Regatul Azurului Înnegurat

Într-o lume plină de războaie, unele mai înfiorătoare ca altele, unde cele trei continente, erau stăpânite de trei state, exista chiar în centru lor o insuliţă neutră, bag de seamă că acea lume arata ca un triunghi, unde pe fiecare vârf se găsea câte un continent, iar în centru acelui triunghi exista insula, arătând ca un mic punct şi toate acestea se puteau vedea doar din spaţiu! Ei bine, Regatul Azuriu stăpânea acea insulă, având ca rege pe înţeleptul Kya, iar ca moştenitor la tron era fiica sa, dar nu putea să guverneze regatul fără a se căsători. Şi cum cele trei state, erau în război, nu puteau să facă o alianţă cu acestea... Astfel regele Kya, vroind să scape ţara de fostul vrăjitor regal şi să-şi mărite fiica, dă un decret prin care spune că acel cavaler care reuşeşte să prindă vrăjitorul negru al curţii regale, va primi mâna prinţesei...

Au trecut trei ani de atunci şi încă nici măcar să se întoarcă vreun cavaler, din cei ce îndrăzniseră să înfrunte vrăjitorul. Între timp, prinţesa se îndrăgosteşte şi spunându-i tatălui său, acesta hotărî că e timpul să meargă chiar el să lupte cu vrăjitorul. Prinţesa auzind ce vrea să facă, fuge degrabă la prea iubitul ei Iris şi îi istoriseşte cele ce vrea regele să facă. Auzind toate acestea, Iris vrea să îi dea o mână de ajutor regelui, strânge degrabă ostaşii săi, bag de seamă că era un fel de comandant de regiment, căci avea cam 200 de oameni, echipaţi şi antrenaţi, în apropierea conacului său. Regele, foarte fericit, strânge supuşii şi de faţă cu aceştia spune:

- În sfârşit, astăzi, iubirea bate la uşă! Iris şi Acidor se vor căsători de-ndată ce ne vom întoarce de la războiul cu magul negru! Cinstiţi şi mâncaţi căci astăzi cei doi sunt logodiţi prin puterea cuvântului meu, eu alesul lui Dumnezeu Kya, fiul lui Lien, fost rege al regatului Azuriu! Să cânte muzica, să vină mâncarea şi băutură! astfel bătând din palme, toate cele spuse se împliniră.

A doua zi au plecat la război, de-ndată ce a cântat cocoşul, oastea fu mare, peste 2000 de oameni, iar când au început să mărşăluiască, se auziră paşi lor până pe cele trei continente, aşa de hotărâţi erau... Prinţesa Acidor a rămas acasă, trebuia să se îngrijească de regat în lipsa tatălui său.

Uite aşa a trecut o săptămână , două şi prin a treia săptămână iată că apare un sol, trâmbiţă din goarnă de trei ori ca poarta castelului să se deschidă şi apoi se înfăţişa în faţa prinţesei şi grăi:

- Un mesaj de la măria sa Kya!

- S-ascultăm! grăi sfeşnicul regal.

- Eu Regele Azuriu Kya, am reuşit să înving magul negru, dar ţara e în doliu, căci astăzi preabunul meu fiu s-a stins. Pregăteşte degrabă prinţesă, cortegiu la intrare!

- Ce ai spus? întrebă prinţesa şi pe loc leşină.

Nu ştiu ce se mai întâmplase pe acolo, căci eu ieşisem în întâmpinarea regelui, toată ţara jelea şi toţi supuşi au ieşit în întâmpinarea lor. Şi cum era obiceiul la ei, fie că intră om viu sau mort, trebuiau să spună: Bun venit! O tradiţie de când regatul a luat naştere, dar lăsând acestă istorie îndepărtată, iată că apare şi regele, încerc să ajung mai în faţă, dar oameni mă dau în spate şi mai mult, lumea strigă încontinuu:

- Bun venit! Bun venit! Bun venit! eram gata să renunţ şi dau să plec acasă, dar ceva îmi spunea să mai rămân puţin... Dintr-o dată regele strigă:

- Dacă cineva mai scoate o singură vorbă, în carceră va sfârşi pentru eternitate! Eu sunt viu, dar fiul meu prea iubit e mort şi logodna-i sfârşită! Fiica mea-i leşinată, oastea-i distrusă, din 2000 doar cinci mai trăiesc, voi nu vedeţi? Chiar nu vă pasă de soţii şi iubiţii voştri? Cum puteţi să fiţi tot un zâmbet şi ei încă liniştea nu-s găsesc? Nu vedeţi că n-avem apărare, că bărbaţi în ţară nu mai sunt? Şi magul, blestem a pus pe capul meu? Voi nu aveţi minte? şi cum grăia acestea, mulţimea împietri, apoi o femeie îşi face curaj şi se uită prin mulţimea de oameni, constată de îndată că regele are dreptate şi întorcând privirea spre oaste, îşi zări soţul întins pe o targă ce era trasă de cai, inima i se rupse şi începu a zbiera de disperare, apoi fugi la el, îl prinse de mână şi îi şopti :

- Dragul meu, ţi-ai ţinut cuvântul până la capăt, te-ai întors acasă, am să te iert de orice greşeală, doar să te faci bine! şi în timp ce spunea aceste lucruri, observă că soţul ei şi-a dat ultima suflare.

- Degeaba jeleşti acum femeie, el îi mort, tot ce îşi dorea era să te vadă, asta la ţinut în viaţă până acum, aşa că e timpul să îl duci acasă şi să îi faci cele de cuviinţă! grăi amărât regele şi se îndreptă spre palat ca să vegheze la căpătâiul fetei lui. Pe tot parcursul drumului lumea plângea şi la un moment dat cineva a început să strige, încercând să îmbuneze inima regelui:

- De-ai venit, înseamnă că eşti viu! dar regele şi mai mult se înfuria, căci îşi amintea vraja ce o făcuse magul înainte să moară şi pe care vroia să o uite şi să o ascundă de întreaga omenire.

Eu văzând atâta jale, am plecat pe continente, nu ştiu ce s-a mai întâmplat acolo, dar cum negustor sunt de meserie, iată-mă din nou în Regatul Azuriu, după mai bine de 5 ani. De cum am intrat în regat, am zărit doar femei, fetiţe şi când am văzut şi nişte bebeluşi, am întrebat dacă sunt băieţi şi toate mamele mi-au răspuns că nu, iar când am întrebat de taţii lor, mi-au răspuns triste că sunt morţi! M-a pus pe gânduri toate aceste treburi şi m-am hotărât să mai stau câteva zile, dar la han m-au avertizat să nu stau peste noapte căci nu mă voi mai trezi vreodată! Am început să râd, că doar ce puteam să păţesc, am întrebat din ce cauză şi mi-a spus:

- De eşti bărbat şi de vei dormi în acest regat, nu te vei mai trezi niciodată! Blestematul de vrăjitor întunecat, a pus vrajă grea pe capul regelui! a spus hangiţa.

- Ce vrajă a pus pe capul său? am întrebat eu.

- Nu ştie nimeni vraja, decât regele, care şi el este răpus de ea!

- Atunci cine conduce ţara? am întrebat iar.

- Prinţesa Acidor conduce ţara şi vrăjitoarea regală Odika caută o dezlegare la vrajă! îmi spusese, apoi discret îmi făcu semn cu capul să plec.

Hangiţa mi-a trezit curiozitatea, aşa că mergeam des prin Regat, ca să descopăr noutăţi. Şi într-o zi, aud că acea vrăjitoare a reuşit să îl trezească pe rege, prin puteri demonice, făcând pact de sânge cu un diavol renumit, un fiu născut pur şi decăzut din cer. Tot cam aşa era şi regele! Tot ce era corect, pur şi adevăr întrânsul au dispărut, rămânând decât părţi întunecate ale sufletului! Odată cu revenirea la viaţă, el a interzis şi accesul în regat a străinilor, iar intrarea în regat era pedepsită cu moartea! Bag de seamă că regele Kya nu mai avea deloc umanitate în el. Pe de altă parte, prinţesa Acidor, a trimis-o pe vrăjitoarea Odika să caute dragonul timpului şi să îi aducă solzul cu acele inversate, iar pentru acestă misiune Odika avea nevoie de o barcă şi cum eu eram singurul care avea barca ancorată în apropiere, ea veni la mine şi mă luă în serviciul ei. Mai avea cu ea încă doi însoţitori, ciudaţi, un cavaler negru şi o domniţă într-o rochie rozalie cu paiete auri, arătând ca o rochie de prinţese. În orice caz, Odika a vrut să le ţină identitatea secretă, dar misiunea ei, mi-a împărtăşit-o şi astfel v-am spus-o şi vouă!

Calea pe apă, a fost lungă, istovitoare şi plictisitoare, trecusem deja de 2 luni de ultimul continent, am rămas şi fără provizii, apa se terminase demult, noroc că a plouat şi am reuşit să strângem suficientă, dar de 2 săptămâni nu mai plouă, iar cavalerul negru vorbeşte urât, grosolan şi dă ordine cum să distribuim apa... Suntem la capătul puterii! Să ne întoarcem este prea târziu, să înaintăm pare infernal, parcă aud pe cineva strigând pământ... Mă reped la lucarnă şi rămân uimit! Cine credea că e pământ într-un ocean pustiit! Părea mare în îndepărtare, dar când am ajuns am realizat că nu are nici măcar un kilometru.

- Da-ţi jos tot din corabie, doar un singur om să rămână la bord, iar restul să despacheteze! spuse cavalerul, toţi îl uram şi nu îl suportam, poate şi că pe parcursul călătoriei am pierdut zilnic câte un om, îndată ce am ieşit din raza pământurilor, parcă el era nenorocirea întruchipată.

Am reuşit să ne instalăm şi să despachetăm, pe la orele 12 noaptea. Se părea că insuliţa se mişca, dar nu era aşa, ci era doar o impresie, căci din ceruri se năpusti o dihanie neînchipuit de mare, parcă era mai mare decât orice continent. Se aşeză pe insulă, nici măcar nu s-a ostenit să ne bage în seamă, Odika a scos ceva ciudat din desagă, părea o coroană, a dat-o fetei cu rochia plină de paiete şi când şi-a pus coroana în jurul capului, dragonul îşi întoarse de-ndată privirile spre fată grăind:

- Sunteţi siguri? Vrei să te sacrifici? Cine e cel ce a greşit? Pentru cine vrei să pieri? El? şi arătase spre mine, eu speriat m-am ascuns după cavaler.

- Nu ci cavalerul negru, el a fost şi încă este tatăl meu, chiar dacă acum şade un demon în el, tot tatăl meu este! Şi dacă mă accepţi mireasă, voi face tot ce vrei, dar în schimb am o rugăminte...

- Lasă, detaliile le vom vorbi în noapte nunţi! Dar te avertizez, dacă ţine cumva vreun secret, el va rătăci de-a pururi pe calea pierzaniei şi nimeni nu va putea să îl salveze...

- Ce vrei să spui? Este tatăl meu şi nu cred că are vreun secret faţă de mine!

- Bine atunci! Suie pe dealul acela, acolo ne vom căsători! şi în clipa aceea, dintr-un monstru uriaş se transformă într-un vultur şi zbură până pe acel deal, iar acolo într-un băiat la vreo 10 ani se făcu.

Căsătoria se făcu repede, Odika a fost cea care a oficializat căsătoria. Apoi, ca prin minune, apărură mese pline cu bucate care mai de care şi pe deal un imens palat, unde băiatul şi Acidor, încă nu pot să cred că fata aceea este chiar prinţesa Acidor, s-au făcut nevăzuţi. Noi cum nu mai mâncaserăm de mult, abia dacă mai vroiam ceva, căci după ce am mâncat, ne-am întins pe pământ şi am încercat să vorbim cu regele.

- Măria ta, de ce v-aţi deghizat? întreb eu.

- Măria ta, de ce nu mănânci? întreabă un altul.

- Măria ta, cum de nu sunt bărbaţi în regat? şi încă unul.

Dar nici măcar un cuvânt, am continuat noi cu întrebările dar nimic, la un moment dat, apare băiatul acela ciudat, se apropie de cavaler şi îi spune ceva la ureche, atunci pe loc cade şi se roteşte de trei ori pe jos şi îşi revine în fire. Armura-i din neagră se făcu argintie, înfăţişarea corpului se pipernici, părul îi crescu şi faţa şi-o schimbă. Atunci Acidor realiză că nu este tatăl ei şi plângea, întrebând disperată unde este el.

- Tatăl tău e mort demult, morţi sunt toţi ce au venit după mine, eu sunt singurul bărbat din lume care se poate apropia de tine, căci toţi care te-au zărit vreodată, fără paiete, toţi sunt morţi! Cât şi noul tău soţ mort va fi că te-a văzut fără paiete, iar la răsărit de soare vor muri cu toţii! Vraja asta-i de când te-ai născut! spuse fostul cavaler.

- Cine eşti? întrebă Acidor.

- Eu sunt vrăjitorul negru, eu sunt cel ce a stârnit războaiele pe cele trei continente, iar ea, arătând spre Odika, este fiica mea şi a încercat mereu să se împotrivească dorinţei mele. S-a apropiat de tine când îmi refăceam puterile, ştia cine sunt dar ţi-a ascuns asta, i-am intrat în joc, m-am prefăcut că sunt posedat, ca să crezi tu acest lucru! Ştiam ce plănuia Odika, vroia să mă ademenească aici ca să poată să mă omoare dar uite ceva! zicând acestea, se întoarce dintr-o dată spre Odika şi o atacă cu un mănunche de foc, iar ea pe loc dispăru.

- Nuuu! strigă Acidor.

- Gata, de ea am scăpat! Nu mai rămâne decât să aşteptăm răsăritul care este în 3, 2, 1 ! La revedere tovarăşi de drum! Iar tu Acidor vei fi pentru eternitate a mea!

- Nu te grăbi! spuse băiatul dragon şi când să mai spună ceva, a fost întrerupt de vrăjitor,

- De ce? Am calculat corect timpi! Ce se întâmplă? De ce nu mai are efect vraja?

- Acum înţelegi? Vraja are efect atâta timp cât nu este căsătorită! Dar ea este căsătorită încă de dinaintea răsăritului! Şi căsătoria a fost consumată! Vraja ta se dezleagă la răsărit! Sau mă înşel?

Nu a mai apucat să spună nimic vrăjitorul că şi dispăru, Acidor foarte tristă, plângea de ţi se rupea inima, văzând-o cum suspină şi cum tot spunea că a trăit o viaţă plină de minciuni şi nici măcar tatăl ei nu şi la cunoscut, dragonul copil se apropie de ea, transformându-se într-un bărbat frumos, o ia în braţe şi sărutând-o pe obraji plânşi, îi spune:

- Tu dorita-i să fie ca la-nceput! Acest legământ nu am cum să îl mai dezleg! Dar dacă cu adevărat mă accepţi ca soţ pentru totdeauna... nu apucă să continue că ea îi răspunse.

- Desigur! Ţi-am spus că te accept! şi ştergându-şi lacrimile, deschise ochii şi când privi la dânsul, rămase fără grai, căci în faţa ei stătea Iris. Şi a început să plângă şi mai tare, îl luă în braţe şi îl pipăia şi iar plângea murmurând: Tot tu eşti!

- Bine, gata, gata! Sunt tot eu! Sunt Iris dragonul şi mereu te-am iubit, iar când a pus blestemul pe tine, am vrut să te protejez, de aceea am rămas acolo, în plus, îmi erai promisă de la naştere de către mama ta! Doar că vrăjitorul te vroia pentru el, de când te-a văzut prima dată, a realizat că blestemându-te astfel, doar el putea să îţi stea alături şi să conducă regatul pentru totdeauna. Dar gata! Nu mai plânge, am să îţi fac un cadou, dacă nu mai plângi! şi începe să râdă cu subînţeles...

- Gata nu mai plâng! De ce râzi? Nu înţeleg...

- Uite! Eu încă nu ţi-am dat nici un cadou de nuntă ca să îmi mărturisesc dragostea faţă de tine! Îţi fac cadou Ceasul Timpului şi vreau să te întorci în urmă cu 19 ani şi 4 luni şi să mă cauţi prin Continentul de Sus, dă-mi ceasul şi spune-mi: " Nu doar mireasa ci şi familia ei trebuie salvate, astfel îţi încalci promisiunea de ai da cadoul de nuntă", să nu fii speriată, căci odată ce mi-ai dat ceasul, tu te vei întoarce în viitor! zicând acestea îi puse ceasul în mână şi ea pe loc a dispărut.

Întoarsă în trecut, se văzu în curtea interioară a palatului unde crescuse, iar acolo în grădina de trandafiri şedea o femeie frumoasă şi gravidă, părea că mai are puţin şi naşte, iar înspre ea se îndreptă un bărbat înalt şi bine făcut, îi păreau foarte familiari. Într-un final realiză că sunt părinţii săi. Chiar în ultima clipă, îşi înăbuşi imboldul de a sări în braţele lor. Cu lacrimi în ochi ajunse la bărci şi încerca să găsească un vas care merge pe Continentul de Sus, dar toate vasele care mergeau într-acolo o refuzau, pentru că nu avea bani să plătească.

Tocmai când dădeam să plec, văd o fată frumuşică că plângea pe dig, o întreb ce s-a întâmplat şi îmi spune că dacă o duc pe Continentul de Sus, o să îmi spună o poveste incredibilă... Am acceptat imediat, noi marinari, nu prea luăm femei la bord din două motive şi anume unul din ele ar fi că vom avea pagube, pentru că femeile poartă ghinion şi al doilea ar fi că nu este muncă pentru ele pe corabie. Dar iată că ea şi-a creat propriul ei post de povestitoare. Am plecat în larg şi în fiecare seară timp de o săptămână, Acidor, aşa o chema, ne-a spus povestea ce v-am spus-o, vrând să ştim finalul, mergem cu ea pe continent, aici am întâlnit un conte pe nume Iris şi după ce fata a spus mesajul, el s-a apropiat şi a sărutat-o şi spunându-i ceva la ureche a luat ceasul, iar fata a dispărut. Apoi, acel conte ne-a mulţumit şi ne-a plătit cu un sac de galbeni, apoi s-a suit într-o trăsură şi a spus că dacă suntem pregătiţi de plecare în larg, să îl ducem în regat şi ne mai dă încă un sac de galbeni! Am acceptat imediat şi nu eram cu gândul la bani ci la ce se va întâmpla, încă nu ne venea să credem că fata a fost din viitor!

În sfârşit am ajuns pe Insula Regat, contele şi el demult a plecat. Este noapte. Clopotele din turnul castelului bat a veselie! Probabil sărbătoresc ceva, localnicii au aprins lampioane plutitoare, pe ele scrie: "Bine ai venit pe lume!"; probabil s-a născut vreun prinţ sau prinţesă...

- Da aşa este prinţesa, să fug repede la palat să văd ce se întâmplă... îmi spun eu.

Am ajuns târziu la palat, deja vrăjitorul a furat prinţesa şi o incantaţie grăia:

- Eu, vrăjitorul Ashiram, blestem acest copil ca de acum în 5 ani, orice bărbat care se va uita la ea să moară la răsărit cu excepţia mea şi a celui cu care se va căsători! Pentru a se lega blestemul ofer propria-mi viaţă, iar de se va rupe vreodată, să îmi ispăşesc pedeapsa pe cărarea întunecimii şi cum vroieşte demonii ce mă ajută la acestă vrajă! luă cuţitul şi când a dat să să se taie, contele, care s-a schimbat în dragon, îl prinde pe vrăjitor şi zboară în înaltul cerului, iar de acolo înspre insuliţa uitată şi foarte îndepărtată. Într-o clipită s-a şi întors şi a încercat să schimbe blestemul grăind astfel:

- Eu, cu al meu cuvânt, jur să o iau din nou de soţie şi până când va veni vremea să nu uite blestemu-ţi că noi suntem căsătoriţi cu un jurământ din viitor, care aparţine trecutului şi prezentului şi finalizându-se în viitor! Blestemule şi pupând bebeluşul pe frunte, te izgonesc pe vecie, de va mai încerca vreodată cineva să pună farmec pe tine, acela va simţi 1000 de ace în călcâie!

Părinţii încântaţi că Iris a reuşit să le salveze fata, pe loc au făcut logodnă, căci de întors nu aveau cum, iar după ceremonie, am mâncat şi am chefuit 3 zile şi 3 nopţi! Timpul a trecut, iar când prinţesa a crescut, ei s-au căsătorit şi s-au hotărât să locuiască pe tărâmul din care Iris a venit. Un tărâm îndepărtat şi plin de amărăciuni, care l-a făcut pe acesta să sufere neîncetat mii şi mii de ani, dar despre toate acestea vom vorbi altă dată...

Vă întrebaţi ce s-a întâmplat cu acel vrăjitor? Ei bine el şi-a ispăşit pedeapsa, mergând pe drumul singurătăţi şi al deznădejdii. Uitat de timp şi jurând că are să se răzbune într-o zi, doar că la puţin timp după ce a fost abandonat pe acea insulă, spiritul malefic al unei zeiţe, la făcut să dispară şi să îşi piardă calea... Iar dacă tu, cititorule, nu vrei să te abaţi de la drumu-ţi, vino degrabă şi vezi ce s-a întâmplat în trecutul lor... Doar aşa vei realiza ce luptă grea ei au dus până la a lor căsătorie... Nu mai ezita şi hai cu mine degrabă să zburăm, aşa cum pasărea în bătaia vântului se agită, tot aşa şi noi ca gândul să zburăm într-acolo...

Bonus: