, căci nimeni nu îl va putea repara. Ceasul, era o amintire de la mama sa şi nu vroia să se despartă de el, îi părea aşa de rău că era distrus, aşa că nu avea ce să facă, decât să îi arete lui Inish, tatălui său, să îşi ceară scuze că nu a avut mai multă grijă de el. Îndată ce îl arătase, Inish, apucă ceasul din mâna băiatului şi fără să scoată un cuvânt, merse în atelierul său, nu ştiu ce a făcut acolo, dar se auzeau bătăi de ciocan, fiul era atât de speriat încât a dat să intre în atelier, dar uşa era închisă cu cheia şi nu a reuşit să intre. Îşi spusese în gând că acum o să îi dea resturile într-o pungă şi nu va mai putea vreodată să privească chipul mamei sale din interiorul ceasului. Dintr-o dată încetă bătăile de ciocan şi în uşă apăru tatăl său cu ceasul strălucind în soare, grăind:
- Tot ce nu e stricat de mâna mea, totul se repară! Şi atunci când mi-ai arătat ceasul, scumpei mele Alexia, am ştiut ce e de făcut! Ia-l dragul tatei şi ai mai multă grijă de el! apoi Inish îi mai spuse că este obosit şi se retrase în casă.
- Unde e tata? întreabă Shinalexi, care abia ajunse că primise mesaj de la fratele său cum că tatăl său v-a strica ceasul de tot.
- În casă se odihneşte! Dar, uite! şi îi întinse ceasul, Shinalexi uimit, nu înţelegea nimic. După ce îi istorisi Ishin toate cele întâmplate, au pregătit un plan îndrăzneţ, căci acum ştiau la ce este bun tatăl lor şi mai ales că avea un talent special....
- Bine atunci aşa rămâne! spuse Shinalexi, plecând din nou la servici
A trecut o perioadă lungă de timp, poate o lună, poate un an, cine mai ştie.... Cert este că la palat, zilnic, se strica câte ceva, ba lucruri ale regelui, ba ale reginei şi chiar ale prinţesei... Până şi grădina cu trandafiri începea să se ofilească... Regele începea să se simtă ameninţat din cauza acestor probleme... Într-atât de supărat era, că hotăra prin lege, ca fiecare persoană angajată să îşi prezinte părinţii la curtea regală. Pare-se că iscusinţa regelui, era intuirea adevărului... Se făcu o listă de audienţe pentru fiecare angajat, astfel că la o lună după decretul dat, apare şi Inish, împreună cu cei doi fii ai săi în faţa regelui. Regele de cum îl zări pe Inish a început să râdă, spunând:
- Nu am crezut vreodată că cei mai iscusiţi meşteri din regat, să fie pruncii tăi Inish! şi începu să râdă mai cu poftă
- Maria ta, nu te-am mai văzut de mult! Mulţumesc pentru căsuţa de la marginea regatului! Mi-a fost de folos şi dacă nu ai fi fost mă-ta atunci eu astăzi nu aş fi avut feciori aşa buni, de a auzit întregul regat de iscusinţa lor!
- Lasă, lasă şi întreabă-i pe ei ce au făcut! Că nu o să mai fi aşa mândru de ei după aceea! spuse regele, Inish se întoarse spre cei doi fii şi până să spună ceva, unul dintre ei a zis:
- Tată, te rog să ne crezi nu am făcut nimic greşit! De câţiva ani încoace, în curtea regală se întâmplă ceva misterios! Noi am vrut ca tata să descopere adevărul şi pe adevăratul făptaş! Şi pentru asta aveam nevoie de un plan... n-apucă să spună ce mai avea că regele:
- Linişte! Deci voi sunteţi cei ce îmi strică lucrurile? Voi sunteţi?
Ishin care tăcuse până atunci grăi şi el timid:
- Dar Maria ta, noi suntem la curte doar de un an! Şi ceea ce se întâmplă aici este de peste 19 ani! Cum să avem noi treabă cu asta? Noi am descoperit iscusinţa tatălui nostru şi vroiam să o arătăm lumii întregi! De e acesta păcatul nostru atunci primim cu bucurie pedeapsa! Dar de alt păcat noi nu avem ştiinţa! Şi de ne vei pedepsi de păcate ce nu am făcut... Măria ta îi vei rupe inima tatei!
- Bine! spuse dezamăgit regele, continuând: Dar, cum se face că în ultima perioadă, atât eu cât şi familia mea, avem mai multe lucruri stricate? atunci interveni Shinalexi:
- Maria ta, tot din castel, tot ce se strică, era înlocuit sau ascuns după o hologramă! Astfel Maria ta, descoperea târziu ce era distrus! Mai ales dacă nu se folosea acel obiect!
- Înţeleg! Şi cum v-aţi dat seama? Nici măcar eu, care treceam zilnic pe lângă ele nu mi-am dat seama! spuse regele mirat.
- În timp ce noi vorbim, spuse Shinalexi, am mai observat ceva ciudat la această încăpere! Ca să înţelege-ţi cum ne dăm seama vă vom demonstra!
Spunând acestea, îşi luă fratele de mână, şi se îndreptă spre tronul pe care se află regele. Gărzile regale, au dat să îi reţină, dar regele le făcu semn să îi lase să treacă, apoi ajungând în dreptul tronului, puseră mâinile deodată deasupra tronului şi desprinseră două micuţe proiectoare de holograme, iar acesta se transformă pe loc în ce era cu adevărat! Toţi au amuţit! Tronul era foarte degradat, iar regele pe loc se ridică şi întrebă ce magie este aceasta! Apoi după ce fraţii îi explică despre holograme şi cum funcţionează acestea şi că au fost descoperite în urmă cu 20 de ani, regele sa liniştit şi a început să mediteze cine putea fi responsabil de tot ce era stricat şi mai ales de ce...
- Bun! Şi acum Mărite rege! spuse Ishin. Să îţi spunem adevăratul talent al tatei! Este unicat şi are legătură cu cel ce a stricat tot în palat!
- Ia să vă aud eu... spuse regele
- Tata repară tot ce e stricat şi de nereparat! Singura condiţie este că nu el să fi stricat acel obiect! răspunse Shinalexi
- Cine va spus vouă asta? întreba regele printre râsete
- Eu! spuse Inish.
Regele râdea şi mai tare şi mai cu poftă, îl ştia pe Inish de când era mic, se jucaseră împreună şi au crescut împreună şi ia fost cel mai bun prieten, practic ştia tot despre el, dar acel lucru nu îl ştia şi îi era imposibil să creadă aşa ceva. Apoi se opri din râs şi spuse:
- Când avea bunul meu prieten Inish să îmi spună? şi îl prinse de mână
- Nu mai întrebat niciodată la ce mă pricep! Iar la şcoala de iscusinţă nu aveau probe şi pentru iscusinţa mea de aceea nu mi-au găsit vreodată vreuna...
- Bun! Atunci îl rog pe cel mai bun prieten al meu, să îmi repare tronul! spuse regele cu un glas în care se simţea neliniştea de a nu fii cumva respins...
- Bine! Dar cu o condiţie! Vreau ca toată lumea să părăsească încăperea! Şi să nu care cumva să tragă careva cu ochiul, căci se va transforma în metal pe loc! spunând acestea Inish îi împinse pe toţi afară din sala tronului şi închise uşile cu cheia.
Din spatele uşilor se auzeau ciocănituri de ciocan, într-un final deschise uşile şi regele rămăsese încântat de tronul său! Parcă era cel din portretele străbunilor săi, arăta ca şi nou şi nici urmă că au trecut veacuri de când a fost sculptat. Regele îl însărcina, pe bunul său prieten, să repare tot ce era stricat din castel şi cerându-i iertare că în ultimi ani nu a mai păstrat legătura cu dânsul. Apoi regele, împreună cu Shinalexi şi Ishin, au făcut un plan spre a prinde adevăratul vinovat! Regele să tot gândit cam când au început, toate aceste probleme să apară şi realiză că în ziua în care să căsătorit, trăsura miresei arăta mult degradată şi chiar şi veşmintele ei erau degradate. În timp ce spuse aceste lucruri celor doi, a realizat că situaţia aceasta era din vina să.
Supărat dă buzna în camera reginei şi trage draperiile deoparte, lăsând că razele soarelui să inunde încăperea, descoperind o încăpere într-o stare de degradare excesivă, iar mobilierul abia dacă se mai putea susţine în picioare din această cauză. Regina supărată, întrebă ce sunt toate acestea şi a încercat să îi oprească în a dezvălui şi mai multe regelui, apropiindu-se de cei doi fraţi, să îi atingă, dar aceştia s-au dat puţin înapoi şi ea a atins o vază de flori care pe loc să prefăcut în nisip din starea de degradare în care se afla.
- Cum e posibil aşa ceva? întrebă tremurând regele
- Ea este vină pentru tot răul! Nu te-ai căsătorit cu prinţesa Anilo din Regatul Alinare ci cu prinţesa Molime din Regatul Molie...
- De aceea, adăugă şi Shinalexi, totul din regat se distruge. Şi toată lumea ştie că dacă prinţesa regatului Molie se căsătoreşte, atunci toate puterile întregului regat se vor găsi înăuntrul său! Iar regatul ei este scăpat de năpastă cât ea este căsătorită!
- Draga mea! Este adevărat? M-ai minţit? Şi prinţesa noastră are puterea ta? şi regele continuă cu întrebări fără răspuns, căci regina plângea şi iar plângea, murmurând încet că îi pare rău.
Regele rugă pe toată lumea să părăsească încăperea şi dând să îşi ia regină în braţe, ea încercă să se ferească, pentru că îi era teamă că nu care cumva să îl facă şi pe el ţărână, el ştia tot mitul regatului Molie şi nu îi era frică... Aşa că o prinse în braţe şi o sărută duios, spunându-i că îi pare rău de tot ce să întâmplat, dar şi că este şi vina ei că ia ascuns ceva atât de important şi mai ales că nu la mai lăsat să o atingă încă de dinainte să se nască mica lor prinţesă... Nu ştiu eu ce au mai discutat şi ce au mai făcut, dar a doua zi îl chemă la dânşii pe Inish şi îl luară în slujbă la curte, ca să repare tot ce era stricat sau se va mai strica.
Aşa au mai trecut doi ani în care numele lui Inish era vestit în toată împărăţia, mulţi regi din diferite regate îl rugau să vină în slujba lor, dar el refuză. Shinalexi şi Ishin erau curioşi cum reuşea tatăl lor să repare toate acele obiecte, pentru că vor avea mare nevoie de acel talent, căci acum ei erau gata de însurătoare şi cum şi-au ales de şotii, două domniţe, din regatul Molie, cele domniţe erau surorile mai mici ale reginei şi regele a insistat ca cei doi să se căsătorească cu ele, neavând încotro, cei doi s-au întâlnit cu ele şi natura a făcut ca să se îndrăgostească de dânsele.
Dar tatăl lor nu vroia să dezvăluie secretul, aşa că ei, într-o noapte, s-au pitit într-o ladă din atelierul tatălui lor şi au aşteptat cuminţi să se ivească soarele şi să apară tatăl lor în atelier să lucreze, sperau că îşi vor da seama ce secret ascunde tatăl lor. Iată că cânta şi cocoşul în răsăritul soarelui şi la scurt timp, în atelier, îşi face apariţia Inish, care luă un cainic ruginit din dulăpiorul cu comenzi, îl privi atent, apoi începu să îl bată cu mâinile, acele bătăi, semănau ca bătaia unui ciocan, făcură ca ceainicul să piardă toată rugină şi să revină la nuanţa cea dintâi a sa, parcă era ca nou... Cei doi, bucuroşi săriră în sus şi strigară deodată:
- Te-am prins! Deci acesta este secretul tău tată! De ce ai zis că ne vom transforma în metal?
- Pentru că nu am vrut ca lumea să mă creadă mai ciudat decât mă credea până atunci! Nu este nici un secret şi voi puteţi să faceţi tot ce vreţi! Dar trebuie să fiţi împreună, dacă încercaţi să reparaţi ceva separat nu veţi reuşi! Trebuie să reparaţi împreună, ţinându-vă de mâini! Cu mâinile împreunate veţi reuşi să reparaţi orice! Dar voi hotărâţi dacă vreţi o viaţă cum am avut eu sau nu!
- Tată mulţumim! spuseră deodată
- Şi voi sunteţi unici, pentru că aveţi două talente din naştere, fiecare îl are pe al său, dar împreună aveţi un nou talent! Strică tot sau repară tot!
Fii erau fericiţi şi nu după mult timp se căsătoriră şi ca să fie aproape unu de celălalt şi-au cumpărat case vecine şi cum între timp tatăl lor nu mai era printre cei vii, ei se hotărâră să continue munca lui şi au redeschis atelierul lui Inish. Ei încă şi astăzi repară absolut orice! Am trecut şi eu pe acolo că se stricase busola şi nu ştiam în ce direcţie să merg, dar datorită lor acum pot să călătoresc mai departe, aş vrea să o fac cât mai repede pentru că nu am nici un talent şi lumea de aici îmi spune Inish, iar inish este numele dat oamenilor fără talent. Din această cauză, am aflat de ce se numeşte Ininish acest regat, ei bine se numeşte aşa pentru că nu sunt bineveniţi inishi. Descoperind toate acestea, cred că nici tu nu ai vrea să mai zăboveşti pe aici, doar dacă ai un talent special... Eu cum nu am nici un talent, mă voi îndrepta spre lumea Prinţului Ōnamuji...
Şi cum spuneam, această lume este perfectă, doar că atunci când te naşti fără nici un talent, poţi fi dat deoparte de societate. Acest lucru să întâmplat cu Inish, fierarul strica tot, astfel el dacă atingea ceva pe loc strica, nici măcar ca fierar nu era bun, căci atunci când punea fierul la încălzit şi când încerca să îl modeleze, făcea el ce făcea şi mereu strica bucata de metal, încât nu mai putea fi refolosită... El de supărare, se retrase la marginea lumii! Ei bine ce să vă mai spun? Omul nostru era tare supărat, mai ales că toată lumea îl ocolea... Dar iată că într-o zi, Inish, se hotăra să plece la pădure după frăguţe şi mure, să facă ca tot omul dulceţuri pentru iarnă. mergând el ce mergând şi iată dă de bârlogul unui urs şi în acel bârlog era o domniţă cu hainele zdrenţuite de ghearele ursului, până să apuce el să spună ceva, auzi un glas cristalin ce îl imploră:
- Te rog, bunule viteaz, salvează-mă căci acest urs m-a răpit de la părinţii mei! Şi cred că îmi simt lipsa! Sunt bătrâni şi fără putere, doar eu mai sunt singura lor speranţă! Fii bun şi ajut...
Nu apucă fata să termine, că se aude în depărtări:
- Mooor! Cine-mi dă târcoale la casă? Mooor, de l-oi prinde, pastramă fac din el, mooor, mooor....
Auzind toate acestea, Inish, nu se sperie deloc, ci merse în întâmpinarea ursului, spunându-i:
- Eu sunt, Inish, fierarul...
Nu apucă să spună nimic mai mult că ursul, speriat fiind de numele lui zise:
- Apo'i dacă eşti Inish, spune de grabă ce doreşti şi eu îţi voi da tot ce pofteşti!
- Ursule, dacă ţi-oi spune, te vei ţine de cuvânt?
- Desigur, ai cuvântul meu de urs! Mooor...
- Bine atunci! O vreau pe fătuca aceea din peşteră să-mi fie soaţă!
- Da-poi asta'i imposibil! Mooor, mooor...
- Atunci ursule, vorba ta, nu-i de încredere, ia să pun eu mâna niţel pe peştera ta....
- Nuuu, mooor, stai! Ia fata şi pleacă de aici! Şi să nu mai vi niciodată pe meleagul meu! Mooor, mooor...
Inish nu aşteptă să îi mai spună odată că luă fata şi fugi degrabă acasă, de frică să nu care cumva să vină ursul care mormăia din ce în ce mai furios....
Fata-i mulţumi şi plecă spre casa părintească! Astfel mai trecu un an şi încă nu o văzuse pe fata, aceasta îi spusese că se numeşte Alexia şi are să se întoarcă la el de îndată ce primeşte binecuvântarea tatălui său. Inish, între timp, ştia că nu are să mai vină, aşa că a început să îşi mărească gospodăria cu fel de fel de animale, ca să poată să îi ţină companie în iernile lungi şi grele...
După anul nou, când Inish abia împlinise 25 de ani şi era amăgit, că nimeni nu vine la dânsul să îl felicite, iată că se aude o bătaie în uşă, se grăbi să deschidă, iar în uşă se afla Alexia, înfrigurată şi mai îngheţată, o prinse în braţe şi o duse lângă foc, mustrând-o şi întrebând-o ce caută pe acel viscol... Alexia îi spuse, lui Inish, următoarele:
- De dimineaţă, tata a spus da căsătoriei noastre, cu singura condiţie de a ne muta împreună de acum încolo şi atât tata, cât şi mama, să locuiască împreună cu noi, până când vor pleca în lumea cealaltă! Iar de vei fi de acord, degrabă pregăteşte-te căci tata poruncise să te duc până la miezul nopţii acasă! Altfel tu nu îmi vei fi bărbat niciodată....
Auzind acestea, Inish o luă de mână, o sărută pe frunte, luă din cuier haina de blană şi îi spune Alexiei că e pregătit să meargă degrabă la casa părinţilor ei! Au făcut ei, ce au făcut, nu ştiu exact, dar au ajuns într-un final acolo. Tatăl dădu mâna feţei sale lui Inish şi în noaptea aceea ei s-au căsătorit! Aşa au trăit fericiţi, împreună cu părinţii fetei şi chiar dacă Inish era un om care nu putea crea nimic, iată că a reuşit să facă doi băieţi frumoşi. Şi cum era un strică tot, natura a făcut că copii să fie gemeni, dar nu semănau între ei, de ziceai că nu sunt fraţi. Băiatul blond şi cu pistrui se numea Ishin, iar băiatul cu părul negru se numea Shinalexi.
Timpul a trecut, Inish acum era bătrân, iar Alexia îmbolnăvindu-se la scurt timp după naşterea copiilor, a murit. De supărare că şi-au pierdut singurul copil, părinţii ei, se prăpădiseră doi ani mai târziu de dorul Alexiei. Cu inima sfâşiată, Inish, şi-a crescut băieţi cum a ştiut el mai bine, trimiţându-i la cele mai bune şcoli din regat! Acum au crescut, au 19 ani şi ambii lucrează la curtea regală, sunt cei mai buni meşteri din regat! Ishin era şef-bucătar regal, iar fratele său, Shinalexi era şeful laboratorului de cercetare a tehnologiei moderne. În acest regat, existau periodic concursuri pentru posturile de şefi de departamente, chiar în fiecare an. Oricum, nimeni nu ştia că cei mai buni şefi din regat, sunt fii lui Inish, toată lumea făcea glume pe seama lui, până când într-o zi, unu dintre copii săturându-se de atâtea glume spuse pe seama tatălui său, şi-a chemat fratele în casa părintească şi şi-au trimis tatăl să cumpere câteva prăjituri... Bag de seamă că nu vroiau să audă tatăl lor despre ce vor să facă....
- Acum că tata a plecat... spuse Shinalexi. Este timpul să luăm măsuri serioase la glumele ce le îndură în fiecare zi...
- Da! Ai dreptate, spuse Ishin, haide să facem un plan în care el să devină erou!
- Bun deci ne-am înţeles! Acum rămâne să vedem la ce este bun tată! Şi cum putem să îl transformăm în erou peste noapte!
Între timp, Inish se întoarse, iar ei au schimbat vorba. În zilele ce au urmat, l-au supus pe tatăl lor la diferite probe, unele mai îndrăzneţe ca altele, dar de câte ori încerca să facă ceva, Inish, pe loc strica... Văzând acestea, copiii săi se întristară, erau gata, gata să renunţe, când unuia îi căzuse ceasul de buzunar pe jos şi se stricase, îl dusese şi la ceasornic să îl repare, iar acesta în glumă îi spuse că parcă a fost atins de Inish, căci nimeni nu îl va putea repara. Ceasul, era o amintire de la mama sa şi nu vroia să se despartă de el, îi părea aşa de rău că era distrus, aşa că nu avea ce să facă, decât să îi arete lui Inish, tatălui său, să îşi ceară scuze că nu a avut mai multă grijă de el. Îndată ce îl arătase, Inish, apucă ceasul din mâna băiatului şi fără să scoată un cuvânt, merse în atelierul său, nu ştiu ce a făcut acolo, dar se auzeau bătăi de ciocan, fiul era atât de speriat încât a dat să intre în atelier, dar uşa era închisă cu cheia şi nu a reuşit să intre. Îşi spusese în gând că acum o să îi dea resturile într-o pungă şi nu va mai putea vreodată să privească chipul mamei sale din interiorul ceasului. Dintr-o dată încetă bătăile de ciocan şi în uşă apăru tatăl său cu ceasul strălucind în soare, grăind:
- Tot ce nu e stricat de mâna mea, totul se repară! Şi atunci când mi-ai arătat ceasul, scumpei mele Alexia, am ştiut ce e de făcut! Ia-l dragul tatei şi ai mai multă grijă de el! apoi Inish îi mai spuse că este obosit şi se retrase în casă.
- Unde e tata? întreabă Shinalexi, care abia ajunse că primise mesaj de la fratele său cum că tatăl său v-a strica ceasul de tot.
- În casă se odihneşte! Dar, uite! şi îi întinse ceasul, Shinalexi uimit, nu înţelegea nimic. După ce îi istorisi Ishin toate cele întâmplate, au pregătit un plan îndrăzneţ, căci acum ştiau la ce este bun tatăl lor şi mai ales că avea un talent special....
- Bine atunci aşa rămâne! spuse Shinalexi, plecând din nou la servici
A trecut o perioadă lungă de timp, poate o lună, poate un an, cine mai ştie.... Cert este că la palat, zilnic, se strica câte ceva, ba lucruri ale regelui, ba ale reginei şi chiar ale prinţesei... Până şi grădina cu trandafiri începea să se ofilească... Regele începea să se simtă ameninţat din cauza acestor probleme... Într-atât de supărat era, că hotăra prin lege, ca fiecare persoană angajată să îşi prezinte părinţii la curtea regală. Pare-se că iscusinţa regelui, era intuirea adevărului... Se făcu o listă de audienţe pentru fiecare angajat, astfel că la o lună după decretul dat, apare şi Inish, împreună cu cei doi fii ai săi în faţa regelui. Regele de cum îl zări pe Inish a început să râdă, spunând:
- Nu am crezut vreodată că cei mai iscusiţi meşteri din regat, să fie pruncii tăi Inish! şi începu să râdă mai cu poftă
- Maria ta, nu te-am mai văzut de mult! Mulţumesc pentru căsuţa de la marginea regatului! Mi-a fost de folos şi dacă nu ai fi fost mă-ta atunci eu astăzi nu aş fi avut feciori aşa buni, de a auzit întregul regat de iscusinţa lor!
- Lasă, lasă şi întreabă-i pe ei ce au făcut! Că nu o să mai fi aşa mândru de ei după aceea! spuse regele, Inish se întoarse spre cei doi fii şi până să spună ceva, unul dintre ei a zis:
- Tată, te rog să ne crezi nu am făcut nimic greşit! De câţiva ani încoace, în curtea regală se întâmplă ceva misterios! Noi am vrut ca tata să descopere adevărul şi pe adevăratul făptaş! Şi pentru asta aveam nevoie de un plan... n-apucă să spună ce mai avea că regele:
- Linişte! Deci voi sunteţi cei ce îmi strică lucrurile? Voi sunteţi?
Ishin care tăcuse până atunci grăi şi el timid:
- Dar Maria ta, noi suntem la curte doar de un an! Şi ceea ce se întâmplă aici este de peste 19 ani! Cum să avem noi treabă cu asta? Noi am descoperit iscusinţa tatălui nostru şi vroiam să o arătăm lumii întregi! De e acesta păcatul nostru atunci primim cu bucurie pedeapsa! Dar de alt păcat noi nu avem ştiinţa! Şi de ne vei pedepsi de păcate ce nu am făcut... Măria ta îi vei rupe inima tatei!
- Bine! spuse dezamăgit regele, continuând: Dar, cum se face că în ultima perioadă, atât eu cât şi familia mea, avem mai multe lucruri stricate? atunci interveni Shinalexi:
- Maria ta, tot din castel, tot ce se strică, era înlocuit sau ascuns după o hologramă! Astfel Maria ta, descoperea târziu ce era distrus! Mai ales dacă nu se folosea acel obiect!
- Înţeleg! Şi cum v-aţi dat seama? Nici măcar eu, care treceam zilnic pe lângă ele nu mi-am dat seama! spuse regele mirat.
- În timp ce noi vorbim, spuse Shinalexi, am mai observat ceva ciudat la această încăpere! Ca să înţelege-ţi cum ne dăm seama vă vom demonstra!
Spunând acestea, îşi luă fratele de mână, şi se îndreptă spre tronul pe care se află regele. Gărzile regale, au dat să îi reţină, dar regele le făcu semn să îi lase să treacă, apoi ajungând în dreptul tronului, puseră mâinile deodată deasupra tronului şi desprinseră două micuţe proiectoare de holograme, iar acesta se transformă pe loc în ce era cu adevărat! Toţi au amuţit! Tronul era foarte degradat, iar regele pe loc se ridică şi întrebă ce magie este aceasta! Apoi după ce fraţii îi explică despre holograme şi cum funcţionează acestea şi că au fost descoperite în urmă cu 20 de ani, regele sa liniştit şi a început să mediteze cine putea fi responsabil de tot ce era stricat şi mai ales de ce...
- Bun! Şi acum Mărite rege! spuse Ishin. Să îţi spunem adevăratul talent al tatei! Este unicat şi are legătură cu cel ce a stricat tot în palat!
- Ia să vă aud eu... spuse regele
- Tata repară tot ce e stricat şi de nereparat! Singura condiţie este că nu el să fi stricat acel obiect! răspunse Shinalexi
- Cine va spus vouă asta? întreba regele printre râsete
- Eu! spuse Inish.
Regele râdea şi mai tare şi mai cu poftă, îl ştia pe Inish de când era mic, se jucaseră împreună şi au crescut împreună şi ia fost cel mai bun prieten, practic ştia tot despre el, dar acel lucru nu îl ştia şi îi era imposibil să creadă aşa ceva. Apoi se opri din râs şi spuse:
- Când avea bunul meu prieten Inish să îmi spună? şi îl prinse de mână
- Nu mai întrebat niciodată la ce mă pricep! Iar la şcoala de iscusinţă nu aveau probe şi pentru iscusinţa mea de aceea nu mi-au găsit vreodată vreuna...
- Bun! Atunci îl rog pe cel mai bun prieten al meu, să îmi repare tronul! spuse regele cu un glas în care se simţea neliniştea de a nu fii cumva respins...
- Bine! Dar cu o condiţie! Vreau ca toată lumea să părăsească încăperea! Şi să nu care cumva să tragă careva cu ochiul, căci se va transforma în metal pe loc! spunând acestea Inish îi împinse pe toţi afară din sala tronului şi închise uşile cu cheia.
Din spatele uşilor se auzeau ciocănituri de ciocan, într-un final deschise uşile şi regele rămăsese încântat de tronul său! Parcă era cel din portretele străbunilor săi, arăta ca şi nou şi nici urmă că au trecut veacuri de când a fost sculptat. Regele îl însărcina, pe bunul său prieten, să repare tot ce era stricat din castel şi cerându-i iertare că în ultimi ani nu a mai păstrat legătura cu dânsul. Apoi regele, împreună cu Shinalexi şi Ishin, au făcut un plan spre a prinde adevăratul vinovat! Regele să tot gândit cam când au început, toate aceste probleme să apară şi realiză că în ziua în care să căsătorit, trăsura miresei arăta mult degradată şi chiar şi veşmintele ei erau degradate. În timp ce spuse aceste lucruri celor doi, a realizat că situaţia aceasta era din vina să.
Supărat dă buzna în camera reginei şi trage draperiile deoparte, lăsând că razele soarelui să inunde încăperea, descoperind o încăpere într-o stare de degradare excesivă, iar mobilierul abia dacă se mai putea susţine în picioare din această cauză. Regina supărată, întrebă ce sunt toate acestea şi a încercat să îi oprească în a dezvălui şi mai multe regelui, apropiindu-se de cei doi fraţi, să îi atingă, dar aceştia s-au dat puţin înapoi şi ea a atins o vază de flori care pe loc să prefăcut în nisip din starea de degradare în care se afla.
- Cum e posibil aşa ceva? întrebă tremurând regele
- Ea este vină pentru tot răul! Nu te-ai căsătorit cu prinţesa Anilo din Regatul Alinare ci cu prinţesa Molime din Regatul Molie...
- De aceea, adăugă şi Shinalexi, totul din regat se distruge. Şi toată lumea ştie că dacă prinţesa regatului Molie se căsătoreşte, atunci toate puterile întregului regat se vor găsi înăuntrul său! Iar regatul ei este scăpat de năpastă cât ea este căsătorită!
- Draga mea! Este adevărat? M-ai minţit? Şi prinţesa noastră are puterea ta? şi regele continuă cu întrebări fără răspuns, căci regina plângea şi iar plângea, murmurând încet că îi pare rău.
Regele rugă pe toată lumea să părăsească încăperea şi dând să îşi ia regină în braţe, ea încercă să se ferească, pentru că îi era teamă că nu care cumva să îl facă şi pe el ţărână, el ştia tot mitul regatului Molie şi nu îi era frică... Aşa că o prinse în braţe şi o sărută duios, spunându-i că îi pare rău de tot ce să întâmplat, dar şi că este şi vina ei că ia ascuns ceva atât de important şi mai ales că nu la mai lăsat să o atingă încă de dinainte să se nască mica lor prinţesă... Nu ştiu eu ce au mai discutat şi ce au mai făcut, dar a doua zi îl chemă la dânşii pe Inish şi îl luară în slujbă la curte, ca să repare tot ce era stricat sau se va mai strica.
Aşa au mai trecut doi ani în care numele lui Inish era vestit în toată împărăţia, mulţi regi din diferite regate îl rugau să vină în slujba lor, dar el refuză. Shinalexi şi Ishin erau curioşi cum reuşea tatăl lor să repare toate acele obiecte, pentru că vor avea mare nevoie de acel talent, căci acum ei erau gata de însurătoare şi cum şi-au ales de şotii, două domniţe, din regatul Molie, cele domniţe erau surorile mai mici ale reginei şi regele a insistat ca cei doi să se căsătorească cu ele, neavând încotro, cei doi s-au întâlnit cu ele şi natura a făcut ca să se îndrăgostească de dânsele.
Dar tatăl lor nu vroia să dezvăluie secretul, aşa că ei, într-o noapte, s-au pitit într-o ladă din atelierul tatălui lor şi au aşteptat cuminţi să se ivească soarele şi să apară tatăl lor în atelier să lucreze, sperau că îşi vor da seama ce secret ascunde tatăl lor. Iată că cânta şi cocoşul în răsăritul soarelui şi la scurt timp, în atelier, îşi face apariţia Inish, care luă un cainic ruginit din dulăpiorul cu comenzi, îl privi atent, apoi începu să îl bată cu mâinile, acele bătăi, semănau ca bătaia unui ciocan, făcură ca ceainicul să piardă toată rugină şi să revină la nuanţa cea dintâi a sa, parcă era ca nou... Cei doi, bucuroşi săriră în sus şi strigară deodată:
- Te-am prins! Deci acesta este secretul tău tată! De ce ai zis că ne vom transforma în metal?
- Pentru că nu am vrut ca lumea să mă creadă mai ciudat decât mă credea până atunci! Nu este nici un secret şi voi puteţi să faceţi tot ce vreţi! Dar trebuie să fiţi împreună, dacă încercaţi să reparaţi ceva separat nu veţi reuşi! Trebuie să reparaţi împreună, ţinându-vă de mâini! Cu mâinile împreunate veţi reuşi să reparaţi orice! Dar voi hotărâţi dacă vreţi o viaţă cum am avut eu sau nu!
- Tată mulţumim! spuseră deodată
- Şi voi sunteţi unici, pentru că aveţi două talente din naştere, fiecare îl are pe al său, dar împreună aveţi un nou talent! Strică tot sau repară tot!
Fii erau fericiţi şi nu după mult timp se căsătoriră şi ca să fie aproape unu de celălalt şi-au cumpărat case vecine şi cum între timp tatăl lor nu mai era printre cei vii, ei se hotărâră să continue munca lui şi au redeschis atelierul lui Inish. Ei încă şi astăzi repară absolut orice! Am trecut şi eu pe acolo că se stricase busola şi nu ştiam în ce direcţie să merg, dar datorită lor acum pot să călătoresc mai departe, aş vrea să o fac cât mai repede pentru că nu am nici un talent şi lumea de aici îmi spune Inish, iar inish este numele dat oamenilor fără talent. Din această cauză, am aflat de ce se numeşte Ininish acest regat, ei bine se numeşte aşa pentru că nu sunt bineveniţi inishi. Descoperind toate acestea, cred că nici tu nu ai vrea să mai zăboveşti pe aici, doar dacă ai un talent special... Eu cum nu am nici un talent, mă voi îndrepta spre lumea Prinţului Ōnamuji...
by Odika, 12.08.2017
Bonus:
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Sunteti de acord sa nu scrieti niciun material abuziv, obscen, vulgar, calomnios, de ura, amenintare, orientare-sexuala sau orice alt material care poate viola prevederile legale ale tarii dumneavoastra, ale tarii unde „Despre-tot-si-nimic” este gazduit sau ale legislatiei internationale. Nerespectarea acestor prevederi poate duce la blocarea imediata si permanenta insotita de notificarea Internet Service Provider-ului dumneavoastra daca vom considera necesar. Adresele IP ale tuturor mesajelor sunt inregistrate pentru a ajuta la respectarea acestor condiţii. Sunteti de acord ca „Despre-tot-si-nimic” sa aiba dreptul de a sterge, modifica, muta sau inchide orice subiect in orice moment in care considera necesar. Ca utilizator sunteti de acord ca orice informatie introdusa sa fie stocata in baza de date. Aceste informatii nu vor fi dezvaluite niciunei terte parti fara acordul dumneavoastra, iar „Despre-tot-si-nimic” nu poate fi considerat responsabil pentru vreo incercare de hacking care poate duce la compromiterea datelor.